This text is replaced by the Flash movie.
ro en
 
 
 
 
Newsletter
 
 
 
 
Publicatii » Brief Analysis » Turcia: Conducerea armatei sub acuzare
 

Turcia: Conducerea armatei sub acuzare

 

 

 

 Carmen RIJNOVEANU

 

Într-o acţiune fără precedent, în ziua de 6 ianuarie 2012, generalul Ilker Basbug, fost şef al Statului Major al Armatei turce în perioada 2008-2010, a fost arestat sub învinuirea de a fi constituit şi condus o reţea clandestină care ţintea destabilizarea ţării şi răsturnarea de la putere a guvernului condus de Ercep Erdogan. Arestarea generalului Basbug pare să fie ultima piesă în dosarul deja încărcat al luptei pentru putere ai cărei principali protagonişti sunt partidul de guvernământ pro-islamist, Partidul Dezvoltării şi Justiţiei (AKP), şi autoritatea seculară al cărei exponent principal este armata.

 

           Acţiunea în sine are o simbolistică aparte, generalul Ilker Basburg ocupând cea mai înaltă poziţie în ierarhia militară turcă, deţinând cel mai înalt grad militar şi fiind, implicit, o autoritate unanim recunoscută şi acceptată. Nu este pentru prima dată în istoria Turciei când un conducător militar de un asemenea rang este trimis în faţa justiţiei. În 1960, în urma loviturii de stat organizată de un grup de tineri ofiţeri, şeful Statului Major la acea vreme, generalul Rüştü Erdelhun, a fost condamnat la moarte, pedeapsă comutată ulterior la închisoare pe viaţă.[1] Aşadar, există un precedent chiar dacă orice posibilă asemănare între cele două cazuri se opreşte la acest punct.

Conform surselor oficiale, generalul Basburg este suspectat de implicare într-un

complot anti-guvernamental şi acuzat că a avut legături cu o reţea criminală clandestină cunoscută sub numele de reţeaua Ergenekon. Reţeaua acţiona prin folosirea unor mijloace propagandistice puse în practică prin crearea unor site-uri specializate în propaganda antiguvernamentală. Potrivit acuzaţiilor formulate, scopul urmărit ţintea destabilizarea internă a ţării şi înlăturarea de la putere a guvernului condus de Recep Erdogan. Procurorii care se ocupă de acest caz susţin că în interiorul armatei au fost constituite o serie de site-uri, fiind identificate până în prezent 42 astfel de site-uri, care au promovat o campanie de discreditare la adresa AKP şi au desfăşurat acţiuni de propagandă împotriva guvernului.[2]

 

Primele indicii privind posibilitatea unor acţiuni complotiste ale armatei împotriva AKP au apărut în cursul anului 2009, când presa turcă a făcut o serie de dezvăluiri referitoare la existenţa unui plan în interiorul armatei privind o lovitură de stat îndreptată împotriva guvernului, denumit “Plan de Acţiune împotriva Reacţio­narilor” (Irtica). Aceste acuzaţii au fost categoric respinse de generalul Ilker Basburg, şeful Statului Major al Armatei turce la vremea respectivă.

Valul arestărilor în rândul ofiţerilor turci a început la 21 februarie 2010 când 49 de ofiţeri turci au fost reţinuţi într-o acţiune fără precedent sub învinuirea de complot împotriva partidului de guvernământ. Acţiunea militarilor ar fi fost planificată încă din 2003, la scurt timp după câştigarea alegerilor de către Partidul Dezvoltării şi Justiţiei, în baza unui plan denumit Planul Sledgehammer. Conform agenţiei de ştiri Hurriyet, printre cei arestaţi s-au aflat 17 generali în rezervă, 4 amirali activi şi 27 ofiţeri de rang inferior.[3]

În paralel, un număr de ofiţeri de rang înalt au fost puşi sub acuzare fiind învinuiţi că sunt implicaţi în aşa-numita reţea Ergenekon. Investigaţiile în acest caz au început în 2010. Jurnalişti, intelectuali, avocaţi şi politicieni au fost de asemenea incriminaţi ca făcând parte din această reţea.

Ca răspuns la arestările în masă a ofiţerilor turci, la 29 iulie 2011, şefii de Stat Major ai categoriilor de forţe demisionează în bloc printr-o scrisoare trimisă primului ministru, Recep Erdogan. A fost punctul culminant al unei crize politice ale cărei substraturi pot fi hotărâtoare pentru viitorul politic al Turciei. În viziunea unor analişti, episodul marchează, în fapt, începutul unei noi ere de dominaţie a puterii civile în Turcia.[4] Ori, altfel spus, citându-l pe editorialistul cotidianului Miliyet: This is effectively the end of the military’s role in Turkish democracy. This is the symbolic moment where the first Turkish republic ends and the second republic begins. [5]

 

Instrumentalizarea dosarului Ergenekon, în care sunt implicaţi circa 400 de suspecţi, a provocat un imens scandal în Turcia, criticii susţinând că dosarul este unul politic care vizează, aproape exclusiv, adversarii potenţiali ai regimului. Compromiterea conducerii armatei ar face parte dintr-o strategie bine elaborată sub directa coordonare a primului ministru care vizează, pe de o parte, diminuarea influenţei armatei al cărei rol în politica Turciei a fost determinant în ultimele decenii, iar pe de altă parte, transformarea statului turc dintr-un stat secularist în unul islamist.

