This text is replaced by the Flash movie.
ro en
 
 
 
 
Newsletter
 
 
 
 
Publicatii » Policy Briefs » India in Bhutan: Omagiul pe care forţa il aduce dreptului
 

India în Bhutan: Omagiul pe care forţa îl aduce dreptului¨

 

 

 

Silviu PETRE

 

Prolog

Timp de secole, în Europa occidentală, rivalitatea franco-germană a definit un subsistem propriu marcat mai degrabă de anarhie imatură decât de cooperare. Deşi premizele unei societăţi transnaţionale nu au lipsit, lupta pentru putere şi prestigiu a instrumentalizat diferenţele culturale în focare de violenţă mai mult decât în celebrări ale pluralismului.

Mutandi mutandis, zona pacifico-asiatică de astăzi redă concurenţa pentru hegemonia regională dintre New Delhi şi Beijing. Chindia este nici mai mult nici mai puţin un complex de securitate autonom cu doi poli şi numeroşi actori minori. Marea Chinei de Sud, ameninţările nord-coreene, balansoarul făcut de Nepal sau Bhutan între versanţii himalayeni ori problema drepturilor omului din Sri Lanka sunt file ale aceluiaşi dosar geopolitic.[1]

 

Reflecţii pe marginea acupuncturii geopolitice

Avem tendinţa, comodă de altfel de a considera diferenţa de mărime un indicator al evoluţiei proceselor din jurul nostru, fie ele biologice, istorice, sociologice, financiare sau naturale. Expresia potrivită căreia ”buturuga mică răstoarnă carul mare” ne arată însă că între mărime/cantitate şi importanţă nu există o corelaţie simplă. Greşeala noastră se bazează pe ideea că dimensiunile fizice sunt o constantă când de fapt acestea reprezintă un traseu şi un cumul de alţi factori care pot varia. În istorie spre exemplu un imperiu este impresionant pe hartă pentru că este rezultatul unei întregi dinamici prin care o entitate/comunitate politică şi-a cucerit succesiv vecinii până când a devenit coextensivă cu o parte din mapamond. Drept corolar dimensiunea indică totodată reputaţia şi puterea unei autorităţi şi de aceea graniţele cer un angajament defensiv perpetuu. Insulele Falkland nu erau importante pentru poziţia lor strategică sau resursele minerale pe care le-ar fi deţinut cât pentru dialectica orgoliilor ce separa Argentina de Marea Britanie. În aceeaşi logică Vietnamul sau Afganistanul anilor 1980 aveau o relevanţă minoră pentru Washington sau Kremlin- ele însă au devenit centrale pentru jocul de influenţă global numit Războiul Rece.

Breviarul filozofic de mai sus poate fi folosit astfel pentru a înţelege diplomaţia dintre India, hegemonul Asiei de Sud şi micul regat himalayan al Bhutanului.

 

Bhutan- profil de ţară

Cuprins între India şi China, regatul Bhutanului este marcat altitudinar de prezenţa munţilor Himalayei în nord şi centru şi a câmpiilor spre sud. Unui teritoriu de 46.500 kilometri pătraţi îi corespunde o climă variată: aspră în nord, musonică la vest, mai aridă la est şi tropicală spre sud.

Conform datelor conţinute într-un studiu al Congresului american populaţia era estimată într-un interval de 700.000-160.000 la nivelul anului 1991.[2] În 2013, conform datelor prelevate de CIA Factbook populaţia se ridică la 725.296. Per ansamblu Bhutanul reprezintă 0,05% din populaţia Asiei de Sud şi 0,75% din teritoriul acesteia (2004).[3] Vârsta medie este de 25,7 ani afiliată undei speranţe de viaţă de 68,44 ani.[4] Din punct de vedere etnic există patru mari grupuri etnice: Ngalop sau Drukpa (72% din populaţie), Scharchop, aborigeni- Drokpa, Lepcha, Doya; persoanele de origine nepaleză. Aceştia din urmă constituiau circa 40% din populaţie.

70% din populaţie practică budismul Mahayana, 25% hinduismul; 5% musulmani şi restul Bon.

