This text is replaced by the Flash movie.
ro en
 
 
 
 
Newsletter
 
 
 
 
Publicatii » Brief Analysis » Ucraina după alegerile parlamentare
 

Ucraina după alegerile parlamentare

 

Angela GRĂMADĂ

 

Pe 28 octombrie 2012 în Ucraina au avut loc alegeri parlamentare. Conform rezultatelor acestora, pragul electoral de 5% a fost depășit de cinci formațiuni politice: Partidul Regiunilor –30,01%, Blocul Iuliei Timoșenco (Batikovșcina) –25,54%, UDAR (Alianța Democratică Ucraineană pentru Reforme) –13,97%, Partidul Comuniștilor din Ucraina –13,18%, și Svoboda (Uniunea Ucraineană ”Libertatea”) – 10,44%. (Ukraine Elections).

La data de 28 octombrie 2012 Ucraina a trecut printr-un nou exercițiu de democratizare: alegeri parlamentare. Miza acestora era una foarte importantă pentru majoritatea participanților la viața politică, dar mai ales pentru elita aflată la guvernare, care a fost pusă în situația de a-și demonstra credibilitatea în fața partenerilor occidentali, nemulțumiți de deciziile luate de aceasta.

Din păcate rezultatele alegerilor nu sunt îmbucurătoare. Există riscul ca noul legislativ de la Kiev să arate mult mai rău decât cel anterior și asta deoarece coalițiile care se vor forma în actualul context politic, vor avea cam același număr de mandate, ceea ce va face lupta dintre opoziție și guvernare să fie și mai strânsă, deci și cu o probabilitate mai mare de a cauza apariția unor manifestări sociale periculoase pentru stabilitatea internă.

Prima noutate a acestui legislativ constă în faptul că imaginea pugilistului Vitalii Kliciko, a permis partidului UDAR (lovitură –în ucraineană și/sau rusă) să acceadă în Radă și să obțină un rezultat foarte bun la doar șapte ani de la fondarea acestei formațiuni politice – 13,94%. Toate privirile sunt ațintite asupra liderului acestui partid, iar dacă decizia lui va fi aceea de a se coaliza cu Blocul Iuliei Timoșenco și cu formațiunea de extremă dreapta ”Svoboda”, atunci vom asista la o schimbare de guvernare la Kiev. De altfel, schimbarea guvernului a fost și una dintre cerințele partenerilor europeni înaintate lui Victor Ianucovici pentru a continua dialogul bilateral cu Ucraina. O a doua cerință impune obligativitatea eliberării liderilor opoziției din arest, în special a ex-premierului ucrainean Iulia Timoșenco. Cea de-a treia cerință a UE față de conducerea de la Kiev se referea la organizarea unor alegeri libere și corecte – condiție pe care responsabilii cu organizarea procesului electoral nu au reușit să o îndeplinească. Observatorii internaționali, inclusiv cei de la OSCE, s-au arătat nemulțumiți de modul în care a fost gestionat scrutinul de către persoanele responsabile, adică de către actuala guvernare.

Cea de-a doua surpriză a acestei campanii electorale o constituie accederea în legislativul de la Kiev a partidului naționalist ”Svoboda” (Libertate). Mesajul central al campaniei lor poate fi tradus prin ”Ucraina pentru ucraineni!” Simpatizanți și membri ai acestui partid sunt de părere că principala amenințare la adresa Ucrainei este însuși șeful statului, iar mandatul pe care l-au obținut din partea alegătorilor va avea drept obiectiv de bază debarcarea lui Victor Ianucovici din funcția de președinte al statului și înlăturarea de la putere a actualei guvernări, pe care o consideră a fi coruptă și orientată împotriva ucrainenilor. Deși a adoptat o poziție radicală, „Svoboda” militează pentru apropierea de Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică.

În acest moment, un singur lucru este sigur în noua configurație din legislativul de la Kiev: Partidul Regiunilor va fi susținut de Partidul Comuniștilor din Ucraina. Celelalte forțe politice, cel mai probabil, vor prefera să se alieze doar pentru anumite inițiative.

Consiliul opoziției – soluție temporară

Scenariul cel mai probabil după afișarea rezultatelor oficiale ale alegerilor legislative din Ucraina părea a fi formarea unei coaliții din formațiunile politice care anterior se aflau în opoziție: Blocul Iuliei Timoșenco, UDAR și „Svoboda”. Declarațiile liderilor ultimelor două partide politice nu au adus claritate imediată în viața politică de la Kiev. Faptul că aceștia au confirmat ideea că o eventuală unire a forțelor cu Partidul Regiunilor este imposibilă, nu produce ca și consecință finală unirea forțelor opoziției.

Soluția acceptată ulterior de către cele trei partide politice a fost de a forma un Consiliu al opoziției, care să poată vota unanim pentru anumite inițiative legislative. Acestea nu trebuie să contravină obiectivelor și intereselor naționale, cel puțin la nivel declarativ. Fiecare formațiune politică va încerca să obțină cât mai multe avantaje politice după ce a trecut de pragul electoral.

Coalițiile parlamentare nu sunt un fenomen nou pentru Ucraina. Problema lor constă în faptul că sunt mult prea fragile și asta deoarece au la bază același tip de interese, dar și disponibilitate minimă pentru a împărți dividende politice în cazul unui eventual succes. În plus, mai există și interesele particulare ale unor reprezentanți ai poporului, care nu pot fi ignorate. Cumulat, elementele menționate puțin mai sus pot crea divergențe în rândul aleșilor poporului și confuzie în rândul alegătorilor, micșorând astfel automat și perioada de existență a coaliției.

