Politică externă - AzerbaijanDaniela Şişcanu
Pe 18 martie, în Azerbaijan s-a desfaşurat un referendum privind introducerea unor modificări în constituţia ţării. Mai mult de 90% din cetăţenii azeri care s-au prezentat la urne pe au votat în favoarea modificării legii fundamentale, fapt care permite realegerea lui Aliev în funcţia de şef al statului pentru un număr nelimitat de mandate. (Interfax.ru)
Marea majoritate a participanţilor la referendum au susţinut iniţiativa partidului de guvernământ „Eni Azerbaidjan” (Noul Azerbaidjan) de a modifica 29 de articole din Constituţia ţării. Cea mai importantă modificare a suferit-o articolul 101 prin care se interzicea alegerea aceleiaşi persoane mai mult de două ori consecutiv în funcţia de preşedinte al statului. Conform declaraţiilor deputatului Aydin Mirzazade, limitarea numărului de mandate prezidenţiale pe care le poate avea o singură persoană este o măsură antidemocratică. Deşi opoziţia a încercat să împiedice desfăşurarea referendumului prin numeroase apeluri de a boicota scrutinul, la urne s-au prezentat mai mult de 72% din populaţia cu drept de vot din Azerbaijan, dintre care peste 90% au votat în favoarea modificării legii fundamentale a statului. În ceea ce priveşte Occidentul, Consiliul Europei a fost singura instituţie care, prin comisia sa „Democraţie prin drepturi” şi-a manifestat „îngrijorarea privind unele aspecte ale democraţiei”. Autorităţile azere au considerat că „îngrijorările” unei simple comisii nu reprezintă poziţia oficială a Consiliului Europei, şi mai mult decât atât, desfăşurarea unui referendum este un drept al unei naţiuni suverane, si prin urmare, orice intervenţie din afară este inadmisibilă, mai ales, ţinând cont de faptul că Aliev este un preşedinte agreat atât de Moscova, cât şi de Occident (este perceput drept un om politic cumpătat şi previzibil care s-a abţinut de fiecare dată de a recurge la acţiuni armate în cazul conflictului Karabahului de Munte)
Cu alte cuvinte, prin acest referendum actualul preşedinte, Ilham Aliev şi-a asigurat continuitatea în postul de preşedinte al Azerbaijanului. Acesta a dobândit iniţial postul de preşedinte fiind numit în funcţie de tatăl său, Gheydar Aliev, însă pe 15 octombrie 2003 Ilham a fost ales preşedinte prin scrutin liber. În favoarea lui au votat mai mult de 76% din azerii care au participat la scrutin. După cinci ani, a fost reales cu peste 89% din voturile exprimate. Azerbaijanul este al doilea stat care în ultimele două luni a renunţat la limitarea numărului de mandate prezidenţiale pentru aceeaşi persoană. Celălalt stat care a întreprins reforme analogice a fost Venezuela. Sunt şanse mari ca şi Bolivia să iniţieze un referendum asemănător în scopuri similare. 24 martie 2009 |
Printeaza