Publicatii » Policy Briefs » Alegerile prezidenţiale din Ucraina. Rezultatul şi efectul acestora asupra situaţiei interne şi a politicii externe ucrainene.
Alegerile prezidenţiale din Ucraina.
Rezultatul şi efectul acestora asupra situaţiei interne şi politicii externe ucrainene.
Daniela SISCANU
Februarie 2010
Campania pentru alegerile prezidenţiale din Ucraina, programate pentru data de 17 ianuarie 2010, a început oficial la 19 octombrie 2009. Pentru ocuparea postului de preşedinte au aspirat nu mai puţin de 10 candidaţi. La doar câteva zile după ce s-a dat startul oficial al campaniei, în cursa electorală s-au înscris următorii candidaţi: liderul Partidului Regiunilor, Viktor Ianukovici ; primul ministru, Iulia Timoşenko; liderul Partidului Muncii, fost consilier al primului ministru, Serghei Tighipko; avocatul Oleg Riabokoni; fostul ministru al apărării, Anatolii Griţenko; fostul preşedinte al Radei, Arsenii Iaţeniuk; liderul partidului comunist, Piotr Simonenko, şi liderul partidului socialist, Alexandr Moroz. Ulterior, în campanie au intrat preşedintele aflat în funcţie, Viktor Iuscenko, şi preşedintele Radei, Vladimir Litvin. Cu toate acestea, s-au distins doar doi favoriţi ai cursei electorale – Viktor Ianukovici şi Iulia Timoşenko.
Nici unul dintre aceşti candidaţi nu au obţinut victoria încă din primul tur. Potrivit rezultatelor primului tur al alegerilor prezidenţiale desfăşurate la 17 ianuarie 2010, făcute publice de Comisia Electorală Centrală a Ucrainei, Victor Ianukovici a obţinut 35,32% din voturi, iar Iulia Timoşenko - 25,05%. Timoşenko a reuşit să reducă cu aproape 10% din distanţa electorală care o despărţea de Ianukovici (în decembrie, potrivit sondajelor de opinie, ea obţinea aproximativ 20% din sufragii, în timp ce Ianukovici - aproximativ 40%). Serghei Tighipko s-a clasat pe locul trei cu 13% din sufragii.
E de menţionat faptul că Ianukovici este singurul dintre cei trei lideri ai cursei care a mai participat la alegeri prezidenţiale. În 2004, Ianukovici a acumulat 44% din voturile exprimate. Programul electoral al lui Ianukovici a fost similar cu cel din 2004. El s-a bazat pe aceiaşi piloni ca şi acum şase ani: creşterea nivelului de trai, acordarea statutului de limbă oficială limbii ruse, cooperarea cu statele membre CSI, relaţii de bună vecinătate cu Federaţia Rusă şi respingerea ideii de aderare la NATO. Totuşi, spre deosebire de alegerile anterioare, de această dată, Ianukovici a hotărât să-şi modereze discursul pro-rus. Potrivit directorului fundaţiei „Iniţiative democratice”, Iliko Kuceriv, tot mai mulţi ucraineni s-au aratat deranjaţi de tendinţele de imixtiune ale Rusiei în problemele interne ale ţării lor. Totodată, folosindu-se de faptul că Partidul Regiunilor formează cea mai importantă fracţiune parlamentară aflată în opoziţie, Ianukovici a intrat în cursa electorală mult mai devreme. Astfel, timp de patru luni, deputaţii Partidului Regional au blocat lucrările parlamentului, cerându-le celorlalţi parlamentari să voteze o lege privind creşterea standardelor sociale (legea prevedea mărirea salariilor şi a pensiilor). De asemenea, având acces nelimitat la tribuna parlamentară, Ianukovici nu ratează nici o ocazie de a o acuza Timoşenko pentru toate nereuşitele guvernului.