Limba oficială este Dzongkha bazata pe alfabetul tibetan chhokey.[5]

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
 
 
 
 

Sursa: Bhutan Country Profile  Statistics Bhutan, http://www.nationsonline.org/oneworld/Country-Stats/Bhutan-statistics.htm

 

Într-o foarte bună măsură conturul vieţii politice din Bhutan a fost marcat de lupta dintre o definiţie civică şi alta etnică asupra cetăţeniei. Pentru comunitatea Ngalop, de origine tibetană, omogenizare etno-culturală devenea o chestiune de securitate naţională. Ostilitatea elitelor din Thimpu a devenit crescător mai xenofobă de-a lungul timpului. Astfel, dacă în 1977 Legea Cetăţeniei prevedea dreptul ca un copil născut dintr-un părinte bhutanez să dobândească cetăţenia ţării, o nouă lege din 1985 impune ca ambii părinţi să fie născuţi în Bhutan drept precondiţie a acordării cetăţeniei nou-născutului. De asemenea Legea Căsătoriei din 1980 căuta să impună restricţii asupra mariajelor mixte sau penalităţi precum plătirea unor taxe. Ca speţă oficianţii/angajaţii din ministerul apărării sau altor instituţii de securitate căsătoria cu un non-bhutanez atrăgea după sine concedierea.[6] După 1990, politica ’un popor, o naţiune’ ('Driglam namzha')[7] desemna efortul de purificare etnică iniţiat de monarh. Ţinta predilectă era minoritatea nepaleză cunoscută drept Lhotshampas (literal: ”Oamenii din Sud”). Nepalezii au început să vină în Bhutan la sfârşitul secolului XIX fiind folosiţi pentru desţelenirea junglei. Ulterior s-au înmulţit ajungând la 45% din populaţie. Dacă în prima parte a secolului XX aceştia au fost integraţi în mainstreamul bhutanez şi au prosperat, succesul lor a devenit un motiv de îngrijorare pentru majoritari. O lege din 1988 îi reevalua drept ’imigranţi ilegali.’ Arestări, torturi şi violuri au devenit comune împotriva lhotshampaşilor cae au fugit cu zecile de mii în India şi estul Nepalului. În 1992 cifra refugiaţilor din taberele ONU create în estul Nepalului trecea de 105.000. Numeroase ţări anglofone: Canada, SUA, Noua Zeelanda şi Australia s-au implicat în problemă.[8]

 

De la geografie către istorie şi înapoi

Continuând profilul de ţară al Bhutanului nu putem ignora modul în care cultura politică a locului a răspuns presiunilor geografiei şi vecinătăţi. Vălurit de-a lungul secolelor de variate regate budiste, actualul stat a fost unificat în timpul domniei lui Zhabdrung Ngawang Namgyal (1594-1651?). Contemporan cu expansiunea tibetană, tânărul regat a fost nevoit în secolul XVII să reziste atacurilor succesive ale conducătorilor din Lhasa. Între 1729-1735 secesiunea lui Paro Penlop a oferit prilejul pentru o nouă intervenţie externă. Unit cu trupele tibetane, Paro Penlop a reuşit înfrângerea armatei bhutaneze şi instituirea unui regim de vasalitate. Ulterior, iureşul expansionist britanic a dus la noi ciocniri de interese în zonă. Primul război anglo-bhutanez a avut loc în 1772 pentru controlul regiunii Cooch Behar. Pe măsură ce Rajul a preluat Assam-ul de la Burma spre începutul secolului XIX, statele himalayene au manifestat rezistenţă.[9] Războiul Duar din 1864-1865 (după numele unei provincii din Assam) va obliga Bhutanul să cedeze 300 de kilometri pătraţi Angliei. Tratatul de la Sinchula (1865) va deveni documentul-cadru pentru relaţiile asimetrice de mai târziu. Un nou tratat, cel de la Punakha (1910) va parafa un nou tribut şi va garanta suveranitatea Bhutanului.[10] În schimbului promisiunii de non-interferenţă din partea Imperiului britanic, Thimpu accepta ghidajul Londrei şi Calcuttei în afacerile externe. Un al treilea document, anume tratatul de graniţă indo-bhutanez din 1949 va copia convenţiile trecute numai că New Delhi devenea fratele mai mare în ecuaţie.[11]