Arestarea generalului Ilker Basburg tinde să genereze un nou val de criticism la adresa motivaţiilor şi obiectivelor urmărite de premierul Erdogan. Există temeri faţă de intensificarea tendinţelor autocratice ale guvernului de la Ankara şi a încercărilor acestuia de islamizare a ţării. Apărători ai drepturilor omului susţin că: Mr. Erdogan’s government has been showing an ominous trend toward repressing freedom of the press through a mixture of intimidation, arrests and financial machinations.[6] Conform cifrelor oferite de Uniunea Jurnaliştilor Turci, la începutul lui ianuarie 2012 existau nu mai puţin de 97 jurnalişti în închisorile din Turcia. Aceste practici ar putea pune în discuţie viabilitatea modelului democratic al Turciei în lumea musulmană şi ridică o serie de semne de întrebare relativ la oportunitatea integrării Turciei în Uniunea Europeană.

În tabăra opusă, campania de arestări în rândul militarilor şi inculparea generalului Basbug sunt văzute ca un semn al supremaţiei legii şi o cerinţă obligatorie în procesul de normalizare a relaţiilor dintre civili şi militari.[7]

Reacţiile internaţionale din partea Uniunii Europene şi a NATO au reliefat sprijinul pentru acţiunile premierului Erdogan. Potrivit lui Peter Stano, purtător de cuvânt al comisarului pentru extindere şi politica de vecinătate, Stefan Füle, Uniunea Europeană vede această arestare ca „o oportunitate” pentru „întărirea supremaţiei statului de drept”.[8] De asemenea, Departamentul de Stat al SUA a cerut ca generalul să beneficieze de o procedură judiciară "transparentă": We have urged the Turkish government to ensure that the investigations, any prosecutions in... these cases proceed in a transparent manner, that all the defendants be assured due process in accordance with international standards.[9]

 

Acţiunea din 6 ianuarie readuce în discuţie clivajele existente în interiorul societăţii turce care rămâne profund sfâşiată de lupta dintre aspiraţiile de integrare europene, pe de o parte, şi moştenirea istorică islamică şi ataşamentul faţă de valorile tradiţionale, pe de altă parte. După preluarea puterii în 2002, guvernul islamist condus de Recep Erdogan a iniţiat un amplu proces de reforme care ţinteşte consolidarea autorităţii civile şi amplificarea eforturilor pentru integrarea în Uniunea Europeană, obiectiv prioritar pe agenda guvernului de la Ankara. Controlul civil asupra armatei este o cerinţă cheie pentru îndeplinirea criteriilor impuse de aderarea la Uniunea Europeană. Implementarea acestor măsuri a exacerbat temerile privind intenţiile guvernului al cărui obiectiv real ar fi reducerea rolului şi subminarea influenţei armatei sub pretextul reformării statului. „Decimarea” conducerii armatei rămâne o acţiune fără precedent prin amploare şi implicaţii iar arestarea generalului Ilker Basburg vine să adauge un nou motiv de aprehensiune la dosarul deja încărcat al „competiţiei” interne pentru putere care domină scena politică de la Ankara.

 

Dincolo de întrebările care persistă, un lucru rămâne cert şi anume că supremaţia armatei în politica internă a Turciei şi rolul ei de garant al regimului secularist au ajuns la finalul unui capitol care a marcat în mod definitoriu istoria Turciei în ultimii 60 de ani.

Turcia se află în faţa unor alegeri decisive de care depinde nu numai viitorul sistemului politic intern şi echilibrul de putere civili-militari, dar ar putea implica reorientări de substanţă ale acestei ţări pe scena politică internaţională ale căror contururi se pot deja descifra prin prisma evoluţiilor recente.  

Arestarea generalului Basbug vine, aşadar, să confirme schimbarea radicală a balanţei de putere în Turcia. Subiectul nu este nici pe departe epuizat, iar o serie de întrebări persistă relativ la evoluţia sistemului politic şi a raporturilor de “forţă” pe scena politică a ţării. Cum va arăta sistemul politic turcesc şi în ce măsură modelul asumat va avea impact asupra evoluţiei de perspectivă a Turciei rămâne de urmărit în perioada următoare.

 

 


[4] Top Generals Quit in Group, Stunning Turks, 29 iulie 2011, http://www.nytimes.com/2011/07/30/world/europe/30turkey.html?hp=&pagewanted=print, accesat la 10 ianuarie 2012

[5] Top Generals Quit in Group, Stunning Turks, 29 iulie 2011, http://www.nytimes.com/2011/07/30/world/europe/30turkey.html?hp=&pagewanted=print, accesat la 10 ianuarie 2012

[6] New York Times, 10 ianuarie 2012, http://topics.nytimes.com/top/news/international/countriesandterritories/turkey/index.html, accessat la 10 ianuarie 2012

[7] Today’s Zaman, 12 ianuarie 2012, http://www.sundayszaman.com/sunday/newsDetail_getNewsById.action?newsId=267925, accesat la 12 ianuarie 2012