În ceea ce priveşte programul electoral al Iuliei Timoşenko, acesta s-a bazat în mare parte pe promisiuni – de la majorarea salariilor şi pensiilor, stabilizarea tarifelor pentru gaze, până la atragerea de investiţii străine şi efectuarea reformelor administrative. Iulia Timoşenko se caracterizează printr-o capacitate deosebită de a interacţiona cu masele. Ea a reuşit să-şi creeze o imagine a unei femei foarte puternice, capabilă să facă faţă atacurilor celorlalţi politicieni asupra modului în care îşi îndeplineşte atribuţiunile de prim ministru.
Un alt element caracteristic al acestei campanii îl constituie scandalurile care i-au avut ca protagonişti pe cei din tabăra lui Timoşenko şi pe Ianukovici.
Însă, adevărata luptă electorală a început abia după anunţarea rezultatelor primului tur de scrutin. Obiectivul principal al celor doi candidaţi a fost atragerea de partea lor a lui Serghei Tighipko, clasat pe locul trei. Cu o săptămână înainte de desfăşurarea celui de-al doilea tur, în urma ofertei postului de premier de către Iulia Timoşenko, Tighipko s-a arătat interesat de această propunere, însă a revenit asupra declaraţiilor sale, subliniind că nu intenţionează să acorde sprijin nici unui candidat.
Un alt aspect important al acestor alegeri este faptul că actualul preşedinte pleacă de la putere fără a lăsa în urma lui un locţiitor. La Moscova, perioada Iuscenko a fost percepută drept un mare eşec al politicii externe ruse din ultimii ani. Cu toate acestea, pe tot parcursul cursei electorale, liderii de la Kremlin au fost conştienţi de faptul că orice presiune asupra Ucrainei ar fi putut mobiliza forţele politice ucrainene pentru o nouă demonstraţie de loialitate faţă de interesele naţionale şi o contrapunere a acestora relaţiilor cu Rusia. Nici unul dintre candidaţi nu a promovat o politică anti-rusă. Ambele discursuri s-au bazat pe principiul orientării spre Occident, menţinând relaţii apropiate cu Federaţia Rusă.
La 10 februarie 2010, Comisia Electorală Centrală (CEC) a Ucrainei a încheiat numărarea ultimelor voturi exprimate în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Potrivit datelor Comisiei, victoria i-a aparţinut lui Viktor Ianukovici, care a obţinut cu 3,48%, adică cu 887 928 de voturi, mai mult decât Iulia Timoşenko. De îndată ce CEC a anunţat rezultatele, pe site-ul oficial al Partidului Regiunilor a fost publicată o declaraţie a lui Victor Ianukovici, care cuprinde, pe scurt, descrierea a ceea ce îşi propune să facă în noua sa calitate de preşedinte.
Potrivit declaraţiei, în viitorul apropiat, Ianukovici se va întâlni cu oficialităţile din Rusia, UE şi Statele Unite, în scopul stabilirii unei noi agende de lucru. În ceea ce priveşte integrarea europeană a Ucrainei, liderul Partidului Regiunilor a anunţat că el va continua lucrările pentru semnarea unui acord de cooperare cu UE. Cu toate acestea, abordarea problematicii europene nu este la fel de minuşioasă ca şi tematica relaţiilor cu Rusia. Potrivit declaraţiei, relaţiile cu Federaţia Rusă şi CSI vor fi o prioritate pentru Ucraina.
Din aceeaşi declaraţie mai reiese că Ianukovici nu intenţionează să grăbească procesul de reforme politice. El a anunţat că va propune societăţii ucrainene modificări ale constituţiei doar în cazul în care va constata că actualul sistem politic nu mai reprezintă un potenţial şi încetineşte schimbările benefice statului. Între timp, Ianukovici i-a propus principalului său concurent din alegeri să demisioneze şi să treacă în opoziţie. De asemenea, membrii coaliţiei susţinătoare a Iuliei Timoşenko au fost invitaţi să-şi anunţe suspendarea activităţor, pentru ca noul preşedinte să înceapă negocieri cu diferite fracţiuni parlamentare pentru formarea unui nou guvern. Însă Iulia Timoşenko nu se arată dispusă să urmeze sfatul lui Ianukovici.