Guvernare și opoziție fără soluții. Lamentarea în identitate.

Încă înainte de aceste alegeri parlamentare previziunile experților de la Kiev, dar și ale celor din afara Ucrainei, erau sumbre. Majoritatea celor care își exprimau punctul de vedere cu privire la eventualele rezultate ale alegerilor, dar și la consecințele pe care le pot avea acestea asupra viitorului parcurs european al acestui stat ex-sovietic, erau foarte siguri că după 28 octombrie 2012 vor exista proteste stradale, care vor diviza și mai mult societatea între Est și Vest. Proteste stradale au fost puține, în schimb deputații ucraineni nu au dezamăgit publicul avizat și au reușit să impresioneze printr-o nouă demonstraţie de luptă corp la corpchiar în sediul parlamentului ucrainean.

Argumentele în favoarea unor eventuale consecințe negative au fost multiple. În primul rând, memoria evenimentelor de la sfârșitul anului 2004, când a avut loc revoluția portocalie, este încă vie. În al doilea rând, modul în care actuala conducere a tratat opoziția a accentuat divergențele dintre Vestul pro-occidental și Estul pro-rus. În al treilea rând există o penurie de soluții pentru cele mai importante probleme cu care se confruntă societatea ucraineană: crize energetice repetate și prețul mare de achiziție la gazele naturale impus de Moscova, scăderea nivelului indicatorilor macroeconomici, derapajul de la parcursul european și refuzul statelor membre ale Uniunii Europene de a ratifica Acordul de Asociere cu Ucraina. Atât reprezentanții guvernării, cât și cei ai opoziției au ales discursuri politice, care au supus spre dezbatere publică teme legate de identitatea națională: politică lingvistică, oficializarea limbii ruse ca a doua limbă de stat, federalizare, drepturile minorităților. În contextul politic actual aceste subiecte au prejudiciat campaniile electorale ale formațiunilor politice mai mult decât le-au ajutat. Cu un an înaintea alegerilor aceste subiecte ar fi trebuit să fie evitate. Societatea ucraineană aștepta soluții concrete pentru probleme concrete, dar nu discursuri fără conținut despre identitatea națională – subiect mult prea sensibil pentru o societate și așa divizată.

Direcția externă: Est sau Vest?

Încă din perioada campaniei electorale oficialii europeni și-au arătat scepticismul în ceea ce privește calitatea dialogului bilateral dintre Ucraina și Uniunea Europeană în perioada imediat următoare. UE își dorește ca autoritățile de la Kiev să continue reformele și să-și îndeplinească obligațiile care reies din documentele semnate. Bruxelles-ul nu oferă perspective de integrare, ci încurajează Ucraina să revină la parcursul european, arătând o deschidere puțin ezitantă față de partenerul de discuții, dar mai ales față de sinceritatea aspirațiilor europene ale acestuia.

Între timp, Victor Ianucovici trebuia să efectueze o vizită oficială la Moscova. Conform agendei de lucru a acestei vizite, președintele ucrainean trebuia să poarte discuții cu Vladimir Putin despre Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.

Vizita a fost anulată în ultimul moment. Una dintre cauzele invocate de presa ucraineană se referă la slaba expertizare a documentelor ce trebuiau să fie semnate în cadrul vizitei oficiale. Presa rusă completează, confirmând faptul că nu a putut fi atins un consens cu privire la mai multe puncte din documentul de aderare al Ucrainei la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.

Nu poate fi exclusă din acest tablou nici presiunea pe care o poate exercita opinia publică ucraineană asupra deciziilor șefului statului. Relevante sunt aici acțiunile și declarațiile lui Victor Ianucovici din decembrie 2011, când prezența acestuia la semnarea Acordului de Asociere cu UE era incertă chiar și cu câteva zile înainte de acest eveniment important, care de altfel nu a mai avut loc.

În loc de concluzii

Atât Uniunea Europeană, cât și Federația Rusă sunt în așteptarea unei decizii ferme din partea Kievului în ceea ce privește prioritățile sale de politică externă. Ucraina, însă, ezită să le ofere un răspuns definitiv, fiind ferm convinsă că așa poate să obțină avantaje, inclusiv financiare, mult mai mari. Conducerea ucraineană își dorește să promoveze o politică independentă, de balansare între forme de integrare regională (Uniunea Europeană sau Uniunea Eurasiatică) și recunoaște prea puțin că independența politică este condiționată pe de o parte de securitatea sa economică (pe care o poate atinge prin susținerea reformelor și continuarea demersului pentru liberalizarea regimului de vize, dar mai ales prin finalizarea negocierilor cu privire la DCFTA cu Uniunea Europeană), iar de cealaltă parte de securitatea energetică (fiind dependentă de livrările din Federația Rusă).

În acest moment, Ucraina se află într-o stare incertă, cauzată de o penurie de soluții interne, care poate duce într-un final la acutizarea divergențelor pe care le are în prezent cu partenerii, în special cu cei occidentali. Situația economico-socială, dar și cea politică, cer o atitudine promptă și responsabilă din partea forțelor politice implicate în acest proces, precum și reierarhizarea priorităților și a opțiunilor de politică externă.