This text is replaced by the Flash movie.
ro en
 
 
 
 
Newsletter
 
 
 
 
Publicatii » Policy Briefs » India şi chestiunea armelor de mici dimensiuni
 

India şi chestiunea armelor de  mici dimensiuni

 
Silviu PETRE
 

Într-un articol anterior tratam raportarea Indiei la încercarea de semnarea a unui nou tratat de reglementare a traficului de armament în cadrul ONU. Cum piaţa multor bunuri de larg consum şi/sau lux rămâne în mare parte neafectată de criză, nici industria de armament nu se poate plânge foarte tare. Nici nu ar avea cum, cu atâtea conflicte inter şi intrastatale cu şanse reduse de rezolvare. Deşi nu se află per se într-un război civil, istoria postindependenţei indiene este într-o bună măsură şi istoria contrainsurgenţei guvernului din New Delhi de a imobiliza fauna de mişcări separatiste. Oarecum ironic, în Statele Unite tocmai industria de armament şi amendamentul II asigură popularea abundentă a pieţei de profil. În India însă, în ciuda unor reglementări specifice deţineri şi tranzacţiei de arme, suveranitatea deficientă a statului contribuie la cangrenarea unei pieţe negre de arme mici şi muniţie. Rebeliunea din Mizoram în nordul ţării sau coridorul roşu ocupat de naxaliţi beneficiază de suficient material de luptă nu numai în urma jefuirii unor secţii de poliţie sau depozite de muniţii ci şi prin intermediul canalelor de trafic ilegal dinspre Myanmar şi restul Asiei de Sud-Est.

 
Inepuizabila piaţă de armament

Războiul Rece şi disoluţia Uniunii Sovietice au eliberat o cantitate uriaşă de armament pe pieţele internaţionale. În februarie 2005, Chiar înainte de 1991, războiul din Indochina (1965-1975) ca şi cel din Afganistan (1979-1988) au contribuit la înflorirea unui comerţ extrem de vibrant în zonă.[1] Alături de armament, drogurile şi alte forme de comerţ ilegal au completat universul pirateresc cărora guvernele zonale –au fost martori neputincioşi sau complici pragmatici.

Ceea ce face Asia central-sud-estică atât de relevantă reflecţiei constă tocmai în realizarea unor scenarii pe care Războiul Rece nu le-a cunoscut decât parţial. În timp ce ostilitatea sovieto-americană a încorsetat eventualele crize sub sceptrul unei guvernanţe nucleare (în absenţa unei alte formule..) India, Pakistanul şi China sunt puteri nucleare care au purtat războaie directe şi nu prin proxi. Războiul Kargil, astăzi eclipsat în Occident de momentul temporal Kossovo 1999- 11 septembrie 2001 a fost un test pe viu al autodisciplinei induse de potenţialul escaladării nucleare. Chiar şi aşa, şi plafonul anihilării totale, piaţa neagră a armamentului contribuie la întreţinerea unor pungi/focare interminabile de conflict ce confundă războiul cu infracţionalitatea din definiţiile clasice. Astfel s-a calculat că în lume existau la mijlocul anilor 2000 640 milioane de arme uşoare dintre care doar 59% sunt deţinute de forţele guvernelor, restul fiind posedate de civili. Pentru un comerţ anual de 40 mld$, 2/3 din şuvoiul armelor uşoare merge spre statele din Lumea a III-a sau în curs de dezvoltare. Producţia este realizată de 1000 de companii din 98 de ţări, cantitatea nou-adăugată în fiece an ajungând la 7 milioane de piese. Nu este deci de mirare că din 1990 până spre zilele noastre 4 milioane de oameni din întreaga lume au fost ucişi de către armele uşoare, 90% civili, dintre care 80% femei şi copii. Statistic se pare că există câte o armă pentru fiecare 12 persoane de pe planetă.[2] De o reputaţie cu totul ieşită din comun- confundându-se cu însăşi ideea de război postcolonial este Kalaşnikovul. Creat imediat după 1945, respectiva armă include actualmente între 50-100 de milioane de exemplare în diferite versiuni.[3] Reflectând fiabilitatea, simplitatea şi anduranţa, preţul unui Kalaşnikov variază între câţiva dolari şi câteva mii de dolari, aşa cum se poate vedea din tabelul de mai jos:[4]

