Turcia si Israel - un parteneriat turbulent si imprevizibil
Serban CIOCULESCU
15 ianuarie 2010
Turcia reprezinta in mod indubitabil un actor geostrategic foarte important atat pentru spatiul euro-atlantic de securitate cat si pentru cel eurasiatic. Tara beneficiaza de o pozitie „pivotala” in plan geografic, dar si de un bazin demografic de aproape 80 milioane locuitori si de un teritoriu foarte intins, pe doua continente. Prin Turcia se asigura conexiunea terestra între Marea Neagra si Marea Mediterana, între Caucaz, Balcani si Orientul Mijlociu. De aceea, aceasta tara nu face parte doar dintr-un singur subcomplex regional de securitate ci din mai multe, fapt ce ii creaza atat oportunitati, cat si riscuri si vulnerabilitati politico-economice si de securitate.
O particularitate mai putin cunoscuta in general a politicii externe si de securitate a Turciei o constituie parteneriatul strategic existent cu Israelul. Turcia e practic singurul stat prieten si partener strategic al Israelului in Orientul Mijlociu – singurul stat musulman care nu a activat contra Israelului, ba chiar l-a recunoscut primul inca din 1949. In anul 1996, cele doua tari au semnat o serie de acorduri privind cooperarea pe linie militara. Intre altele, trupele israeliene au putut participa anual la exercitiile denumite Anatolian Eagle, organizate de fortele armate turce in provincia Konya, la 250 km de Ankara. In replica, Israelul a primit contracte de modernizare a tancurilor americane M 60-Al folosite de turci si a vandul statului tuc drone Heron.
Astfel, Turcia, ca stat membru al NATO si candidat la integrarea in UE, si Israelul, singurul stat nemusulman din Orientul Apropiat si protejat din punct de vedere al securitatii de catre SUA, au in comun apropierea lor evidenta fata de Occident, democratia ca regim politic si organizarea republicana. Ambele tari se tem de excesele politico-militare ale Iranului (cazul dosarului nuclear “civil”) si au de combatut forte de gherila puternice: rebelii kurzi respectiv militiile palestiniene si cele ale Hezbollah din Liban. In plus, relatiile economice s-au amplificat iar Turcia a devenit o destinatie turistica preferata a multor isrealieni.
Relatiile bune ale Turciei cu statul israelian au fost o constanta si in perioada 2000-2008, cu mici episoade de tensiune. Astfel, în 2006, o parte a mass-media turca a acuzat Israelul ca ar fi ajutat rebelii kurzi din Irak cu logistica si instructori (contra militiilor arabe sunnite, dar implicit si contra intereselor turcesti), iar apoi, la finele anului 2008 si începutul lui 2009, premierul turc Recep T. Erdogan a avut reactii foarte negative fata de campania militara israeliana din Gaza, acuzand Israelul de crime contra umanitatii! Un eveniment tensionat a fost atitudinea foarte dura a premierului turc Erdogan fata de Israel cu ocazia Summit-ului Forumului Economic Mondial de la Davos (ianuarie 2009), cand acesta a parasit in tromba sala de conferinte, dupa un discurs vehement si critici dure fata de presedintele israelian Shimon Peres, si a fost aclamat ca un erou pe aeroportul Ataturk de catre numerosi sustinatori radicalizati. In general, se constata in ultimii ani o proliferare a actiunilor si atitudinilor anti-israeliene in randurile unei parti a opiniei publice turcesti, fapt ce pune presiune asupra premierului Erdogan si a Partidului Justitie si Dezvoltare (AKP) pe care il dirijeaza. Cu toate acestea, cercurile seculariste, majoritatea oamenilor de afaceri si mai ales Armata Turciei sustin parteneriatul strategic cu Israelul, opunandu-se exceselor nucleului ultra-religios al AKP.
