Ucraina priveste spre est
M. HARESHAN
20 ianuarie 2010
E un lucru comun a spune ca alegerile prezidentiale din Ucraina din acest an au o importanta deosebita nu doar pentru aceasta tara, dar pentru viitorul intregii Europe, chiar al spatiului eurasiatic. Pentru ca este evident ca, daca in 2004 revolutia portocalie l-a inscaunat presedinte pe Victor Iuscenco, care a asezat tara pe calea aderarii la structurile euro-atlantice - UE si NATO -, ceea ce s-a intamplat de atunci pe scena politica internationala releva cat de importante sunt alegerile de acum. La putin timp dupa victoria lui Iuscenco, Rusia a afirmat deschis - la Munchen in februarie 2006, la Bucuresti in aprilie 2007, intre altele - prin cele mai autorizate voci, ca extinderea NATO, prin cuprinderea Ucrainei, constituie motiv de conflict militar. Iar la Bucuresti, in fata acestei pozitii inflexibile a Moscovei, summit-ul NATO a evitat sa acorde acestei tari – si Georgiei – statutul MAP, desi a lasat deschisa poarta pentru accederea ulterioara in alianta desemnata ca implacabila in comunicatul final. Nu mai departe decat in decembrie 2009, Valdai Group, care reuneste reputati experti si oficiali rusi a afirmat acelasi lucru si nu intamplator doar cu o luna inante de alegerile prezidentiale din Ucraina.Asadar, rezultatul alegerilor prezidentiale din acest an urmeaza sa aiba o insemnatate cruciala, intrucat va revalida orientarea euroatlantica a Ucrainei ori o va repune pe orbita de Est, acolo unde Rusia intelege sa-si mentina statutul de mare putere globala, cu interese in spatiul ex-sovietic, intai de toate in Ucraina.
Cine sunt candidatii la functia de presedinte in acest alegeri?
Vechiul lider al revolutiei portocalii, actualul presedinte, cel care a reusit sa cucereasca atunci victoria pentru a aseza tara pe calea euroatlantica, V. Iuscenco nu are decat increderea afirmata de sondaje, dar confirmata de alegerile de duminica a circa 6% din electorat. Popularitatea sa a fost decisiv minata de certurile continue din sanul coalitiei portocalii, de acuzele schimbate intre Iuscenco si Iulia Timosenco, celalalt lider carismatic atasat orientarii geopolitice a tarii catre Vest. Criza economica cu greutatile ei inerente, coruptia endemica, razboaiele anuale cu Rusia in privinta trasferului de gaze, oligarhizarea politica si economica a Ucrainei sunt doar cativa vectori ai pierderii de prestigiu a actualului presedinte. Conform unor sondaje, 70 la suta din electoratul ucrainean doreste un lider puternic, capabil sa conduca cu mana de fier trebuirle tarii. Acesta, a decis electoratul, nu poate fi Iuscenco.
Contracandidatul sau principal din 2004, seful Partidului Regiunilor, sprijinit masiv de Rusia, Victor Ianucovici, a fost creditat de sondajele premergatoare primului tur de scrutin cu peste 30% din voturi. Alegerile de duminica, 17 ianuarie 2009, a caror numaratoare nu a fost terminata inca, il crediteaza cu aproximativ 36% din preferintele ucrainenilor. El a capitalizat nemultumirea publica fata de insuccesele conducerii Iuscenco-Timosenco, astfel incat nici nu a fost nevoie sa clarifice si detalieze punctele sale programtice in cursul campaniei. Se stie insa ca acesta este partizanul unei relatii apropiate cu Rusia, adversar al aderarii Ucrainei la NATO si al raporturilor controlate cu UE. Bazinul sau electoral a fost furnizat nu doar de nemultumitii regimului Iuscenco, ci si de populatia rusofona din tara, peste 20% din cei 46 de milioane de locuitori. Scorul pe care l-a inregistrat in scrutinul de duminica il recomanda ca un competitor redutabil in cel de-al doilea tur de scrutin din 7 februarie 2009.
