Pe cand o lege a lustratiei in Moldova? Aliona NEGOITA
9 iulie 2009
Pe 6 iulie 2009, victimele regimului sovietic din Republica Moldova au comemorat 60 de ani de la deportarile masive din anul 1949. In noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, in urma unei decizii a Biroului Politic a Comitetului Central al PC al URSS, peste 11.000 de familii (aproximativ 35.000 de oameni) au fost deportati in Siberia. In actul emis de comunistii sovietici se specifica ca „deportarea era facuta pe vecie”, iar celor deportati li se interzicea sa ia bunuri materiale cu ei si li se confisca averile. (Unimedia.md, Jurnal de Chisinau)
In fiecare an, supravietuitorii deportarilor din 1949, comemoreaza evenimentul, prin depuneri de flori la piatra funerara din fata Garii feroviare din Chisinau. Anul acesta, insa, evenimentul a avut o semnificatie aparte. Pentru prima data, de la venirea Partidului Comunistilor la putere in Republica Moldova, comemorarea a capatat un aspect masiv de contestare a regimului politic actual (nu ca n-ar fi existat pana in acest an) si, poate, cel mai important este ca, ideea de desecretizare a arhivelor fostului KGB din Moldova patrunde tot mai adanc in spatiul public basarabean. Interesul pentru aceasta problema a fost minor pana anul acesta. In afara de initiativele Jurnalului de Chisinau prin „anchetele lustratiei” si cele a organizatiei non-guvernamentale Hyde Park, care, in septembrie 2008 cerea, public, clasei politice sa introduca in programul lor electoral lustratia ca obiectiv si sa se angajeze public ca viitorul Parlament sa voteze o lege in acest sens, alte actiuni notabile in acest sens nu sunt cunoscute din partea societatii civile.
Nu mai vorbim de factorul politic. La acest nivel, subiectul a devenit un tabu si a fost exclus (si inca mai este) de pe agenda discursului politic. Explicatia ar fi urmatoarea: perpetuarea si mentinerea unuia si aceluiasi regim politic din 1989, 1991 si pana astazi, continuitate definita de „ideologia moldovenismului”. In aceste conditii orice decizie pozitiva, in sensul desecretizarii arhivelor KGB, ar fi eliminat acest sistem pervers de valori si model nociv de comportament adoptat de clasa politica actuala din Republica Moldova.
Mai mult, insasi soarta arhivelor KGB din Republica Moldova este invaluita in mister. Este confirmat faptul, de catre SIS, ca in timpul demonstratiilor de la Chisinau din anii ’’90, o parte din dosare ar fi fost transportate la Tiraspol, si apoi, readuse la Chisinau. Insa ce cantitate si ce lot a ramas la Tiraspol, si daca de acolo au fost trimise la Moscova, „nimeni nu stie”.
Cum, doar prin comparatie, putem vedea stadiul in care se afla astazi Republica Moldova in elucidarea crimelor staliniste, vom aduce aici un exemplu, poate nu atat de edificator (cum ar fi cel al Cehiei si Germaniei), dar unul exemplar pentru spatiul CSI – Ucraina. Asa-numita „varianta ucraineana a lustratiei” este, deocamdata, singulara in spatiul CSI, determinata, in cea mai mare parte si de interesul crescut al presedintelui ucrainean Victor Iuscenko pentru istoria propriei tari. Astfel ca, recunoasterea Holodomorului (termenul ucrainean dat foametei din anii ’30) ca genocid impotriva poporului ucrainean a devenit un scop in sine pentru actualul presedinte ucrainean. In 23 ianuarie 2009, presedintele ucrainean Victor Iuscenko a promulgat Legea privind „Declasificarea, promulgarea si studierea documentelor de arhiva care au conexiune cu Miscarea de Eliberarea Ucraineana, cu represiunile politice si cu foametea din Ucraina”. In total se estimeaza a fi declasificate circa 800.000 de documente.
Sigur, in comparatie cu Polonia sau alte state din fostul lagar socialist, pasii intreprinsi de Ucraina in procesul de „lustratie” sunt minori. Procesul lent este explicat prin faptul ca arhiva este detinuta de Serviciile Secrete Ucrainene (SBU), iar declasificarea se face selectiv si se raporteaza doar la dosarele legate de campaniile de guerrilla impotriva regimului sovietic din Ucraina de Vest si de foametea din anii ’30. Recent, Taras Kuzio, analist politic de origine ucraineana, intr-un articol pentru Jamestown Foundation, sustinea ca societatea ucraineana, in ansamblul ei, nu este pregatita pentru o lustratie completa de tipul celei din Cehia. De la sistemul judiciar (cu reprezentanti coruptibili si care nu au dat dovada, pana acum, de suficienta competenta in rezolvarea unor cazuri de anvergura, cum ar fi cel al jurnalistului Georgi Gongadze) la sistemul politic (cu o parte a opozitiei (Partidul Regiunilor) care contesta politica nationalista presedintelui Iuscenko, catalogand-o drept „provocatoare si iresponsabila” la adresa Rusiei) si pana la societatea civila (divizata in doua tabere pro si contra lustratie).