Un eveniment cu adevarat grav a avut loc recent si a fost foarte aproape de a conduce la ruperea totala a relatiilor diplomatice dintre Ankara si Tel Aviv. Faptul ca pe diverse posturi de televiziune din Turcia a rulat un film-serial (fictiune) in care agenti ai serviciilor secrete israeliene rapeau si torturau palestinieni, inclusiv copii, a provocat indignare in Israel, iar ministrul de externe Avigdor Lieberman si adjunctul acestuia Daniel Ayalon, membrii ai partidului nationalist Yisrael Beitenu, au decis sa “dea o lectie” Turciei, mai ales ca Lieberman ceruse deja ambasadorilor israelieni sa nu mai tolereze nici un fel de gesturi sau declaratii inamicale facute de tarile in care sunt trimisi. Insa ei au reusit din pacate doar sa provoace un grav incident diplomatic. Pe data de 11 decembrie 2009, Ayalom l-a invitat intr-o camera-studio pe ambasadorul Turciei, Ahmet Celikkol, asezandu-l pe un scaun aflat la o inaltime mai mica, la o masa fara steag turcesc si fara sa dea mana cu acesta, si in plus toata scena a fost filmata de televiziunea isrealiana. De asemenea, a folosit lima ebraica pe care oaspetele turc nu o intelegea. Turcia a reactionat extrem de vehement si a solicitat sa i se ceara scuze public iar Ayalon, dupa cateva ezitari, a acceptat acest lucru si a trimis o scrisoare ambasadorului Turciei in care si-a cerut scuze poporului turc, afirmand ca il respecta si nu a avut nici o intentie de umilire. Ramane de vazut daca finalmente Turcia va accepta pe deplin scuzele, momentan seful diplomatiei turce anuntand ca s-a renuntat la ruperea relatiilor diplomatice. Pentru o renormalizare a relatiilor bilaterale ar fi nevoie nu doar de gesturi reciproce de bunavointa ci si de coalizarea unor majoritati moderate, seculariste, care sa puna in minoritate extremistii dim ambele tabere si sa sprijine acei politicieni care se pronunta pentru mentinerea relatiei de parteneriat strategic. Precizam ca atitudinea cuplului politic Lieberman-Ayalon, cu ocazia imensului incident diplomatic mentionat, a fost puternic criticata de o mare parte a clasei politice si a mass media din Israel. Iar diplomatii occidentali considera ca Turcia probabil nu va mai fi acceptata de Israel in calitate de “canal de comunicare” cu palestinienii din cauza atitudinii prea brutale a lui Erdogan din decmbrie 2008.
A nu se uita ca Israelul se arata deja ingrijorat pentru ca diplomatia turca da de inteles ca doreste o intensificare a relatiilor cu Iranul, spre a profita de resursele energetice, dar si spre a normaliza relatiile cu un vecin puternic si imprevizibil. Premierul Erdogan a provocat iritare in Israel dupa ce a declarat ca intelege nevoia Iranului de a avea un program nuclear civil, in conditiile in care si Israelul are facilitati nucleare. Cele doua tari au nevoie realmente una de cealalta: Turcia este dependenta de importul de tehnologii militare de varf din Israel si a beneficiat uneori si de sprijinul diasporei israelite din SUA care s-a opus in Congres dorintei lobby-ului armean si grecesc de condamnare a genocidului comis de turci contra civililor armeni in anii Primului Razboi Mondial. Dar declaratiile agresive ale lui Erdogan, spun unii comentatori, vor face in viitor dificila blocarea acestei rezolutii de condamnare de catre membrii Partidului Democrat din SUA. La randul sau, Israelul are si el nevoie vitala de un aliat dintre puterile regionale, mai ales spre a descuraja agresivitatea Iranului. Totusi, actuala doctrina a politicii externe a Turciei se numeste „zero conflicte cu vecinii” iar normalizarea relatiilor cu Iranul face parte din aceasta strategie oficiala.
Mai multe scenarii sunt posibile in viitor . In cel optimist, Turcia ar putea deveni interfata Occidentului (NATO, UE chiar SUA) cu Iranul, precum si un mediator intre Iran si Israel pentru a evita escaladarea conflictului bilateral. In cel pesimist, statul turc va deveni tot mai distant fata de NATO si UE (mai ales daca nu va reusi finalmente integrarea) si va abandona legatura complexa cu Israelul, intrand ca actor major in dinamica de securitate a Orientului Mijlociu. In acest caz, ar urma abandonarea doctrinei “zero conflicte” si revenirea la o logica conflictuala, de tipul unui joc de suma nula, in relatia cu unii vecini.