Preţul unei arme Kalaşnikov, 1986-2005
 

Un studiu de caz în ceea ce priveşte variaţia preţului unui Kalaşnikov îl oferă Irakul postSaddam. Dacă în 2003, imediat după invazie preţul unei arme era de 50-80$ datorită capturării unor depozite de armament, în următorii ani preţul va creşte la 400-800$, cu maxime de peste 1000$ (dovadă a unei supraabundenţe de cerere peste ofertă).[5]

Decupată din tabloul general, Asia de Sud găzduieşte circa 75 milioane de arme uşoare, dintre care 63 de milioane în mâinile persoanelor particulare, nu ale forţelor de ordine guvernamentale (40 de milioane în India, 20 în Pakistan şi circa 3 milioane în Sri Lanka).

Bangladeshul joacă de asemenea rolul unui contor pentru traficul de arme. Multe dintre acestea au rămas necolectate de la războiul din 1971. Cele 80 de organizaţii mafiote, dintre care 28 numai în capitala Dhaka se folosesc din plin de acestea.[6] Multe dintre aceste arme vin dintr-o serie de ţări precum Statele Unite, Marea Britanie, Rusia, Cehia, România, Israel şamd.

O categorie care ar trebui să fie studiată sui generis este cea a armelor şi muniţiei ce provin dinspre China.[7]

Întorcându-ne la India cifrele o ridică pe locul II în lume la cantitatea de arme posedate de civili. Din cele 40 de milioane de arme uşoare mai sus enunţate doar 6,3 milioane sunt posedate legal, cu permis, celelalte aflându-se în domeniul ilegalităţii. Numărul mare de posesori de arme nu se corelează cu o cantitate de violenţă pe măsură, aşa cum ne-am putea gândi: India are o rată a evenimentelor ce implică arme de foc individuale de 0.36 la 100.000 locuitori, adică 1/10 din rata calculată similar de evenimente ce au loc în Statele Unite.[8]

Statisticile par să indice o tendinţă îmbucurătoare întrucât în ultimii 10-12 ani (până in 2008) numărul de evenimente violente ce implică arme (atacuri, ucideri, sinucideri) a scăzut. (de la 12.147 în 1999 spre  6.219 în 2008).[9] Tabelele de mai jos detaliază cele afirmate[10]:

 

Cum şi aici unele animale sunt mai egale decât altele, de o atenţie specială din partea presei s-au bucurat politicienii care au posibilitatea de a cumpăra arme confiscate deja de autorităţi. Iar unii dintre politicieni, într-o bună măsura membri ai parlamentului au pe rol dosare penale. O investigaţie preluată de BBC arată că între 1987-2012 756 de membri ai parlamentului ş-au cumpărat arme, 82 între 2001-2012. Din acest recent eşalon 18 sunt cercetaţi penal (fie chiar şi pentru crimă), unul dintre ei, Atiq Ahmed din Uttar Pradesh are 44 de capete de acuzare. Este de a sine înţeles că în ping-pongul social al interacţiunii dintre elite şi restul societăţii corupţia curge în ambele sensuri.[11]

 
Filiera chineză

China nu este cotată ca unul dintre furnizorii de armament global de prim rang. La o distanţă considerabilă faţă de actori precum Statele Unite, Rusia, Franţa ori Marea Britanie, China se comportă la acest capitol mai mult ca o ţară în curs de dezvoltare urmându-şi apetitul pentru tehnologia mai avansată de pe piaţă. Nu trebuie de aici dedus că Beijingul nu şi-a dezvoltat in ultimii ani un arsenal intern, la aproape toatele palierele sau că nu ar fi implicat în vânzările de armament:

 
 
 
Ţara[12]
 

