Azerii între conducte şi conflicteDaniela Şişcanu
22 aprilie 2009
Săptămâna trecută preşedintele azer Ilham Aliev a efectuat o vizită de lucru de două zile la Moscova. În urma discuţiilor s-a convenit asupra achiziţionării de către Gazprom a întregului volum de gaze extrase din uriaşul zăcământ caspic Şah Deniz. Zăcământul de gaze urma să devină prima bază de resurse destinată proiectului european Nabucco. Totodată, preşedintele Medvedev şi-a reafirmat intenţia de a se implica activ în procesul de soluţionare paşnică a conflictului din regiunea Carabahului de Munte. (Kommersant.ru).
Vizita preşedintelui Ilham Aliev la Moscova este prima vizită externă a liderului azer după refuzul său de călători la Istanbul pentru a se întâlni cu preşedintele american Barak Obama. Deşi atât autorităţile turce, cât şi secretarul de stat Hillary Clinton l-au invitat pe Aliev să viziteze Turcia, acesta a refuzat invocând nemulţumirea oficialităţilor de la Baku privind eventuala deschidere de frontieră turco – armeană.
Trebuie specificat faptul că neînţelegerile dintre Baku şi Ankara s-au accentuat după recentele declaraţii ale Turciei privind proiectul Nabucco. Potrivit acestor declaraţii Turcia nu se mulţumeşte cu statutul de ţară de tranzit, ci intenţionează să achiziţioneze cantitatea necesară de gaze din Azerbaidjan pentru a le livra ulterior Europei la un preţ stabilit de autorităţile turce. Azerii s-au arătat foarte deranjaţi de poziţia Turciei, acesta fiind, de fapt, motivul real al refuzului preşedintelui Aliev de a veni la Istanbul.
Imediat după aceste evenimente Baku a devenit o capitală „aglomerată”. Astfel, acum două săptămâni, Azerbaidjanul s-a bucurat de vizitele oficiale ale mai multor lideri politici – adepţi ai diversificării căilor de transport a gazelor spre Europa. Iniţial, capitala azeră a fost vizitată de către preşedintele ucrainean Victor Iuşcenko, după care au urmat vizitele miniştrilor de externe ai Letoniei şi Lituaniei, a vice-ministrului polonez de externe şi a vice-secretarului de stat american Matthew J. Bryza. De asemenea trebuie menţionat faptul că Aliev şi Iuşcenko au căzut de acord asupra lansării proiectului euroasiatc privind crearea unui coridor de transport al petrolului. Potrivit acestui proiect, petrolul urmează să fie transportat prin conducta Baku – Supsa, iar ulterior, prin intermediul petrolierelor – la Odesa, iar de la Odesa, prin conducta Odesa – Brodi, să ajungă în Polonia. Acordul de lansare a acestui proiect urmează să fie semnat de către Iuşcenko pe 24 aprilie 2009, în Polonia.
Pe lângă discuţiile din cadrul acestor vizite privind proiectele de transport al petrolului, un alt punct din agenda de discuţii au constituit-o gazoductele, în special proiectul White Stream. Potrivit planurilor, acest gazoduct urmează să traverseze Georgia, fundul Mării Negre, Ucraina, ajungând în Europa. Spre deosebire de celelalte proiecte, White Stream scoate din ecuaţie atât Rusia, cât şi Turcia. Unii susţin că toate aceste acţiuni ale azerilor (tratativele cu Gazpromul şi discuţiile privind lansarea proiectului White Stream) reprezinta o modalitate de a influenţa Turcia să renunţe la ambiţiile ei legate de Nabucco. Situaţia va fi mai clară după încheierea lucrărilor summit-ului din 22-24 aprilie 2009 din Bulgaria, unde sunt invitaţi liderii a 28 de state, printre care se numără statele din Asia Centrală, Caucaz şi UE.
Dincolo de problemele energetice, la întâlnirea de la Moscova s-a discutat şi problema Carabahului de Munte. În acest sens este necesar să amintim că la mijlocul lunii martie 2009, ministru rus de externe Serghei Lavrov a efectuat o vizită la Baku cu scopul de a respinge temerile azerilor privind crearea în cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă a unor forţe armate colective de reacţie rapidă şi informaţiile legate de livrarea de armament în valoare de 800 milioane USD Armeniei. Încă de la finele anului trecut Rusia încearcă să-şi asume o poziţie cheie în procesul de reglementare a conflictului armeano-azer. Astfel, părţile implicate au semnat sub medierea lui Medvedev Declaraţia de Reglementare Paşnică a Conflictului. Cu toate acestea, relaţiile dintre Azerbaidjan şi Armenia nu s-au îmbunătăţit, ba mai mult, nu s-a ratat nicio ocazie de a se acuza reciproc pentru escaladarea situaţiei din regiune. În aceste condiţii, ministrul Lavrov a avut o misiune dificilă în a-i convinge pe azeri că livrarea armamentului către Erevan nu a fost nimic mai mult decât nişte zvonuri lansate de presă şi că Rusia este interesată să mai medieze o nouă întâlnire între liderii armeni şi azeri, mai ales că se vehiculează ideea că Grupul de la Minsk din cadrul OSCE analizează posibilitatea organizării unor tratative bilaterale între Armenia şi Azerbaidjan cu ocazia Summit-ului UE ce va avea loc pe 7 mai 2009 în Cehia.
