This text is replaced by the Flash movie.
ro en
 
 
 
 
Newsletter
 
 
 
 
Publicatii » Policy Briefs » China şi Vietnam, intre conflict şi cooperare
 
China şi Vietnam, între conflict şi cooperare

Gheorghe VARTIC
Martie 2010


Lunga istorie a relaţiilor chino-vietnameze este marcată atât de perioade de colaborare, cât şi de perioade de conflict militar.Vietnamul a fost parte a Imperiului chinez timp de o mie de ani,  în perioada cuprinsă între secolul II BC şi anul 967. Câştigarea independenţei nu a însemnat însă şi o diminuare a influenţei chineze pe plan politic si cultural. Cei o mie de ani de dominaţie chineză au avut un impact atat de puternic asupra Vietnamului, încât acesta a devenit avanpostul Chinei în regiunea Asiei de Sud-Est.  Cele trei religii predominante în Vietnam –  Budismul Mahayana, Taoismul si Confucianismul – sunt de origine chineză, deşi toate ţările din zona Indochinei au ca religie predominantă Budismul Theravada. Până în secolul XVII, când a fost introdus alfabetul latin, vietnamezii scriau cu caractere chinezeşti numite chu nho.           

În perioada în care s-a aflat sub ocupaţie chineză, Vietnamul a preluat multe din elementele civilizaţiei chineze, dar în acelaşi timp a luptat pentru menţinerea propriei identităţi culturale şi pentru recâştigarea independenţei.
           

În a doua jumatate a secolului XIX şi prima jumătate a secolului XX, când Vietnamul a fost colonie franceză, relaţiile cu China s-au deteriorat. Dupa recâştigarea independenţei, în anul 1954, se constată o îmbunătăţire a relaţiilor cu China. Această perioadă de bune relaţii a luat sfârşit în anul 1975 odată cu încheierea războiului din Vietnam. După ce ţara s-a unificat sub regim comunist, s-a alăturat CAER şi a semnat Tratatul de prietenie şi colaborare cu Uniunea Sovietică, în anul 1978, Vietnamul este denumit de China ca fiind “Cuba Estului” şi acest tratat considerat ca o alianţă militară.
Incidentele la graniţa chino-vietnameză au crescut în frecvenţă şi violenţă.          

Acordul vietnamo-sovietic  stipula, între altele, ajutorul reciproc în cazul ameninţării securităţii de către un stat terţ. Acest acord a facilitat utilizarea de către Uniunea Sovietică a porturilor şi aeroporturilor fostelor complexe militare ale Statelor Unite din Vietnam. Uniunea Sovietică a asigurat Vietnamul de ajutor economic şi militar pentru anticipata invazie a Vietnamului în Cambodgia şi a asigurat o impiedicare a unei posibile intervenţii chineze în această ţară. În 1978, Vietnamul a invadat Cambodgia participând cu trupe la ofensiva împotriva regimului K.Samphan-Pol Poth. Trupele vietnameze au părăsit Cambodgia în 1989.
         

Atitudinea Vietnamului fata de etnicii de origine chineză a devenit o problemă în anul 1978 , aceştia fiind acuzaţi de operaţiuni comerciale frauduloase în Vietnamul de Sud si de activitaţi subversive faţă de Vietnamul de Nord. Guvernul vietnamez a acţionat cu o forţă fără precedent şi a expulzat mii de persoane în China. Beijingul a reacţionat acuzând Vietnamul de persecutarea comunităţii chineze şi de încălcarea acordulului din anul 1955 prin care se stipula integrarea graduală şi voluntară a comunităţii chineze în societatea vietnameză.
          

La 17 februarie 1979, China a atacat Vietnamul de-a lungul întregii graniţe comune cu forţe armate compuse din infanterie, artilerie şi blindate. Acţiunea era un răspuns la ceea ce Beijingul considera acţiuni şi politici provocatoare din partea Hanoi-ului (rele tratamente aplicate celor 2 milioane de etnici de origine chineză, blocarea intenţiilor Beijingului de repatriere a cetăţenilor chinezi rezidenţi in Vietnam, dorinţa Vietnamului de a deveni un imperiu hegemonist şi dominant în Asia de Sud-Est).   

Forţele aeriene nu au fost implicate în acest conflict. Într-o singură zi, Armata Populară de Eliberare Chineză a avansat 8 km în interiorul Vietnamului, de-a lungul unui front larg, dar a întâmpinat o puternică rezistenţă.
Trupele chineze s-au regrupat si au cucerit oraşele Cao Bang (la 2 martie) şi Lang Son (la 4 martie). La 5 martie, China a declarat ca această incursiune militară a fost o “lecţie” pentru Vietnam şi la 16 martie toate trupele Armatei Populare de Eliberare Chineze s-au retras.            