Pragmatismul chinez se exersează în cadrul vânzărilor de armament, uşor sau sofisticat spre ţările din Lumea a Treia (Africa) sau spre parteneri tradiţionali: Iranul, Coreea de Nord şi Pakistanul. Totuşi, industria chineză de arme uşoare radiază în zona sud şi sud-est asiatică de multe ori în mod oneros, ilegal, eventual cu ştirea tacită a funcţionarilor înalţi şi complicitatea celor de nivel local. Începând cu anii ’90 firma de stat Norinco a început să vândă armament în regiune, un vector de transmisie fiind organizaţia mafiotă Blackhouse din Yunnan. Myanmarul condus de o juntă militară a devenit un important loc de tranzit de care vor profita gherile secesioniste din India precum ULFA (Frontul Unit de Eliberare din Assam). După operaţiunea Curăţenie Totală (Clear All) condusă de autorităţile din Bhutan în 2003, capi sau locotenenţi ai ULFA vor întreprinde numeroase călătorii în China, Yunnan în vederea perfectării unor tranzacţii de armament. Cantitatea exactă de armament chinez care a ajuns la trupele ULFA din Assam între 1997-2007 este greu de evaluat, mai ales din cauza unor cifre contradictorii. Astfel dacă guvernul federal din Delhi vorbeşte despre 34 de piese, cele mai multe arme de foc dar nu şi grenade, un document al guvernului local din Assam este mult mai generos şi vorbeşte despre 204 grenade, 41 de pistoale şi 42 de arme de asalt confiscate în perioada sus numită. Tabelul de mai jos este elocvent:[13]

 
 
 
 
 

În Yunnan un contor important pentru acest tip de comerţ este oraşul Ruili, de la graniţa sino-burmeză. Armele erau duse de aici spre provinciile nord-estice ale Indiei, Nagaland, Manipur şi Mizoram via Bangladesh sau pe mare via Chittagong. Filiera a devenit evidentă în aprilie 2004 cu ocazia celei mai mari capturi de armament din Bangladesh la Chittagong pe râul Karnaphuli. Captura a inclus 1.790 de puşti (inclusiv mitraliere Uzi şi arme de asalt AK), 150 de lansatoare de rachete, 840 de rachete şi peste 2.700 de grenade alături de mai bine de un milion de gloanţe. Valoarea transportului era cifrată la 4,5-5,7 milioane dolari, suficient pentru a echipa o brigadă.[14] Chittagong a devenit un loc fierbinte pentru militanţi din Asia de Sud-est în 1989, armele uşoare inundând Bangladeshul şi nord-estul indian, cu precădere Assam-ul.[15]

Conform mărturiei făcute în faţa unui tribunal, Hafizur Rehman-traficant de arme din Bangladesh armele erau preluate de ULFA din Hong-Kong. Rehman povesteşte despre fondurile considerabile şi conturile bancare ale ULFA. În 2009, proaspătul format guvern din Bangladesh a iniţiat o operaţiune de proporţii în urma căreia majoritatea şefilor ULFA au fost arestaţi, autorităţile de la Dhaka dând de urma unor conturi bancare in valoare de 1 mld.$. Traficul ce implica ULFA devenise atât de frecvent in Bangladesh că membri acesteia îşi închiriaseră sau chiar deţineau cu titlu de proprietate apartamente în hoteluri din Chittagong, pentru a putea fi mai aproape de afaceri.

Se ştie că cele mai bune afaceri se fac cu statul. Şi în cazul de faţă dictonul se verifică. India şi Bangladeshul au avut de-a lungul timpului o relaţie fluctuantă. Încă din anii ’90 New Delhi a arătat cu degetul spre Dhaka din cauza unor atentate petrecute pe teritoriul indian. Relaţia de complicitate dintre Bangladesh şi ULFA sau alte grupuri teroriste a atins un maxim la mijlocul anilor 2000 când la putere se afla guvernarea Khalida Zia. Ulterior, după schimbarea de gardă şi venirea lui Sheikh Hassina, cu o atitudine pro-indiană, justiţia bangladeză a arătat profunzimea raporturilor dintre politic şi lumea interlopă. Pe 18 februarie 2009 poliţia din Bangladesh a arestat doi oameni din stabiliment: general brigadier (r) Abdur Rahim şi general-maior (r) Rezaqul Haider Chowdhury. Ambii fuseseră şefi ai Directoratului General a Forţelor de Informatii. Arestările s-au operat pe baza mărturiilor altori doi ofiţeri: Sahab Uddin- alt fost director al serviciilor de informaţii şi Akbar Hossain Khan, ofiţer de teren- ambii arestaţi anterior primului cuplu menţionat. Oameni politici de prim rang, asemenea lui Salauddin Quader Chowdhury, lider BNP au fost dovediţi implicaţi.[16]