Iulia Timosenco se afla in pozitia a doua in acest truinghi al puterii cu care electoratul ucrainean este obisnuit de ani buni. La alegerile de duminica a obtinut in jur de 25% dintre voturi. Initial o figura emblematica a revolutiei portocalii, in anii din urma a intrat intr-o relatie furtunoasa de apropiere-distantare cu Iuscenco, iar recent a amorsat o relatie apropiata de Rusia si a mentionat ca nu intentioneaza sa conduca tara in NATO, dar este pentru aderarea Ucrainei la UE. Daca s-a angajat recent ca va duce tara in 5 ani in UE, desi Bruxelles-ul nu accepta angajamentul Kiev-ului de a deveni membru prin lansarea negocierilor de aderare, deopotriva ea a declarat ca "Ucraina, in calitate de stat de transit al gazului, este si va continua sa fie un partener de incredere, iar contractul care a fost semnat intre Ucraina si Rusia pentru urmatorii 10 ani reprezinta baza legala a acestei stabilitati si predictibilitati." Asadar, statul aflat in zona de contact dintre Rusia si UE va actiona in urmatorul deceniu ca un tampon, cu un comportament predictibil, in incercare de a castiga din diversele orientari ale electoratului, atat cel cu inclinatii spre Vest, cat si catre Est, nu mai putin celor doritori de neutralitate.
Intre cei 18 candidati la prezidentie inscrisi pe buletinele de vot duminica a fost si fostul sef la bancii centrale, miliardarul Sergei Tigipko, acest insumand circa 13% din voturi, iar pe locul patru s-a clasat fostul ministru de externe, Arsenii Iatseniuc, un candidat independent. Orientarea alegatorilor acestor doi candidati in cel de al doilea tur de scrutin va fi foarte importanta pentru desemnarea viitorului presedinte ucrainean.
Factorul rus joaca neindoielnic un rol in deznodamantul actualelor alegeri prezidentiale din Ucraina din ianuarie-februarie 2010. Peste 80% din electorat, conform sondajelor citate de presa rusa, vrea relatii bune cu Rusia si multi resping aderarea la NATO (practic nici un candidat la alegeri nu si-a inscris in programul electoral acest deziderat). Chiar daca Rusia a actionat mult mai discret pentru a influenta rezultatul alegerilor spre deosebire de 2004, totusi a devenit clar pentru multi observatori ca aceasta il sprijina pe Victor Ianucovici. Politica lui Timosenco pare la Moscova drept impredictibila si daunand relatiilor bilaterale. Aceste relatii sunt incarcate de probleme care reprezinta veritabile provocari pentru Moscova, cum ar fi continuitatea dupa 2017 a inchirierii bazei navale din Crimea, tranzitul de gaze, aderarea la NATO sau obtinerea statutului de candidata la UE, etc. Iar Rusia vrea siguranta solutionarii favorabile a acestor probleme. Iata de ce, de pilda, in vara lui 2009 presedintele Rusiei a declarat ca nu va trimite ambasador la Kiev cat timp Iuscenco este presedinte, iar acum grabeste instalarea unuia.
Asadar, in secundul tur de scrutin intra Ianucovici si Timosenco, iar cine va fi castigatorul este greu de spus. Rezultatul scrutinului din 7 februarie va depinde de intelegerile intervenite politic pana atunci sau de trendurile profunde evidentiate in cadrul electoratului. Cel putin primul tur a demonstrat ca Ucraina se uita insistent spre Est, chiar Timosenco fiind nevoita sa faca anumite concesii in aceasta privinta. Ceea ce este insa esential este faptul ca fie ca Ianucovici va fi castigator ori Timosenco va deveni presedinte este putin probabil ca problemele Ucrainei se vor solutiona peste noapte. Este vorba de situatia economica precara, care solicita masuri de remediere indraznete si intemeiate pe consens politic, greu de atins, avandu-se in vedere prevederile constitutionale privind competentele prezidentiale si ale premierului (Timosenco va ramane premier pana la legislativele anticipate sau la termen). Iar orientarile catre Vest sadite de entuziasmul portocaliu din 2004 si dedicate consolidarii identitatii nationale si independentei se vor impaca cu dificultate cu o eventuala incalzire accelerata la Est. In sfarsit, este putin probabil ca Rusia va fi capabila prin politica ei fata de Ucraina sa gaseasca o linie de conduita non-imperiala convenabila majoritatii populatiei acestei tari de la granita UE.