Cu China relaţiile moderne au fost mult mai dificile, în ciuda afinităţilor culturale. Dacă timp de o mie de an Bhutanul era un capilar al Tibetului iar migraţia transfrontalieră era cea firesc, odată cu anexarea celui din urmă regat de regimul lui Mao, diplomaţia bilaterală a avut un curs descendent. Iniţial Bhutanul a menţinut o ambasada în Lhasa. După reprimarea în forţă a unor manifestaţii anti-chineze în 1952-1953 relaţiile diplomatice s-au rupt în 1960. Ocuparea unor enclave bhutaneze de către Armata de Eliberare Populară nu a făcut împăcarea mai uşoară. De abia în 1979 noua viziune economică a lui Deng va fi urmată, cel puţin în cazul supus studiului şi de un rapprochement. Dialogul pe tema  semnării unui tratat de frontieră, deşi repetat frecvent nu a condus la un rezultat acceptabil pentru ambele părţi până astăzi. Dificultatea este menţinută de propunerea chineză (1996) de a oferi la schimb un teritoriu de 450 km pătraţi pentru o cesiune teritorială în nord-vestul Bhutanului anume în regiunea Sinchulumba care se învecinează cu Sikkim-ul şi care ameninţă securitatea indiană.[12]

--

Geopolitica poate explica tiparele diplomaţiei bhutaneze ori dilemele pe care elita conducătoare trebuie să le ia pentru a balansa între doi giganţi. Mai puţin folositor pare a fi instrumentarul geopolitic pentru a descrie evoluţia sistemului politic intern. Monarhie absolutistă peste o societate budistă, valurile modernizatoare nu par să fi avut acelaşi efect precum în China, India, Nepal sau Asia de Sud-Est. Reformele liberale au început odată cu cincinalul 1976-1981 când regele Jigme Singye Wangchuck a iniţiat un amplu proces de descentralizare şi autonomie locală. Numeroase alte măsuri au urmat, printre care şi dezvoltarea unui sistem de învăţământ separat de cel monastic. În 1998, a 76-a şedinţă a Adunării Naţionale va crea un consiliu de miniştri iar un an mai târziu un edict al guvernului ridică interdicţiile asupra televiziunii şi internetului. În 2001, în timp ce Nepalul trecea printr-o criza monarhică suprapusa unui război civil, regele Jigme Singye Wangchuck organizează dezbateri ce se vor finaliza cu o nouă Constituţie. Patru ani mai târziu textul noii legi fundamentale a fost distribuit publicului pentru a genera o amplă dezbatere. Proiectul constituţional amendează legea din 1953 prin care regelui îi erau conferite puteri absolute iar un nou Articol 2 dă posibilitatea acuzării regelui (impeachement). În 2007 se creează un Consiliu Naţional- cameră superioară a legislativului. Primele alegeri pentru parlament au avut loc în 2008.[13] 

Având toate aceste date putem iniţia o discuţie despre relaţia dintre asimetrie, hegemonie şi regimul domestic. Ne putem deci întreba de ce: 1) nici India şi nici China nu au încercat să anexe micul regat; 2) de ce nici democraţia în versiune indiană şi nici maoismul nu au avut efectul pe care (mai ales cel din urmă) l-au exercitat în Asia de Sud sau în Nepal, mai ales după 1990?

Amalendu Mishra de la Queen’s University din Belfast explica fizionomia autoritară a micilor state sud-asiatice (Bhutan, Maldive, Nepal) tocmai prin teritoriul redus spre deosebire de statele mari unde diversitatea nu poate fi ignorată de centru.[14] (Explicaţia lui Mishra nu ţine cont de exemple precum Elveţia care, deşi un stat mic, muntos şi heterogen, asemenea celor de mai sus, a dezvoltat un mecanism reprezentativ de succes).

Deşi un astfel de punct de vedere poate să aibă o anumite greutate, poate că resorturile autoritarismului în statele liliputane aflate la periferia unor giganţi constau mai degrabă în edificarea unor relaţii de tip clientelar. Altfel spus micii dictatori prosperă şi se menţin la putere pentru că sunt dispuşi să coopereze cu hegemonii proximi. Aceştia la rândul lor preferă să menţină independenţa micilor vecini ca un omagiu pe care forţa îl aduce dreptului.[15] În cazul comportamentului Indiei ar mai fi de adăugat ca variabilă suplimentară lipsa unui mesianism democratic. Spre deosebire de SUA care şi-au făcut din extinderea democraţiei un crez (nu discutăm dacă a fost sincer sau mimat), doctrină Monroe indiană s-a acomodat diferitelor tipuri de regimuri înconjurătoare, fără a încerca să le schimbe natura internă. Nu în ultimul rând, democraţiile, mai ales dacă sunt şi puteri semnificative (regionale sau mondiale) şi-au dovedit de atâtea ori pragmatismul în a negocia cu lorzi de mână forte.[16]

 Vom vedea în ce măsură se aplică cele de mai sus la cooperarea indo-bhutaneză în materie de terorism.