Un alt izvor de arme uşoare dinspre Asia sud-estică spre India este Armata Unită de Stat Wa (United Wa State Army (UWSA). Grup etnic separatist din Burma/Myanmar, Wa are drept aripă militară UWSA, cu o forţă estimată la 30.000 de cadre. Profitând de afinităţile ideologice cu regimul din Beijing şi de contactele umane stabilite în China pe vremea lui Mao, anii ’60, UWSA a obţinut franciza de la anumite fabrici de armament chinezeşti şi profită din plin. O bună parte din acestea, extrem de ieftine ajung în mâinile maoiştilor din Nepal şi acum din India.[17]

India nu trebuie văzută numai ca o victimă, ca un importator de arme uşoare, dar şi ca un donor. Astfel autorităţile din Bangladesh au găsit arme uşoare de fabricaţie indiană, tipurile Belgharia', `Moyur' and `Chhakka' în interiorul graniţelor proprii.[18]

Un articol recent al publicaţiei DNA (22 iulie 2012) aduce la cunoştinţa publicului probleme ce ies la iveală din cauza slabe reglementări şi supravegheri a modului in care se eliberează permisele de port-armă. Conform articolului în cauză numeroase asociaţii ale deţinătorilor de arme pot opera cu permise false, fără să se teama de vigilenţa autorităţilor. Între sportivii practicanţi a tirului şi traficanţii ilegali de armament există o puternică osmoză care permite multor răufăcători să posede mijloace letale.[19]

 
Starea poliţiei: între prea mult, prea puţin şi prea divers

Pentru a putea înţelege trăsăturile trăsăturile de comportament ale instituţiilor indiene trebuie făcut un detour prin religie. Fără a reflecta la acel ”Et Pluribus Unum” din tradiţia mistică hindusă- a modului în care unul şi multiplul se îmbină într-o manieră unică- privitorului îi vor scăpa anume raţionamente. Excesul de diversitate- de dorit în alte domenii- se manifestă şi în frenezia India de achiziţiona arme. Aşa cum nota un ofiţer de poliţie de rang înalt, ”în câţiva ani India va semăna cu o salată din cele mai diverse ingrediente” la capitolul echipament.[20] Poliţia, forţele speciale şi armata cu aripile sale suferă acelaşi proces al neputinţei de a prioritiza o listă scurtă de obiecte de procesat.[21]

În vestiarul defectelor excesul de diversitate se cuplează cu excesul de corupţie & violenţă a forţelor de ordine (în repetate ocazii) şi insuficienţa numerică de personal pe teren. În cele de mai jos vom detalia punctele 1) şi 3), adică procuramentul de echipament şi cantitatea forţelor de ordine de pe teren. Un studiu a ceea ce înseamnă per se violenţa poliţiei, 2), ne-ar duce spre consideraţii sociologice, eventual comparaţii extinse cu alte ţări depăşind scopurile ce şi le-a propus acest articol.