Serban CIOCULESCU
15 ianuarie 2010
Turcia reprezinta in mod indubitabil un actor geostrategic foarte important atat pentru spatiul euro-atlantic de securitate cat si pentru cel eurasiatic. Tara beneficiaza de o pozitie „pivotala” in plan geografic, dar si de un bazin demografic de aproape 80 milioane locuitori si de un teritoriu foarte intins, pe doua continente. Prin Turcia se asigura conexiunea terestra între Marea Neagra si Marea Mediterana, între Caucaz, Balcani si Orientul Mijlociu. De aceea, aceasta tara nu face parte doar dintr-un singur subcomplex regional de securitate ci din mai multe, fapt ce ii creaza atat oportunitati, cat si riscuri si vulnerabilitati politico-economice si de securitate.
O particularitate mai putin cunoscuta in general a politicii externe si de securitate a Turciei o constituie parteneriatul strategic existent cu Israelul. Turcia e practic singurul stat prieten si partener strategic al Israelului in Orientul Mijlociu – singurul stat musulman care nu a activat contra Israelului, ba chiar l-a recunoscut primul inca din 1949. In anul 1996, cele doua tari au semnat o serie de acorduri privind cooperarea pe linie militara. Intre altele, trupele israeliene au putut participa anual la exercitiile denumite Anatolian Eagle, organizate de fortele armate turce in provincia Konya, la 250 km de Ankara. In replica, Israelul a primit contracte de modernizare a tancurilor americane M 60-Al folosite de turci si a vandul statului tuc drone Heron.
Astfel, Turcia, ca stat membru al NATO si candidat la integrarea in UE, si Israelul, singurul stat nemusulman din Orientul Apropiat si protejat din punct de vedere al securitatii de catre SUA, au in comun apropierea lor evidenta fata de Occident, democratia ca regim politic si organizarea republicana. Ambele tari se tem de excesele politico-militare ale Iranului (cazul dosarului nuclear “civil”) si au de combatut forte de gherila puternice: rebelii kurzi respectiv militiile palestiniene si cele ale Hezbollah din Liban. In plus, relatiile economice s-au amplificat iar Turcia a devenit o destinatie turistica preferata a multor isrealieni.
Relatiile bune ale Turciei cu statul israelian au fost o constanta si in perioada 2000-2008, cu mici episoade de tensiune. Astfel, în 2006, o parte a mass-media turca a acuzat Israelul ca ar fi ajutat rebelii kurzi din Irak cu logistica si instructori (contra militiilor arabe sunnite, dar implicit si contra intereselor turcesti), iar apoi, la finele anului 2008 si începutul lui 2009, premierul turc Recep T. Erdogan a avut reactii foarte negative fata de campania militara israeliana din Gaza, acuzand Israelul de crime contra umanitatii! Un eveniment tensionat a fost atitudinea foarte dura a premierului turc Erdogan fata de Israel cu ocazia Summit-ului Forumului Economic Mondial de la Davos (ianuarie 2009), cand acesta a parasit in tromba sala de conferinte, dupa un discurs vehement si critici dure fata de presedintele israelian Shimon Peres, si a fost aclamat ca un erou pe aeroportul Ataturk de catre numerosi sustinatori radicalizati. In general, se constata in ultimii ani o proliferare a actiunilor si atitudinilor anti-israeliene in randurile unei parti a opiniei publice turcesti, fapt ce pune presiune asupra premierului Erdogan si a Partidului Justitie si Dezvoltare (AKP) pe care il dirijeaza. Cu toate acestea, cercurile seculariste, majoritatea oamenilor de afaceri si mai ales Armata Turciei sustin parteneriatul strategic cu Israelul, opunandu-se exceselor nucleului ultra-religios al AKP.