 

Bhutanul şi chestiunea insurgenţilor indieni

Problema de securitate ce leagă cele două state suprapune frontiera unui front. Aflat la întretăierea dintre India, Bhutan şi Burma, pentru a nu mai vorbi de confluenţa mai multor civilizaţii , anterior menţionata provincie a Assamului reprezintă un focar de insurgenţă clasic. Cauza ranchiunei faţă de statalitatea indiană se datorează atât diferenţelor etnice cât şi sărăciei perpetuate de lipsa unui orizont de aşteptări. Nord-estului indian i-a revenit pionieratul deschiderii mişcărilor separatiste încă din anii ’50-’60. În 1997, pentru a rămâne în parametri studiului, autorităţile din New Delhi au demarat ample acţiuni împotriva celor două organizaţii assameze: Frontul Unit de Eliberare al Assamului (ULFA)T şi Frontul Naţional Democratic al Bodolandului (NDFB).[17] Operaţiunile Bajrand (1990) şi Rhino (1991)[18] a forţat cele două grupări să treacă graniţa stabilindu-se în Bhutan. Graniţa poroasă şi micimea armatei regale bhutaneze părea să le asigure un refugiu sigur. Până în 2003 erau deja peste treizeci de tabere insurgente în Bhutan dintre care 13 ale ULFA, 12 pentru NDFB şi cinci pentru Organizaţia de Eliberare din Kamtapur. Efectivul total se ridica la 3500 de oameni, deşi cifrele deţinute de armata indiană erau mai mici: 1.500. Iniţial autorităţile bhutaneze s-au temut să recurgă la opţiunea militară din două motive: 1) armata regală bhutaneză era o forţă minusculă (doar 6.000 de oameni) fără experienţă combativă însemnată; 2) exista îngrijorarea cum că ULFA se va deda la atentate teroriste contra populaţiei bhutaneze; 3) speranţa tacită că inconvenientul poate avea şi o latură pozitivă: anume că prezenţa ULFA ar putea contracara acţiunea militanţilor Ngolop de origine nepaleză- Diferite surse îi indicau pe consilierul regal în chestiuni militare, gen.brigadier V.Namagel şi pe ministrul bhutanez al afacerilor externe Wangchuk Dorji ca fiind în relaţii cordiale cu vârfurile ULFA. Credibilitatea surselor în cauză ridică însă nişte semne de întrebare.[19]