Tipologia armanentului. Exemplificându-şi statutul de importatorul mondial nr.1 de armament, India a alocat între 80-00 milioane$ până în 2022 pentru achiziţii de echipament (conform Ernst& Young). O altă firmă de consultanţă, KPMG a anunţat la rândul său că India are semnate contracte mlitare de 25 de miliarde$ din 2007, cele mai multe repartizate aviaţiei (6-17 mld$), restul marinei şi pe ultimul loc trupelor terestre (circa 420 mil.$).[22] Cât priveşte armamentul uşor, atentatele de la Mumbai din noiembrie 2008 au arătat nevoia unei serioase restructurări a forţelor de intervenţie rapidă, dincolo de aceea a unei reforme în intelligence. Prioritate a guvernului şi instituţiilor afiliate a devenit achiziţionarea de echipament uşor- estimat la circa 3 mld.$ în ultimi 3 ani. Spre exemplu, în martie 2012 Serviciul de Securizare al Frontierei (Border Security Service-BSF) a perfectat un contract de achiziţionare a 68.000 arme Beretta, într-un cuantum de 400 mld. rupii. O controversă care a fost formulată ţine de faptul că agentul italian Beretta nu este cunoscut pe piaţa indiană, subcontinentul preferând alţi producători. În decembrie 2011 Forţa Centrala Poliţienească de Rezervă (Central Reserve Police Force-CRPF) a semnat un contract pentru achiziţionarea a 12.000 de carabine X-95 Tavor, producţie israeliană. Ce rezultă de aici?- Meniul prea mare de furnizori şi fascinaţia aferentă pe care aceştia o produc au consecinţe pe termen lung asupra inter-operabilităţii. În timp ce statele NATO merg spre standardizare crescândă, pentru securitatea Indiei, hăţişul birocratic- stufoşenia departamentelor care nu comunică între ele ca şi incompatibilitatea diferitelor versiuni de echipament nu poate avea un impact benefic.

Alte voci nu sunt atât de pesimiste, arătând că in ciuda diversităţii, clientul indian preferă tradiţionala industrie rusească, sintetizată de predominanţa Kalashinkovului deasupra altor mărci. Un material al Times of India din mai 2012 detalia inventarul diferitelor agenţii de securitate indiene care în ultimii 3 ani au cumpărat circa 29.000 de piese Kalashnikov, sensibil mai mult decât din alte mărci gen SIG (Austria) sau X-95- totalizând 17.609 arme cumpărate. Dintre cele 29.000 de Kalashnikovuri cumpărate 18.000 au revenit CRPF, mai sus menţionată, 7.921 la Forţele de Securitate Centrale Industriale care asigură paza aeroporturilor şi 2719 spre trupele de frontieră de la graniţa cu Nepalul şi Bhutanul. [23]

O soluţie de scurtă durată, care arată nu numai existenţa unor lipsuri dar şi distribuţia inechitabilă şi rivalitatea dintre ramuri a fost găsită în aprilie 2012. În urma unei întruniri a miniştrilor de interne din cadrul Uniunii sa luat hotărârea ca surplusul de arme şi muniţie deţinut de trupele federale să fie redistribuite către forţele poliţieneşti ale statelor.[24]

O soluţie pe termen lung este aceea a indigenizării: a producerii de echipament prin forţele proprii, fără importuri. Încă din 1982 Agenţia pentru Cercetări şi Dezvoltare a Armamentului (ARDE) a început să lucreze la iniţiativa Indian Small Arms System (INSAS)- cu scopul de a fabrica arme uşoare marca made in India. Până în 1987 ARDE a creat o puşcă de asalt şi o mitralieră uşoară pentru uz naţional. Cel mai nou proiect, tergiversat de mai mulţi ani este acela al unui pistol mitralieră numit MSCM. După ce prima versiune a fost aruncată la coş în 2002, un nou prototip a primit aprobarea in 2006 iar din 2009 se află în testări. Noul echipament- prezent şi la târgul militar din New Delhi din 2012- are un calibru de 5, 56mm, o greutate de 3,1 kg şi o acurateţe de 99,4% (adică se bloca odată la o mie de gloanţe trase), cu baremul mărturisit de 99,7% (nivelul lui mai 2011).[25]