Mai mult decât atât, la 10 februarie prim vice-prim-ministrul ucrainean, şef al campaniei electorale a Iuliei Timoşenko, Alexandr Turcinov, a anunţat că alegerile prezidenţiale au fost fraudate, iar acest lucru poate fi demonstrat juridic. La sediul de campanie al primului ministru s-a susţinut că există date ce dovedesc fraudarea a peste un milion de voturi. Dar de această dată, poziţia doamnei Timoşenko este contrară opiniei comunităţii internaţionale. După ziua alegerilor, primul ministru a apărut în public doar o singură dată – la câteva ore după prezentarea rezultatelor exit poll-urilor care-i anunţau înfrângerea.
Însă, majoritatea analiştilor ucraineni sunt de părere că repetarea situaţiei înregistrate în 2004 – al treilea tur al alegerilor prezidenţiale – este imposibilă. Nimeni, cu excepţia susţinătorilor Iuliei Timoşenko, nu se angajează să afirme că alegerile au fost fraudate. Atât Federaţia Rusă, cât şi observatorii europeni consideră că, deşi, au fost înregistrate anumite nereguli, acestea nu au fost de natură sistemică şi, prin urmare, nu au putut influenţa rezultatul final al scrutinului.Şefa misiunii OSCE, Heidi Tagliavini, a declarat că 98% din observatori au prezentat rapoarte potrivit cărora exercitarea dreptului de vot s-a desfăşurat în condiţii democratice. Iar şeful misiunii APCE, Matyas Eorsi a făcut un apel către ambii candidaţi să recunoască faptul că alegerile au fost corecte. O evaluare pozitivă a alegerilor ucraineane a venit, la 9 februarie, şi din partea Statelor Unite ale Americii. Mai mult decât atât, în seara aceleiaşi zile, preşedintele rus Dmitri Medvedev l-a felicitat pe Viktor Ianukovici pentru victoria obţinută.
Între timp, echipa lui Viktor Ianukovici a început, deja, negocierea formării unei noi coaliţii de guvernare. Partidul Regiunilor nu exclude faptul că, foarte curând, în Rada ucraineană se va forma o nouă coaliţie. Se pare că aceasta va include trei facţiuni. Potrivit experţilor, noua coaliţie de guvernământ va fi formată din Partidul Regiunilor şi din fracţiunea lui Vladimir Litvin, cărora li se vor alătura susţinătorii lui Viktor Iuşcenko, grupaţi în blocul Ucraina Noastră-Apărarea Populară (NU-NS). În această formulă, funcţia de prim-ministru va fi oferită fie lui Iurii Ehanurov de la NU-NS, fie reprezentantului Paridului Regiunilor, Mikola Azarov. Într-o astfel de situaţie, importanţa partidului Iuliei Timoşenko va scădea în mod substanţial. Ideea unei alianţe între Partidul Regiunilor şi Blocul Iulia Timoşenko a fost refuzată de ambele părţi.
Cu toate acestea, mai există şi o a doua opţiune - noul preşedinte să dizolve parlamentul. Această variantă este mai puţin acceptabilă pentru Victor Ianukovici. În primul rând, pentru că este prea puţin probabil că va obţine o majoritate parlamentară, având în vedere că la noile alegeri vor participa Serghei Tigipko şi Arsenii Iaţeniuk, clasaţi pe locurile trei şi patru în alegerile prezidenţiale. De asemenea, dizolvarea parlamentului presupune că Iulia Timoşenko îşi va păstra funcţia de prim-ministru, deoarece demiterea sa se va putea efectua doar prin intermediul unei noi coaliţii care îl va susţine pe Ianukovici.