M. HARESHAN
20 ianuarie 2010
E un lucru comun a spune ca alegerile prezidentiale din Ucraina din acest an au o importanta deosebita nu doar pentru aceasta tara, dar pentru viitorul intregii Europe, chiar al spatiului eurasiatic. Pentru ca este evident ca, daca in 2004 revolutia portocalie l-a inscaunat presedinte pe Victor Iuscenco, care a asezat tara pe calea aderarii la structurile euro-atlantice - UE si NATO -, ceea ce s-a intamplat de atunci pe scena politica internationala releva cat de importante sunt alegerile de acum. La putin timp dupa victoria lui Iuscenco, Rusia a afirmat deschis - la Munchen in februarie 2006, la Bucuresti in aprilie 2007, intre altele - prin cele mai autorizate voci, ca extinderea NATO, prin cuprinderea Ucrainei, constituie motiv de conflict militar. Iar la Bucuresti, in fata acestei pozitii inflexibile a Moscovei, summit-ul NATO a evitat sa acorde acestei tari – si Georgiei – statutul MAP, desi a lasat deschisa poarta pentru accederea ulterioara in alianta desemnata ca implacabila in comunicatul final. Nu mai departe decat in decembrie 2009, Valdai Group, care reuneste reputati experti si oficiali rusi a afirmat acelasi lucru si nu intamplator doar cu o luna inante de alegerile prezidentiale din Ucraina.Asadar, rezultatul alegerilor prezidentiale din acest an urmeaza sa aiba o insemnatate cruciala, intrucat va revalida orientarea euroatlantica a Ucrainei ori o va repune pe orbita de Est, acolo unde Rusia intelege sa-si mentina statutul de mare putere globala, cu interese in spatiul ex-sovietic, intai de toate in Ucraina.
Cine sunt candidatii la functia de presedinte in acest alegeri?
Vechiul lider al revolutiei portocalii, actualul presedinte, cel care a reusit sa cucereasca atunci victoria pentru a aseza tara pe calea euroatlantica, V. Iuscenco nu are decat increderea afirmata de sondaje, dar confirmata de alegerile de duminica a circa 6% din electorat. Popularitatea sa a fost decisiv minata de certurile continue din sanul coalitiei portocalii, de acuzele schimbate intre Iuscenco si Iulia Timosenco, celalalt lider carismatic atasat orientarii geopolitice a tarii catre Vest. Criza economica cu greutatile ei inerente, coruptia endemica, razboaiele anuale cu Rusia in privinta trasferului de gaze, oligarhizarea politica si economica a Ucrainei sunt doar cativa vectori ai pierderii de prestigiu a actualului presedinte. Conform unor sondaje, 70 la suta din electoratul ucrainean doreste un lider puternic, capabil sa conduca cu mana de fier trebuirle tarii. Acesta, a decis electoratul, nu poate fi Iuscenco.
Contracandidatul sau principal din 2004, seful Partidului Regiunilor, sprijinit masiv de Rusia, Victor Ianucovici, a fost creditat de sondajele premergatoare primului tur de scrutin cu peste 30% din voturi. Alegerile de duminica, 17 ianuarie 2009, a caror numaratoare nu a fost terminata inca, il crediteaza cu aproximativ 36% din preferintele ucrainenilor. El a capitalizat nemultumirea publica fata de insuccesele conducerii Iuscenco-Timosenco, astfel incat nici nu a fost nevoie sa clarifice si detalieze punctele sale programtice in cursul campaniei. Se stie insa ca acesta este partizanul unei relatii apropiate cu Rusia, adversar al aderarii Ucrainei la NATO si al raporturilor controlate cu UE. Bazinul sau electoral a fost furnizat nu doar de nemultumitii regimului Iuscenco, ci si de populatia rusofona din tara, peste 20% din cei 46 de milioane de locuitori. Scorul pe care l-a inregistrat in scrutinul de duminica il recomanda ca un competitor redutabil in cel de-al doilea tur de scrutin din 7 februarie 2009.
