Ucraina în perioada Ianucovici

 

Aliona NEGOIŢĂ

9 iunie 2010

 

Tradiţia de a marca primele o sută de zile din mandat (fie al guvernului, fie al preşedintelui) a pătruns adânc şi în spaţiul politic ex-sovietic. Desigur, chiar dacă în primele o sută de zile premierul sau preşedintele nu poate să facă mai nimic, acestea pot indica direcţia în care se urmăreşte evoluţia ţării. De la această tradiţie nu a făcut excepţie nici Victor Ianucovici, preşedintele Ucrainei, ba mai mult a dat evenimentului un caracter de intensitate şi de entuziasm. Cu această ocazie Ianucovici a prezentat poporului ucrainean punctul său de vedere despre evoluţia Ucrainei pentru următorii 5-10 ani - o reeditare a programului său electoral. Temele principale atinse de preşedintele ucrainean se referă la securitatea naţională, politica externă şi dezvoltarea economică (un program economic întins pe aproximativ 85 de pagini!), din care rezultă realizarea a trei mari obiective:

 

 

Prima impresie lăsată de discursul lui Inaucovici a fost că actualei administraţii de la Kiev îi lipseşte o viziune clară privind evoluţia Ucrainei. Pentru a ne exemplifica ne vom opri foarte succint la cele trei aspecte: cel al securităţii naţionale, strategia de politică si cel economic.

 

Ianucovici atrage atenţia la faptul că Forţele Armate ucrainene se află actualmente într-o situaţie foarte deplorabilă, declaraţie ce nu explică deloc refuzul de a adera la NATO. Este ştiut faptul că unul din motivele pentru care majoritatea statelor est-europene au acceptat aderarea la structurile Alianţei Nord-Atlantice a fost modernizarea forţelor de apărare şi ridicarea gradului de securitate. Trecerea la standardele NATO permite folosirea mai eficientă a resurselor, cu alte cuvinte, primeşti mai mult cu resurse mai puţine.

 

Pe de o parte refuză NATO, dar se doreşte continuarea procesului de integrare europeană. Practic, este o continuare a tradiţiei politicii externe ucrainene din 1998 încoace, în care vectorul motor îl constituie - integrarea europeană, doar că Ianucovici i-a imprimat o nouă abordare. „Prioritatea politicii externe rămâne integrarea europeană", dar nu singuri, ci împreună cu Rusia. Formula „împreună cu Rusia în Europa" nu prea încântă partenerii europeni. Nimeni de la Bruxelles nu cunoaşte cât de departe se va merge cu „apropierea ruso-ucraineană", de aceea apare chiar dilema dacă nu se va ajunge ca Bruxelles-ul să discute cu Moscova despre politica de integrare europeană a Ucrainei.

 

Realizarea obiectivului de integrare europeană presupune deasemenea o modernizare a economiei Ucrainei. Şi în acest sens, Ianucovici a demonstrat calităţi de inovaţie. Paradoxal, prioritatea în acest sens nu este acordată, cum ar fi logic, cooperării cu statele Uniunii Europene, ci grupului BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China). Cu alte cuvinte, Ianucovici îşi propune să modernizeze Ucraina învăţând de la state care singure necesită modernizare şi care, mai mult, nici unul nu se află printre primele 20 de state din lume. Clasamentul Competitivităţii Globale pe 2009-2010 poziţionează China pe locul 29, fiind cel mai sus situată din cele patru state. Cum se va realiza obiectivul de a accede în primele 20 de state din lume?

 

Şi programul economic al lui Ianucovici lasă impresia că este rupt de realităţile interne şi de evoluţiile mondiale (poate şi din cauza că programul a fost pregătit de experţii renumitei companii de consulting „McKenzie"!). Din program nu reiese clar ce fel de economie se doreşte în urma implementării reformelor sau care este rolul Ucrainei în sistemul internaţional, sau care va fi specializarea economică a Ucrainei. Programul este lipsit de un scop principal, nu indică resursele care vor fi antrenate în dezvoltarea economică a Ucrainei, nu sunt menţionate punctele tari ale statului şi cele slabe care necesită reformare, nu apar care sunt riscurile şi ameninţările cu care se va confrunta Ucraina, concurenţii potenţiali etc.

 

Programul nu menţionează nici un cuvânt despre reforma administrativă, fără de care realizarea celorlalte reforme ar fi inutilă. Exemplul Georgiei în spaţiul ex-sovietic este cel mai elocvent, unde Saakaşvili a început realizarea reformelor chiar cu aparatul administrativ. Programul nu vorbeşte nici despre măsurile de sistem care trebuie luate împotriva corupţiei. Nu este atinsă problema luptei cu sărăcia şi nu oferă un răspuns la problemele legate de securitatea naţională sub toate aspectele sale - alimentară, energetică, financiară, intelectuală etc.

 

Şi poate, cel mai surprinzător, când toate statele lumii sunt ingrijorate de problema diversificării resurselor energetice, programul lui Ianucovici nu menţionează nici un cuvânt despre acest lucru.

 

În concluzie, în politica externă programul lui Ianucovici păstrează principiul de multivectorialitate care a caracterizat politica externă a Ucrainei de la independenţă încoace, doar că repunerea în circulaţie a ideii sovietice despre „frăţia ruso-ucraineană" s-ar putea să determine Uniunea Europeană să fie mai prudentă în ce priveşte relaţiile cu Ucraina. Iar caracteristica programului economic este că nu răspunde nevoilor (de reformă!) ale economiei ucrainene, fiind rupt total de realităţile acesteia.