Chestiunea personalului. Pentru populaţia gigantică a Indiei este nevoie de un personal poliţienesc pe măsură. Chiar dacă in termeni absoluţi cei 1,5 milioane de poliţişti ai Indiei pot reprezenta un procent important din populaţia unor state europene, relativ la numărul total de cetăţeni indieni, şi adăugând în balanţă probleme de securitate internă ale ţării în cauză, insuficienţa personalului nu e de neglijat. Cifrele arată că India angajează un poliţist la 450 de cetăţeni, ceea ce înseamnă 122 de poliţişti la 100.000 de persoane (1 lakh, în terminologia indiană) ceea ce este aproape cu 50% mai puţin decât norma ONU de 220: 100.000. În statele occidentale, dezvoltate, cota este de 250-500 la 100.000. Spre exemplu în Italia este de 559,0:100.000; în Belgia de 357,5:100.000, Mexic de 491,8:100.000.[26] În Thailanda, ţară în curs de dezvoltare ca şi India cota este de 400: 100.000![27] Situaţia pare să fii cunoscut o uşoară îmbunătăţire din punct de vedere strict numeric, Times of India din mai 2012 dând raportul de 133: 100.000. Diferenţe există însă de la stat la stat: Uttar Pradesh şi Biharul sunt cele mai slab dotate cu 64 şi, respectiv 71 de poliţişti la un lakh de populaţie, în timp ce Bengalul de Vest, Maharastra şi New Delhi sunt cele mai bine reprezentate cu: 95, 164 şi, respectiv 430 de oameni per 100 de mii cetăţeni.[28] Alături de insuficienţa conform standardelor internaţionale, numărul real de agenţi de ordine este mai mic şi decât cel oficial, trecut pe hârtie (unei cifre oficiale de 1.209.904 pe teren existau 1.091.899 personal de poliţie la sfârşitul lui 2006).[29]

Poliţia civilă este suplimentată de cea militară, căreia la sfârşitul lui 2006 îi revenea un efectiv de peste 300 de mii de oameni. Uttar Pradesh. Assam şi Madhya Pradesh (33.400; 23.708; 21.607) erau cele mai înzestrate la acest capitol. Poliţia militară depăşeşte în număr pe cea civilă în statele nord-estice: Manipur, Mizoram, Nagaland şi Tripura- lucru uşor de intuit din cauza intensităţii mişcărilor separatiste.[30]

 
Arme şi pluguri

Este evident că problema armelor mii din societatea indiană nu va fi rezolvată peste noapte. Presupunând că ea va cunoaşte vreodată soluţia sau că există suficientă voinţă din partea autorităţilor, numai un efort pe termen lung poate face diferenţa. Însă toate au un început. Un astfel de început, cu rezonanţă escatologică, biblică este iniţiativa poliţie din Bihar de a topi armele confiscate şi aflate în magaziile sale pentru a le transforma în unelte agricole. Luând drept inspiraţie manualul poliţienesc din Bihar care permite distrugerea armelor inutile, comandatul Abhyanand a hotărât că actul distrugerii trebuie însoţit şi de acela al reciclării. Un alt ofiţer, Rajesh Kumar din districtul Muzaffarpur a preluat ideea la rândul său. Procedeul dacă va fi extins ar putea rezolva, fie si parţial chestiunea celor 60.000 de arme de foc deţinute ilegal în statul Bihar, cel mai sărac din India. Şi nu numai aici dar la nivelul întregii naţiuni.

 

August 2012

 

[1] Spre exemplu, între 1964-1971 URSS a oferit două milioane piese de muniţie (gloanţe şi alte proiectile) Viet Congului. La rândul lor americanii au lăsat în urmă în Vietnam 150.000 de tone de muniţie şi circa 2 milioanede arme uşoare, incluzând puşti M16 sau agheuri. Stefan Markowski, Stephanie Koorey, Peter Hall, and Jurgen Brauer, Channels of small-arms proliferation: policy implications for Asia-Pacific, The Economics of Peace and Security Journal, Vol. 3, No. 1 (2008), pp.79-85,http://stonegardeneconomics.com/pubs/2008_Markowski_Koorey_Hall_Brauer_EPSJ_v3n1.pdf

[2] Malik Qasim Mustafa, PROLIFERATION OF SMALL ARMS AND LIGHT WEAPONS: CASE STUDY - SOUTH ASIA, The Institute of Strategic Studies, Islamabad, an?,http://www.issi.org.pk/old-site/ss_Detail.php?dataId=343