Opţiunea diplomatică s-a dovedit însă ineficace: între 1998-2003 au avut loc cinci runde de negocieri fără a se ajunge la vreun rezultat real. OEK nici măcar nu şi-a trimis delegaţii la negocieri, semn evident al dispreţului arătat gazdelor din Thimpu. De abia în iunie 2001 ULFA a fost de acord să închidă patru dintre taberele sale până la sfârşitul anului. S-a dovedit însă că nici măcar acest gest nu a avut loc, taberele fiind doar relocate. A 78-a şedinţă a Adunării Naţionale din 2000 a supus dezbaterii planul ministrului de interne, , Lyonpo Thinley Gyamsto al cărui plan în patru puncte era ceva mai ferm propunând tăierea liniilor de aprovizionare către insurgenţi- cu alte cuvinte impunerea unei carantine.[20] India însăşi făcea presiuni asupra statului vecin să acţioneze iar presa indiană din acea vreme acuza Thimpu de colaborare cu teroriştii. Populaţia din Assam protesta împotriva prezenţei ULFA iar guvernatorului statului nord-estic, Prafulla Kumar Mahanta s-a întâlnit în acest sens cu trimisul bhutanez- Tshokey Tshering. În acelaşi 2000, luna mai populaţia Assamului chiar a organizat un marş de nemulţumire la adresa tergiversării autorităţilor monarhice.[21] În cele din urmă, Adunarea Naţională a aprobat acţiunea militară pe 14 iulie 2003 materializându-se în operaţiunea All Clear. Derulată în decembrie 2003 cu sprijinul logistic al partenerilor indieni, aceasta s-a soldat cu un triumf răsunător. Până la 4 ianuarie 2004 toate cele treizeci de tabere au fost nimicite, 650 de militanţi ucişi sau arestaţi alături de prada aferentă: 50 de puşti AK 47/56; un tun anti-aerian, 328 de alte arme de diferite feluri (inclusiv lansatoare de rachete) şi 100.000 de gloanţe. Printre victime s-au numărat şi unii dintre şefii ULFA: Rahul Datta, Buragohain, Apurba Deka, Satish Hazarika and Ranjit Hazarika.[22] Printre cei capturaţi s-au numărat Bhimkanta Buragohain, propagandist al organizaţiei, Mithinga Daimary secretar pe relaţiile cu publicul precum şi conducătorii KLO Tom Adhikary şi Milton Barman.[23] De cealaltă parte a graniţei, contrainsurgenţa indiană a lichidat 89 de adăposturi ale ULFA şi NDFB în ianuarie 2004. De asemenea zvonuri despre acţiuni similare ale Bangladeshului au început să circule. Reprezentanţi a BSF au înmânat pazei grănicereşti bangladeze un raport cu 180 de tabere ale insurgenţilor indieni alături de 85 de nume de militanţi.[24] Trupele bangladeze au contribuit la rândul lor la prinderea a patru şefi ai ULFA.[25] Seriozitatea impactului s-a văzut şi în scrisorile trimise de conducătorul ULFA, Arabinda Rajkhowa, iniţial armatei regale bhutaneze pentru a opri operaţiunile şi ulterior către autorităţile chineze pentru a le cere dreptul de tranzit temporar în China pentru sine şi subordonaţii săi.[26]

În ciuda unor zvonuri ulterioare potrivit cărora radicali ULFA sau KLO ar fi rămas neatinşi,[27] Bhutanul nu s-a confruntat cu provocări majore la adresa securităţii sale. Victoria militară a permis consolidarea vocii sale şi alăturarea la franciza numită ’războiul contra terorismului.’ Avantajul propagandistic, dincolo de cel tactic a constat în posibilitatea prigonirii etnicilor nepalezi sau în refuzul unui compromis cu fora internaţionale care făcea presiuni pentru re-integrarea acestora pe motiv ca sunt terorişti.[28] Acest lucru s-a întâmplat în 2006-2007 când o serie de explozii minore sau atentate prevenite au îndreptat suspiciunile către grupări extremiste precum Forţa Tigrilor Bhutanezi, Partidul Maoist Bhutanez şi Partidul Comunist Bhutanez. Pe 23 septembrie 2006, ministrul de interne bhutanez declara într-o apariţie publică existenţa unor legături dintre numele mai sus enumerate şi Partidul Maoist Nepalez (NCP-M).[29] Un alt eveniment, de data aceasta major a avut loc pe ianuarie 2008 în timpul primelor alegeri electorale pentru Adunarea Naţională. Un mail revendicator purta numele Frontului Revoluţionar Unit din Bhutan- United Revolutionary Front of Bhutan (URFB) creat pe 12 aprilie 2007. Poliţia şi armata regală au indicat din nou către ţara vecină, Nepal.[30]

 

Revenirea ULFA?..

Începând cu 2006 şi mergând către data scrierii rândurilor de faţă au existat mai multe ştiri ce indicau o revenire a combatanţilor ULFA în sudul Bhutanului, districtul Samdrup Jhongkar  de unde fuseseră expulzaţi în 2003. Un material al Financial Express din 2006 vehicula numele lui Hira Sarania, apropiat al lui Paresh Barua ce conducea operaţiunile din zona mai sus numită. Sarania apăruse pe radarul media în urma unei tentative de extorcare a unui oficial local bhutanez. Recentele evoluţii de la acea vreme ar fi constituit subiectul unei întruniri între şeful armatei indiene, gen. JJ. Singh şi omologul său bhutanez, generalul maior Batoo Tshering, titrează Financial Express. [31] În august 2009, vizita ministrului de interne indian în Bhutan, C.Chidambaram a fost înfăşurată în acelaşi spectru.[32] La sfârşitul lui 2009 ministrul de externe bhutanez, Ugyen Tshering afirma că propriul guvernul nu deţine nicio informaţie despre prezenţa teroriştilor nord-estici pe teritoriul ţării sale.[33] Subiectul a fost perpetuat şi de eliberarea a doi dintre capii ULFA: Raju Baruah (27 noiembrie 2010) şi Arabinda Rajkhowa (2 ianuarie 2011) ca gest de curtoazie al statului indian pentru a facilita procesul de pace înainte de alegerile locale din Assam în 2011. Episodul a stârnit îngrijorare în Bhutan unde şeful armatei a exprimat temerea că reunirea şefilor cu organizaţia lor ar putea materializa o serie de represalii pentru operaţiunea All Clear din 2003.[34] Ultimile ştiri în acest sens datează de la sfârşitul lui 2012.[35]