Iulia Timosenco se afla in pozitia a doua in acest truinghi al puterii cu care electoratul ucrainean este obisnuit de ani buni. La alegerile de duminica a obtinut in jur de 25% dintre voturi. Initial o figura emblematica a revolutiei portocalii, in anii din urma a intrat intr-o relatie furtunoasa de apropiere-distantare cu Iuscenco, iar recent a amorsat o relatie apropiata de Rusia si a mentionat ca nu intentioneaza sa conduca tara in NATO, dar este pentru aderarea Ucrainei la UE. Daca s-a angajat recent ca va duce tara in 5 ani in UE, desi Bruxelles-ul nu accepta angajamentul Kiev-ului de a deveni membru prin lansarea negocierilor de aderare, deopotriva ea a declarat ca "Ucraina, in calitate de stat de transit al gazului, este si va continua sa fie un partener de incredere, iar contractul care a fost semnat intre Ucraina si Rusia pentru urmatorii 10 ani reprezinta baza legala a acestei stabilitati si predictibilitati." Asadar, statul aflat in zona de contact dintre Rusia si UE va actiona in urmatorul deceniu ca un tampon, cu un comportament predictibil, in incercare de a castiga din diversele orientari ale electoratului, atat cel cu inclinatii spre Vest, cat si catre Est, nu mai putin celor doritori de neutralitate.
Intre cei 18 candidati la prezidentie inscrisi pe buletinele de vot duminica a fost si fostul sef la bancii centrale, miliardarul Sergei Tigipko, acest insumand circa 13% din voturi, iar pe locul patru s-a clasat fostul ministru de externe, Arsenii Iatseniuc, un candidat independent. Orientarea alegatorilor acestor doi candidati in cel de al doilea tur de scrutin va fi foarte importanta pentru desemnarea viitorului presedinte ucrainean.
Factorul rus joaca neindoielnic un rol in deznodamantul actualelor alegeri prezidentiale din Ucraina din ianuarie-februarie 2010. Peste 80% din electorat, conform sondajelor citate de presa rusa, vrea relatii bune cu Rusia si multi resping aderarea la NATO (practic nici un candidat la alegeri nu si-a inscris in programul electoral acest deziderat). Chiar daca Rusia a actionat mult mai discret pentru a influenta rezultatul alegerilor spre deosebire de 2004, totusi a devenit clar pentru multi observatori ca aceasta il sprijina pe Victor Ianucovici. Politica lui Timosenco pare la Moscova drept impredictibila si daunand relatiilor bilaterale. Aceste relatii sunt incarcate de probleme care reprezinta veritabile provocari pentru Moscova, cum ar fi continuitatea dupa 2017 a inchirierii bazei navale din Crimea, tranzitul de gaze, aderarea la NATO sau obtinerea statutului de candidata la UE, etc. Iar Rusia vrea siguranta solutionarii favorabile a acestor probleme. Iata de ce, de pilda, in vara lui 2009 presedintele Rusiei a declarat ca nu va trimite ambasador la Kiev cat timp Iuscenco este presedinte, iar acum grabeste instalarea unuia.
Asadar, in secundul tur de scrutin intra Ianucovici si Timosenco, iar cine va fi castigatorul este greu de spus. Rezultatul scrutinului din 7 februarie va depinde de intelegerile intervenite politic pana atunci sau de trendurile profunde evidentiate in cadrul electoratului. Cel putin primul tur a demonstrat ca Ucraina se uita insistent spre Est, chiar Timosenco fiind nevoita sa faca anumite concesii in aceasta privinta. Ceea ce este insa esential este faptul ca fie ca Ianucovici va fi castigator ori Timosenco va deveni presedinte este putin probabil ca problemele Ucrainei se vor solutiona peste noapte. Este vorba de situatia economica precara, care solicita masuri de remediere indraznete si intemeiate pe consens politic, greu de atins, avandu-se in vedere prevederile constitutionale privind competentele prezidentiale si ale premierului (Timosenco va ramane premier pana la legislativele anticipate sau la termen). Iar orientarile catre Vest sadite de entuziasmul portocaliu din 2004 si dedicate consolidarii identitatii nationale si independentei se vor impaca cu dificultate cu o eventuala incalzire accelerata la Est. In sfarsit, este putin probabil ca Rusia va fi capabila prin politica ei fata de Ucraina sa gaseasca o linie de conduita non-imperiala convenabila majoritatii populatiei acestei tari de la granita UE.