În ceea ce priveşte numărul de arme deţinute de grupările paramilitare se crede că peste 220 milioane de arme uşoare din suma totală de 640 milioane sunt în posesia grupărilor teroriste sau paramilitare. Gurmeet Kanwal and Monika Chansoria, Small Arms Proliferation in South Asia:

A Major Challenge for National Security, CENTRE FOR LAND WARFARE STUDIES (CLAWS), New Delhi, Issue Brief, May 18, 2010, p.1

[3] Phillip Killicoat, C. J. Chivers, Paul Collier, and Anke Hoeffler, What Price the Kalashnikov?

The Economics of Small Arms, Small Arms Survey, 2007, p.258

[4] Ibidem, p.261
[5] Ibidem, p.270
[6] Malik Quasim Mustafa, op.cit.

[7] Ravinder Pal Singh, Indian Government at the United Nations Arms Trade Treaty negotiations, Control Arms Foundation of India,  July 03, 2012, http://www.cafi-online.org/articles.php?event=det&id=72

[8] Lungimea articolului de faţă nu permite zăbovirea şi detalierea fiecărei cifre. Însă chiar dacă pe anumite paliere India poate fi mai puţin violentă decât Statele Unite, per total rămâne una dintre cele mai violente ţări de pe mapamond, aşa cum o dovedeşte indexul internaţional al păcii:

 
 
 
 

* Surse obţinute din cadrul instituţiilor de justiţie

** surse obţinute din cadrul sectorului de sănătate

Sursa: India’s States of Armed Violence

Assessing the Human Cost and Political Priorities, Issue Brief, Number 1 September 2011, http://www.india-ava.org/fileadmin/docs/pubs/IAVA-IB1-states-of-armed-violence.pdf

Dacă este să ne referim numai la Indexul de Pace Global (GPI) India a decăzut de pe locul 128 în 2009 şi 2010 spre 142 în 2012, sub vecini ca Nepal sau Bangladesh. Narayan Lakhsman, India among the least peaceful places, The Hindu, June 9, 2010,http://www.thehindu.com/news/article450768.ece

Agha Iqrar Haroon, Tajikistan stands top in Central Asia in Global Peace Index, Global Travel Industry News, PAKISTAN, JUN 13, 2012, http://www.eturbonews.com/29711/tajikistan-stands-top-central-asia-global-peace-index

[9] Mapping Murder. The Geography of Indian Firearm Fatalities,India Armed Violence Assessment, Issue Brief, Number 2 September 2011, p.2, http://www.india-ava.org/fileadmin/docs/pubs/IAVA-IB2-mapping-murder.pdf

[10] Ibidem, p.7
[11]Analysis of guns sold to MPs, Analysis of Guns sold to MPs
(based on data received under RTI by Activist Mr. Ambrish Pandey), an 2012?
Soutik Biswas,Why do so many Indian parliamentarians need guns?. BBC News, 3 August 2012,

[12] Richard F. Grimmett, Specialist in International Security: Conventional Arms Transfers to Developing

Nations, 2003-2010, Congresional Research Service, September 22, 2011, http://fpc.state.gov/documents/organization/174196.pdf

Grimmett arată că vânzările chinezeşti de armamen au avut o medie de 1,9 mld$ între 2003-2010, cu un vârf în 2005 şi 2007 (2,8, respectiv 2,7 mld$) înregistrând o scădere în 2010. Op.cit., p.9

 

[13] Rajeev Bhattacharyya, Small Arms Proliferation in the Northeast: The Chinese Connection - I

Indian Defence Review, 27 Jun , 2011,http://www.indiandefencereview.com/spotlights/small-arms-proliferation-in-the-northeast-the-chinese-connection-i/

[14] Sreeradha Datta, Complicity of State Actors in Chittagong Arms Haul Case Revealed, IDSA COMMENT,

[15] Gurmeet Kanwal and Monika Chansoria, Small Arms Proliferation in South Asia:

A Major Challenge for National Security, Center for Land and Warfare Studies, Issue Brief, No.18, May 2010, p.5

Alte surse dau cifre şi mai impresionante: 4.930 arme sofisticate, 27.020 grenade, 840 lansatoare de rachetă, 300 de accesori de lansatoare de rachetă, 6.392 sectoare/încărcătoare şi peste un milion de gloanţe.