Un element interesant, in tot acest proces demarat in Ucraina, este anume implicarea enorma a serviciilor secrete ucrainene in elucidarea crimelor fostului regim sovietic. Sigur, acestea (SBU) au motivele lor de a gestiona intregul proces, iar simplu fapt ca, 20% din personalul actual al SBU, inca mai sunt fosti membri ai KGB, este de ajuns pentru a face declasificare selectiva. Important, insa, este faptul ca autoritatile ucrainene pun pret pe memoria victimelor represiunii politice, chiar daca asta inseamna sa infrunte opozitia acerba a Rusiei. Deseori, intre comunitatile academice din Rusia si Ucraina s-au declansat adevarate „razboaie intelectuale” privind vinovatia sau nevinovatia Rusiei, ca succesoare directa a URSS, in ceea ce astazi numim fenomenul Tsulag-ului (varinata initiala a Gulag-ului si care a fost creat in 1919 in Ucraina si includea 18 localitati) si cel al Holodomorului. Ba mai mult, majoritatea „razboaielor gazelor” din ultima perioada dintre Rusia si Ucraina, care in esenta ar trebui sa poarte un caracter eminamente economic, au avut printre cauze si aceste aspecte de ordin istorico-culturale.
Cu toate limitele sale, insa, exemplul ucrainean este demn de urmat de catre elita politica din Republica Moldova. Insa, cum in ultimii 19 ani, aceasta nu si-a dat interesul, ba mai mult a blocat dosarele de acest tip pentru o perioada destul de indelungata (conform Legii Secretului de Stat desecretizarea va fi facuta abia peste 75 de ani), vor ramane inca multe semne de intrebare asupra unor subiecte importante din istoria Basarabiei (cum ar fi, foametea din ’46, deportarile masive din ’49, lupta de rezistenta anticomunista de la inceputul anilor ’50).
Sigur, in comparatie cu Polonia sau alte state din fostul lagar socialist, pasii intreprinsi de Ucraina in procesul de „lustratie” sunt minori. Procesul lent este explicat prin faptul ca arhiva este detinuta de Serviciile Secrete Ucrainene (SBU), iar declasificarea se face selectiv si se raporteaza doar la dosarele legate de campaniile de guerrilla impotriva regimului sovietic din Ucraina de Vest si de foametea din anii ’30. Recent, Taras Kuzio, analist politic de origine ucraineana, intr-un articol pentru Jamestown Foundation, sustinea ca societatea ucraineana, in ansamblul ei, nu este pregatita pentru o lustratie completa de tipul celei din Cehia. De la sistemul judiciar (cu reprezentanti coruptibili si care nu au dat dovada, pana acum, de suficienta competenta in rezolvarea unor cazuri de anvergura, cum ar fi cel al jurnalistului Georgi Gongadze) la sistemul politic (cu o parte a opozitiei (Partidul Regiunilor) care contesta politica nationalista presedintelui Iuscenko, catalogand-o drept „provocatoare si iresponsabila” la adresa Rusiei) si pana la societatea civila (divizata in doua tabere pro si contra lustratie).
Un element interesant, in tot acest proces demarat in Ucraina, este anume implicarea enorma a serviciilor secrete ucrainene in elucidarea crimelor fostului regim sovietic. Sigur, acestea (SBU) au motivele lor de a gestiona intregul proces, iar simplu fapt ca, 20% din personalul actual al SBU, inca mai sunt fosti membri ai KGB, este de ajuns pentru a face declasificare selectiva. Important, insa, este faptul ca autoritatile ucrainene pun pret pe memoria victimelor represiunii politice, chiar daca asta inseamna sa infrunte opozitia acerba a Rusiei. Deseori, intre comunitatile academice din Rusia si Ucraina s-au declansat adevarate „razboaie intelectuale” privind vinovatia sau nevinovatia Rusiei, ca succesoare directa a URSS, in ceea ce astazi numim fenomenul Tsulag-ului (varinata initiala a Gulag-ului si care a fost creat in 1919 in Ucraina si includea 18 localitati) si cel al Holodomorului. Ba mai mult, majoritatea „razboaielor gazelor” din ultima perioada dintre Rusia si Ucraina, care in esenta ar trebui sa poarte un caracter eminamente economic, au avut printre cauze si aceste aspecte de ordin istorico-culturale.
Cu toate limitele sale, insa, exemplul ucrainean este demn de urmat de catre elita politica din Republica Moldova. Insa, cum in ultimii 19 ani, aceasta nu si-a dat interesul, ba mai mult a blocat dosarele de acest tip pentru o perioada destul de indelungata (conform Legii Secretului de Stat desecretizarea va fi facuta abia peste 75 de ani), vor ramane inca multe semne de intrebare asupra unor subiecte importante din istoria Basarabiei (cum ar fi, foametea din ’46, deportarile masive din ’49, lupta de rezistenta anticomunista de la inceputul anilor ’50).