Deşi alegerea lui Viktor Ianukovici în funcţia de preşedinte al Ucrainei este văzută de unii drept o victorie mult aşteptată de Moscova – în 2004 această victorie a fost „răpită” de revoluţia portocalie – nu există certitudini că noua formulă de putere de la Kiev nu va putea lua Moscova prin surprindere. Situaţia actuală ar putea genera mult mai multe dificultăţi Kremlinului. Dacă până acum autorităţile de la Kiev au avut o atitudine ostilă faţă de Moscova, odată cu venirea lui Ianukovici la putere, relaţia cu Rusia se va schimba. Kremlinul este pus în faţa unui mare semn de întrebare: cine va plăti pentru noua prietenie dintre Moscova şi Kiev şi care vor fi condiţiile acestei prietenii, având în vedere că Ucraina de acum nu mai este Ucraina din 2004.
Viktor Ianukovici va trebui să demonstreze poporului ucrainean că este mult mai bun decât predecesorii săi, pentru a spera la un al doilea mandat. Prin urmare, va avea nevoie de foarte mult sprijin pentru a-şi realiza promisiunile. Spre exemplu, el a declarat război sărăciei. Însă pentru a rezolva problema sărăciei este nevoie de bani, inexistenţi la momentul de faţă. Ucraina are o datorie externă ce depăşeşte suma de 100 miliarde USD. Cu alte cuvinte, Kievul va avea nevoie de un împrumut foarte mare, pe care i-l va cere, foarte probabil, Rusiei. În plus, Ianukovici a declarat, în mod repetat, că el consideră că preţul plătit de Ucraina pentru gaze, negociat de Timoşenko şi Putin, este exagerat. Va însemna oare acest lucru o revenire, în condiţiile unei noi realităţi politice de la Kiev, la preţuri preferenţiale?
În acest sens, noul preşedinte ucrainean a venit cu ideea creşrii unui consorţiu ruso-ucrainean pentru a gestiona sistemul de transport al gazelor naturale. Conform proiectului propus de Ianukovici, preţul de achiziţie a gazelor, plătit de Kiev, se va reduce substanţial, iar Moscova va putea renunţa la construcţia conductelor North Stream si South Stream.
Potrivit lui Ianukovici, consorţiul de transport al gazelor va combina atât interesele consumatorilor din Europa, a furnizorilor de gaze din Rusia şi Asia Centrală, cât şi a Ucrainei, ca ţară de tranzit. Ianukovici a precizat că „Naftogaz”, „Gazprom” şi cumpărătorii europeni vor deţine câte 33,3% din acţiunile consorţiului.
Cu toate acestea, conducerea „Gazprom” nu a comentat propunerea venită de la Kiev. Mai mult decât atât, reprezentanţii oficiali ai companiei ruse au declarat că nu există motive pentru modificarea contractului încheiat la 19 ianuarie 2009. Prin urmare, monopolul rus nu intenţionează să revizuiască preţul negociat de Timoşenko şi Putin. O altă variantă, anunţată de reprezentanţii „Gazprom”, ar fi adoptarea modelului belorus, atunci când Minsk a beneficiat de reduceri importante ale preţului pentru gaze, în schimbul achiziţionării de către „Gazprom” a 50% din acţiunile companiei beloruse „Beltransgaz”. Anterior, compania anglo-olandeză Shell a evaluat întregul sistem de conducte din Ucraina, la suma de 10 miliarde USD. „Gazprom” nu a oferit asemenea evaluări.
În ceea ce priveşte renunţarea la proiectul de construcţie a gazoductelor ce ocolesc Ucraina - North Stream şi South Stream – reprezentanţii monopolului rus au subliniat că nu există motive pentru schimbarea strategiei de diversificare a rutelor de livrare a gazelor, iar durata de funcţionare a conductelor de gaze este mult mai lungă decât perioada de timp în care Ianukovici va ocupa postul de preşedinte al Ucrainei.