Incursiunea de 29 de zile din 1979 a confirmat percepţia Hanoiului că China reprezintă o serioasă ameninţare. Vietnamul a răspuns la intervenţia militară chineză din anul 1979 prin transformarea localităţilor situate de-a lungul graniţei cu China în adevărate fortăreţe foarte bine echipate şi având trupe paramilitare foarte bine instruite. În total, se apreciaza ca 600 000 de soldaţi vietnamezi au fost instruiţi să prevină o altă invazie chineză. Dimensiunile precise ale efortului Vietnamului de a securiza graniţele cu China sunt dificil de stabilit, dar costurile au fost considerabile.
           

După acest conflict, în anul 1986, China avea desfăşurate de-a lungul frontierei cu Vietnamul 25-28 de divizii, iar Vietnamul 32. În 1987, China avea aproximativ 400 000 de militari staţionaţi atât de-a lungul frontierei cu Vietnamul, cât şi de-a lungul coastei vietnameze. China şi-a mărit flota aeriană şi, periodic, efectua exerciţii de aterizare pe insula Hainan din apropierea Vietnamului, atrăgând astfel atenţia că un viitor atac poate veni şi pe mare.
           
 
Disputa teritorială privea, în primul rând, linia de demarcaţie în apele teritoriale ale Golfului Tonkin şi suveranitatea asupra celor două arhipelaguri din Marea Chinei de Sud –  Insulele Paracel şi Insulele Spratly. Dezacordul asupra apelor teritoriale îşi are originile în acordul semnat între China şi Franţa în anul 1887 prin care se stipula că limita apelor teritoriale nu poate fi mai mare de trei mile marine. În anul 1973, Hanoiul a anuntat Beijingul despre intenţia sa de a negocia contracte cu firme străine pentru exploatarea rezervelor de petrol existente în Golful Tonkin. Disputa asupra insulelor din Marea Chinei de Sud s-a accentuat datorită potenţialului energetic al acestora, rezultat din apropierea de rezervele de petrol.
 
În ianuarie 1974, unităţi ale armatei populare chineze au ocupat Insula Paracel unde erau dislocate  forţe ale armatei Vietnamului de Sud şi, totodată, Beijingul a proclamat suveranitatea Insulei Spratley. Dupa cucerirea Vietnamului de Sud, în anul 1975, forţele Armatei Vietnameze au ocupat Insulele Spratley.           
 
Procesul de normalizare a relaţiilor dintre China si Vietnam a început la mijlocul anilor ’80, iar în anul 1989 au avut loc contacte la nivel înalt. În septembrie 1990, a avut loc, în secret, o vizită la nivel înalt a reprezentanţilor Vietnamului la Beijing. Cu toate acestea, normalizarea relaţiilor politice a început în a doua parte a anului 1991. Intensificarea eforturilor diplomatice a făcut posibilă organizarea unui summit la cel mai înalt nivel, în noiembrie 1991, în cadrul căruia relaţiile bilaterale dintre cele două ţări au fost normalizate în mod oficial.           
 
Relaţia dintre China si Vietnam devine, după anul 1991, caracterizată de două aspecte contradictorii –  dezvoltarea contactelor şi cooperării în multe domenii şi disputele teritoriale.           
 
Trendul pozitiv al relaţiilor bilaterale este evidenţiat de lărgirea contactelor în domeniul politic, cultural, economic şi militar. Delegaţii oficiale din cele doua ţări efectuează vizite încercând să extindă cooperarea bilaterală în cât mai multe domenii.            
 
La nivel politic se stabileşte o relaţie strânsă între Partidul Comunist Chinez şi Partidul Comunist din Vietnam evidenţiată printr-un flux continuu de vizite la diferite niveluri. Au fost extinse, deasemenea, şi contactele între forţele armate ale celor două ţări.           
 
Disputele teritoriale au continuat înregistrându-se diferende referitoare la exploatarea zăcămintelor de petrol din Marea Chinei de Sud. Începând cu anul 1999 s-a încercat o soluţionare a acestui litigiu astfel că la sfârşitul anului s-a semnat Tratatul frontierei terestre, iar în anul 2000 Acordul privind delimitarea apelor, zonele economice exclusive şi delimitarea Golfului Tonkin.
 
Recent, în anul 2009, cele două ţări au finalizat negocierile şi au semnat trei documente importante referitoare la frontiera terestră, gestionarea frontierelor şi punctele de frontieră terestră. Aceste documente, împreună cu Convenţia privind frontiera terestră dintre China şi Vietnam, semnată în anul 1999, stabilesc în mod clar graniţa terestră dintre cele doua ţări.
 
Rămâne, în curs de rezolvare, problema spinoasă a delimitării graniţelor maritime. Vietnam şi China au convenit să respecte "Declaraţia cu privire la comportamentul părţilor în Marea Chinei de Sud” încheiata între ASEAN şi China şi să negocieze cu răbdare căutând, pe termen lung, soluţii acceptabile pentru rezolvarea litigiului, menţinerea stabilităţii şi rezolvarea problemelor într-o manieră adecvată.
 