Vizita preşedintelui Ilham Aliev la Moscova este prima vizită externă a liderului azer după refuzul său de călători la Istanbul pentru a se întâlni cu preşedintele american Barak Obama. Deşi atât autorităţile turce, cât şi secretarul de stat Hillary Clinton l-au invitat pe Aliev să viziteze Turcia, acesta a refuzat invocând nemulţumirea oficialităţilor de la Baku privind eventuala deschidere de frontieră turco – armeană.
Trebuie specificat faptul că neînţelegerile dintre Baku şi Ankara s-au accentuat după recentele declaraţii ale Turciei privind proiectul Nabucco. Potrivit acestor declaraţii Turcia nu se mulţumeşte cu statutul de ţară de tranzit, ci intenţionează să achiziţioneze cantitatea necesară de gaze din Azerbaidjan pentru a le livra ulterior Europei la un preţ stabilit de autorităţile turce. Azerii s-au arătat foarte deranjaţi de poziţia Turciei, acesta fiind, de fapt, motivul real al refuzului preşedintelui Aliev de a veni la Istanbul.
Imediat după aceste evenimente Baku a devenit o capitală „aglomerată”. Astfel, acum două săptămâni, Azerbaidjanul s-a bucurat de vizitele oficiale ale mai multor lideri politici – adepţi ai diversificării căilor de transport a gazelor spre Europa. Iniţial, capitala azeră a fost vizitată de către preşedintele ucrainean Victor Iuşcenko, după care au urmat vizitele miniştrilor de externe ai Letoniei şi Lituaniei, a vice-ministrului polonez de externe şi a vice-secretarului de stat american Matthew J. Bryza. De asemenea trebuie menţionat faptul că Aliev şi Iuşcenko au căzut de acord asupra lansării proiectului euroasiatc privind crearea unui coridor de transport al petrolului. Potrivit acestui proiect, petrolul urmează să fie transportat prin conducta Baku – Supsa, iar ulterior, prin intermediul petrolierelor – la Odesa, iar de la Odesa, prin conducta Odesa – Brodi, să ajungă în Polonia. Acordul de lansare a acestui proiect urmează să fie semnat de către Iuşcenko pe 24 aprilie 2009, în Polonia.
Pe lângă discuţiile din cadrul acestor vizite privind proiectele de transport al petrolului, un alt punct din agenda de discuţii au constituit-o gazoductele, în special proiectul White Stream. Potrivit planurilor, acest gazoduct urmează să traverseze Georgia, fundul Mării Negre, Ucraina, ajungând în Europa. Spre deosebire de celelalte proiecte, White Stream scoate din ecuaţie atât Rusia, cât şi Turcia. Unii susţin că toate aceste acţiuni ale azerilor (tratativele cu Gazpromul şi discuţiile privind lansarea proiectului White Stream) reprezinta o modalitate de a influenţa Turcia să renunţe la ambiţiile ei legate de Nabucco. Situaţia va fi mai clară după încheierea lucrărilor summit-ului din 22-24 aprilie 2009 din Bulgaria, unde sunt invitaţi liderii a 28 de state, printre care se numără statele din Asia Centrală, Caucaz şi UE.
Dincolo de problemele energetice, la întâlnirea de la Moscova s-a discutat şi problema Carabahului de Munte. În acest sens este necesar să amintim că la mijlocul lunii martie 2009, ministru rus de externe Serghei Lavrov a efectuat o vizită la Baku cu scopul de a respinge temerile azerilor privind crearea în cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă a unor forţe armate colective de reacţie rapidă şi informaţiile legate de livrarea de armament în valoare de 800 milioane USD Armeniei. Încă de la finele anului trecut Rusia încearcă să-şi asume o poziţie cheie în procesul de reglementare a conflictului armeano-azer. Astfel, părţile implicate au semnat sub medierea lui Medvedev Declaraţia de Reglementare Paşnică a Conflictului. Cu toate acestea, relaţiile dintre Azerbaidjan şi Armenia nu s-au îmbunătăţit, ba mai mult, nu s-a ratat nicio ocazie de a se acuza reciproc pentru escaladarea situaţiei din regiune. În aceste condiţii, ministrul Lavrov a avut o misiune dificilă în a-i convinge pe azeri că livrarea armamentului către Erevan nu a fost nimic mai mult decât nişte zvonuri lansate de presă şi că Rusia este interesată să mai medieze o nouă întâlnire între liderii armeni şi azeri, mai ales că se vehiculează ideea că Grupul de la Minsk din cadrul OSCE analizează posibilitatea organizării unor tratative bilaterale între Armenia şi Azerbaidjan cu ocazia Summit-ului UE ce va avea loc pe 7 mai 2009 în Cehia.