Un eveniment cu adevarat grav a avut loc recent si a fost foarte aproape de a conduce la ruperea totala a relatiilor diplomatice dintre Ankara si Tel Aviv. Faptul ca pe diverse posturi de televiziune din Turcia a rulat un film-serial (fictiune) in care agenti ai serviciilor secrete israeliene rapeau si torturau palestinieni, inclusiv copii, a provocat indignare in Israel, iar ministrul de externe Avigdor Lieberman si adjunctul acestuia Daniel Ayalon, membrii ai partidului nationalist Yisrael Beitenu, au decis sa “dea o lectie” Turciei, mai ales ca Lieberman ceruse deja ambasadorilor israelieni sa nu mai tolereze nici un fel de gesturi sau declaratii inamicale facute de tarile in care sunt trimisi. Insa ei au reusit din pacate doar sa provoace un grav incident diplomatic. Pe data de 11 decembrie 2009, Ayalom l-a invitat intr-o camera-studio pe ambasadorul Turciei, Ahmet Celikkol, asezandu-l pe un scaun aflat la o inaltime mai mica, la o masa fara steag turcesc si fara sa dea mana cu acesta, si in plus toata scena a fost filmata de televiziunea isrealiana. De asemenea, a folosit lima ebraica pe care oaspetele turc nu o intelegea. Turcia a reactionat extrem de vehement si a solicitat sa i se ceara scuze public iar Ayalon, dupa cateva ezitari, a acceptat acest lucru si a trimis o scrisoare ambasadorului Turciei in care si-a cerut scuze poporului turc, afirmand ca il respecta si nu a avut nici o intentie de umilire. Ramane de vazut daca finalmente Turcia va accepta pe deplin scuzele, momentan seful diplomatiei turce anuntand ca s-a renuntat la ruperea relatiilor diplomatice. Pentru o renormalizare a relatiilor bilaterale ar fi nevoie nu doar de gesturi reciproce de bunavointa ci si de coalizarea unor majoritati moderate, seculariste, care sa puna in minoritate extremistii dim ambele tabere si sa sprijine acei politicieni care se pronunta pentru mentinerea relatiei de parteneriat strategic. Precizam ca atitudinea cuplului politic Lieberman-Ayalon, cu ocazia imensului incident diplomatic mentionat, a fost puternic criticata de o mare parte a clasei politice si a mass media din Israel. Iar diplomatii occidentali considera ca Turcia probabil nu va mai fi acceptata de Israel in calitate de “canal de comunicare” cu palestinienii din cauza atitudinii prea brutale a lui Erdogan din decmbrie 2008.
A nu se uita ca Israelul se arata deja ingrijorat pentru ca diplomatia turca da de inteles ca doreste o intensificare a relatiilor cu Iranul, spre a profita de resursele energetice, dar si spre a normaliza relatiile cu un vecin puternic si imprevizibil. Premierul Erdogan a provocat iritare in Israel dupa ce a declarat ca intelege nevoia Iranului de a avea un program nuclear civil, in conditiile in care si Israelul are facilitati nucleare. Cele doua tari au nevoie realmente una de cealalta: Turcia este dependenta de importul de tehnologii militare de varf din Israel si a beneficiat uneori si de sprijinul diasporei israelite din SUA care s-a opus in Congres dorintei lobby-ului armean si grecesc de condamnare a genocidului comis de turci contra civililor armeni in anii Primului Razboi Mondial. Dar declaratiile agresive ale lui Erdogan, spun unii comentatori, vor face in viitor dificila blocarea acestei rezolutii de condamnare de catre membrii Partidului Democrat din SUA. La randul sau, Israelul are si el nevoie vitala de un aliat dintre puterile regionale, mai ales spre a descuraja agresivitatea Iranului. Totusi, actuala doctrina a politicii externe a Turciei se numeste „zero conflicte cu vecinii” iar normalizarea relatiilor cu Iranul face parte din aceasta strategie oficiala.
Mai multe scenarii sunt posibile in viitor . In cel optimist, Turcia ar putea deveni interfata Occidentului (NATO, UE chiar SUA) cu Iranul, precum si un mediator intre Iran si Israel pentru a evita escaladarea conflictului bilateral. In cel pesimist, statul turc va deveni tot mai distant fata de NATO si UE (mai ales daca nu va reusi finalmente integrarea) si va abandona legatura complexa cu Israelul, intrand ca actor major in dinamica de securitate a Orientului Mijlociu. In acest caz, ar urma abandonarea doctrinei “zero conflicte” si revenirea la o logica conflictuala, de tipul unui joc de suma nula, in relatia cu unii vecini.