Former spy chiefs arrested for arms’ smuggling, Gulf Times, 16/5/2009, http://www.gulf-times.com/site/topics/article.asp?cu_no=2&item_no=291073&version=1&template_id=44&parent_id=24

Sreeradha Datta de la IDSA dă următoarea descriere a transportului: 150 de lansatoare de rachete, 840 de rachete, 2000 de lansatoare de grenade, 25.000 de grenade, peste 1700 de arme de asalt şi peste un milion de gloanţe. Sreeradha Datta, op.cit.

[16] Editor Moazzem Hossain, Cadres buying smyggled small arms: Intel report, Feb 19 2012, http://www.thefinancialexpress-bd.com/more.php?news_id=120706&date=2012-02-19

[17] Subir Bhaumik, Where do 'Chinese' guns arming rebels really come from?, BBC News, 3 August 2010,
Vezi şi Sreeradha Dutta, op.cit.

[18] Editor Moazzem Hossain, Cadres buying smyggled small arms: Intel report, Feb 19 2012, http://www.thefinancialexpress-bd.com/more.php?news_id=120706&date=2012-02-19

[20] Sandeep Unithan, Forces Faces Gun Crisis. Indian forces face small arms shortage, 7 May 2011, http://indiatoday.intoday.in/story/indian-forces-face-gun-crisis/1/137309.html

[21] Sandeep Unnithan, The Ghost Guns, India Today, August21, 2010, http://indiatoday.intoday.in/story/the-ghost-guns/2/109678.html

[22] Rahul Bedi, No Guns, No Glory. The battle between the Army Chief and the MoD has caused the force’s modernisation to slow down, Tehelka Magazine, Vol 9, Issue 14, Dated 07 April 2012, http://www.tehelka.com/story_main52.asp?filename=Op070412Guns.asp

[23] Over 29000 AK-47s procured for India's paramilitary forces, Times of India, May 20, 2012
[24] Namrata Biji Ahuja, States’ police to get Central force arms, The Asian Age,

Apr 19, 2012, http://www.asianage.com/india/states-police-get-central-force-arms-104

ARDE Develops New Version of ModernSub-Machine Carbine for Indian Army, Defence Now, posted August 29 2011, http://www.defencenow.com/news/284/arde-develops-new-version-of-modern-sub-machine-carbine-for-indian-army.html

Un alt prototip de puşcă de asalt, numit Trichy Assault Rifle (TAR) este actualmente produs de fabrica de profil din Tiruchirapalli, statul Tamil Nadu. La începutul anului se vehicula că produsul copiază în bună măsura design-ul AK-47 dar are o cadenţă de 850 de gloanţe/minut, faţă de 650 gloanţe/minut la AK-ul tradiţional. Cum viteza este prea mare pentru buna funcţionare a aparatului este nevoie de un al surplus de uni pentrurecalibrare şi testare de către trupele de ordine, căror le este destinat. Shishir Arya, Indian 'AK-47' too fast for its own good, Times of India, Jan 14, 2012,http://articles.timesofindia.indiatimes.com/2012-01-14/nagpur/30627285_1_ak-47-insas-new-rifle
[26]Trebuie pecizat că cirele sunt data pentru nivelul de la 1 ianuarie 2006:Low Police- Population Ration. Rajya Sabha, 25 March 2008, http://pib.nic.in/newsite/erelease.aspx?relid=35999

Tot această sursa dă pentru India raportul de 136:100.000

Alte surse dau numărul de poliişti la 1000 de cetăţeni-> Rusie îi revi astfel 1:82; Australiei 1:1439 Pakistanului 1:1625, Japoniei 1:1563, Japoniei :1295 iar Thailandei, mai sus numite 1:1228.

M Shamsur Rabb Khan,