Noile relaţii ruso-ucrainene ar putea prezenta anumite similitudini cu relaţiile actuale dintre Rusia şi Belarus, dar într-o versiune mult mai incomodă pentru Moscova. Spre deosebire de Belarus, unde preşedintele Lukaşenko poate lua decizii individuale, în negocierile sale cu Moscova, Ianukovici va fi obligat să dea dovadă de multă prudenţă pentru a nu fi acuzat că a devenit marioneta ruşilor sau de nu fi suspectat de sustragerea de la orientarea europeană în strategia de dezvoltare a ţării. Fiecare mişcare va fi monitorizată atât de elita politică, cât şi de societatea ucraineană. Mai ales în condiţiile în care o jumătate din populaţia ţării şi-a dat votul în favoarea Iuliei Timoşenko sau a votat împotriva tuturor.
În concluzie, se poate spune că, după ce va trece „euforia” cauzată de plecarea lui Iuscenko, în prim plan vor ieşi vechile probleme – gazele, flota şi statutul limbii ruse. Ucraina nu va renunţa la planurile ei de modernizare a sistemului de gazoducte, folosindu-se de banii occidentalilor.
La finalul următorului mandat prezidenţial, Ucraina va trebui să se exprime asupra prezenţei după 2017 a Flotei Ruse în Sevastopol. Noul preşedinte va trebui să decidă dacă va adopta o poziţie mai dură, solicitând începerea negocierilor privind retragerea flotei (iar în cazul refuzului sau al tergiversării procesului de retragere, să declare prezenţa rusă ilegală şi să ceară asistenţă internaţională), sau să schimbe constituţia în aşa fel încât staţionarea trupelor străine pe teritoriul ucrainean să devină legală.
Şi în sfârşit, în ceea ce priveşte statutul limbii ruse, se poate afirma cu certitudine că nu se vor produce schimbări. Rusia ar trebui să accepte ideea că RSS Ucraineană nu mai există. Există un nou stat, iar poporul ucrainean are o identitate distinctă de cea a poporului rus. Prin urmare, schimbarea tonalităţii dialogului dintre aceste două state s-ar putea să fie una temporară.
Surse:
Olga Allenova, „Kabmin zamedlennogo deistvia”, ziarul Kommersant, nr. 25, din 12.02.2010, www.kommersant.ru;
Andrei Kolesnikov, „Viktor Ianukovici prizval Iuliyu Timoshenko uiti v otstavku”, Kommersant-Online, 10.02.2010, www.kommersant.ru;
Ivan Ianin, „Boriba po-tihomu”, revista Vzglead din 10.02.2010, www.vz.ru;
Valerii Kalnysh, Genadii Sysoev, „Iulia Timoshenko poshla na tretii tur”, ziarul Kommersant Nr.23 din 10.02.2010, www.kommersant.ru;
Olga Allenova, „Finishnaya krivaya”, revista Vlasti Nr.5 din 08.02.2010, www.kommersant/vlasti/;
Olga Allenova, „Finishnaya krivaya”, revista Vlasti Nr.5 din 08.02.2010, www.kommersant/vlasti/;
Kirill Urban, „Osobennosti natzionalinogo podsceta”, revista Vlasti Nr.5 din 08.02.2010, www.kommersant/vlasti/;
Alexandr Pliuscev, „Vibori prezidenta na Ukraine”, articol publicat la 07.02.2010, www.carnegie.ru;
Alexandr Makarenko, Valeria Vdovenkova „Strana nahoditsya v cernom spiske”, revista Vzglead din 08.02.2010, www.vz.ru;
„Vibori na Ukraine: vse problemy poluchaet pobediteli”, agen?ia RIA Novosti, 08.02.2010, www.rian.ru;
Olga Alennova, „Kandidaty siezda i shoda”, ziarul Kommersant Nr.199 din 26.10.1009, www.kommersant.ru;