Relaţiile economice şi comerciale între Vietnam şi China se dezvoltă într-un ritm extrem de rapid. Valoarea schimburilor economice dintre cele două ţări înregistrează o creştere spectaculoasă ajungând de la 32 mil. USD in 1991 la 6 mld. USD în 2001. În anul 2009, schimburile economice chino-vietnameze au depăşit 18 mld USD., iar pentru anul 2010 se preconizează atingerea cifrei de 25 mld. USD. De la normalizarea relaţiilor diplomatice bilaterale, în 1991, cele două ţări au semnat 44 de acorduri. Au fost redeschise rutele aeriene, maritime, feroviare şi terestre pentru a se crea condiţii favorabile pentru schimburile comerciale şi turism.
 
Lideri importanţi au efectuat vizite în China: Le Kha Phieu, secretarul general al Partidului Comunist din Vietnam (februarie 1999); preşedintele de atunci, Tran Duc Luong (decembrie 2000); noul secretar general al partidului, Nong Duc Manh (noiembrie 2001 şi  aprilie 2003); prim-ministrul Phan Văn Khai (mai şi octombrie 2004)*.
 
Vietnamul a primit în februarie 2002 vizita lui Jiang Zemin, secretarul general al partidului comunist şi preşedinte al Chinei, iar în octombrie 2004  vizita premierului Wen Jiabao.
 
În anul 2008, liderii celor două partide comuniste din China şi Vietnam au convenit încheierea unui amplu parteneriat strategic care va deschide o nouă eră a relaţiilor dintre cele două ţări.
 
În octombrie 2009, premierul vietnamez Nguyen Tan Dung a luat parte la Forumul economic şi de cooperare Vietnam-China desfăşurat în oraşul chinez Chongqing. Cu această ocazie, a fost semnat un acord de cooperare între autorităţile vietnameze (Ministerul Industriei şi Comerţului, Autoritatea de Turism şi Camera de Comerţ şi Industrie a Vietnamului) şi autorităţile din Chongqing. Cele două părţi au definit principiile cooperării ca fiind “buna vecinătate, cooperare largă, stabilitate pe termen lung şi planuri de viitor astfel încât China şi Vietnam să devină buni vecini, buni prieteni, buni tovarăşi şi buni parteneri”.
 
Pe lângă vizitele la nivel înalt, au loc, anual, circa 100 de vizite la nivel ministerial şi local în scopul promovării întelegerilor bilaterale şi extinderii cooperării în diferite domenii.
 
La începutul anului 2010, China si Vietnam au aniversat 60 de ani de relaţii diplomatice, iar anul 2010 a fost numit “anul prieteniei vietnamezo-chineze”. Cu această ocazie au fost schimbate mesaje de felicitare între preşedintii celor două state, precum şi între liderii partidelor comuniste, guvernelor şi Marilor Adunări Nationale.
 
În acest an vor fi mai mult de 30 de activităti desfăşurate în cele două ţări în scopul sporirii înţelegerii reciproce şi dezvoltării cooperării. Una dintre aceste activităţi este participarea Vietnamului la World Expo 2010 care va avea loc la Shanghai în luna mai.
 
În 2010, Vietnamul asigură preşedinţia rotativă a ASEAN şi acordă o mare atenţie pentru stabilirea unor relaţii de cooperare strategică cu China.
 
Acordul de liber schimb China - ASEAN (CAFTA), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2010 şi care acoperă o populaţie  de 1,9 mld. persoane şi un volum al schimburilor comerciale de 4,5 trilioane USD, va da un nou impuls dezvoltării relaţiilor comerciale şi economice bilaterale dintre Vietnam şi China.       
 
Progresele înregistrate în gestionarea disputei teritoriale contribuie în mod pozitiv la stabilitatea pe termen lung a relaţiilor vietnamezo-chineze, însa lipsa unor acorduri referitoare la litigiile din zona Mării Chinei de Sud rămâne un potenţial pericol pentru o relaţie stabilă. 
 
 
 
* În prezent, preşedintele Republicii Vietnam este Nguyen Minh Triet (din iunie 2006), secretarul general al partidului este Nong Duc Manh (din aprilie 2001) şi prim-ministru, Nguyen Tan Dung (din iunie 2006). Le Kha Phieu a fost secretar general al partidului, din aprilie 1997 până în aprilie 2001.        
 
 
Bibliografie:
 
Vietnamese Foreign Policy edited by Carlyle A. and Ramses Amer, Institute of Southeast Asian Studies, Singapore, 1999, http://www.bookrags.com/research/chinavietnam-relations-ema-02/
Chinese Invasion of Vietnam, February 1979 http://www.globalsecurity.org/military/world/war/prc-vietnam.htm