Pentru a tranşa jungla zvonistică întreţinuta de caracterul vag şi fragmentar al ştirilor de presă vom apela la statistică. Tabelul de mai jos întocmit de South Asian Terrorist Portal descrie tabloul violenţelor teroriste din ultimii nouă ani în Bhutan:

 Victime provocate de terorism în Bhutan (2004-19 mai 2013)

Anul
Civili
Forţe de Securitate
Terorişti
Total
2004
2
0
0
2
2005
0
0
0
0
2006
1
0
0
1
2007
0
0
0
0
2008
5
0
5
10
2009
0
0
0
0
2010
0
0
0
0
2011
0
0
0
0
2012
0
0
0
0
2013
0
0
0
0
Total
8
0
5
13

Sursa: Fatalities in Terrorist Violence in Bhutan 2004-2013, South Asia Terrorism Portal,http://www.satp.org/satporgtp/countries/bhutan/datasheets/casualties.htm

 

După cum se poate vedea Bhutanul a fost ferit până acum de o activitate extremistă pronunţată.

 

 

 

 

 

Concluzie

Studiul de faţă a început de la punerea în ramă a rivalităţii indo-chineze în zona extrem asiatică pentru a se concentra pe importanţa Bhutanului ca zonă balama între cei doi giganţi geopolitici. Apoi studiul s-a ocupat de modul cum trăsăturile geografice şi culturale ale regatului Snagri-La i-au modelat opţiunile diplomatice în reciprocitatea relaţiilor cu New Delhi şi Beijing. În ceea ce priveşte relaţia cu India, hegemonul sud-asiatic a încercat să menţină regatul vecin în sfera sa de influenţă, mai ales în ultimii ani din cauza expansiunii chineze.[36]

În mod paradoxal bilateralismul indo-bhutanez conturează cel mai bine o comunitate de securitate în contrast cu toate celelalte relaţii de vecinătate ale Indiei. Paradoxul ţine de faptul că statul cu capitala la Thimpu reprezintă istoria contrafactuală a Indiei: o sumă de state minuscule care nu s-ar fi coagulat niciodată într-un colos, din care budismul nu ar fi fost izgonit şi peste care modernitatea ar fi venit mult mai greu. Paradoxul continuă dacă ne gândim că India avut cele mai calme relaţii şi cele mai mici probleme din partea unui absolutism tradiţional în timp ce tensiunile au fost create în relaţia sa cu state democratice sau care au cunoscut tribulaţiile modernizării: Nepal, Bangladesh, Sri Lanka şi nu în ultimul rând Pakistanul- republică islamică instabilă mereu aflată sub spectrul pretorianismului.[37] Ca o continuare a celor de mai sus ar trebui să reflectăm poate la faptul că ameninţarea teroristă în Bhutan şi cooperarea contra teroristă a celor două ţări a fost mai mult sau mai puţin concomitentă cu pătrunderea globalizării în Himalaya. De asemenea chestiunea minorităţii nepaleze a fost legată de temerea stabilimentului din Thimpu că blazonul maoist din celălalt regat care trecea de asemenea printr-un dificil proces de democratizare/modernizare se va revărsa în toată regiunea.

În aprilie 2013 Bhutanul a trecut printr-un al doilea ciclu de alegeri parlamentare.[38] Rămâne de urmărit cum şi dacă schimbările instituţionale vor crea o rutină paşnică sau explozia din 2008 se va repeta ca un memento al costului schimbării. Deşi cel mai probabil evoluţiile regatului himalayan s-ar putea să nu fie determinate endogen, din interior ci din modul in care China şi India vor ştii să îşi împartă controlul regiunii.