Summit-ul OSCE de la Astana - confirmarea faptului că unele organizaţii există doar pentru a discuta probleme, nu şi pentru a le rezolva -
Daniela SISCANU
În perioada 1-2 decembrie 2010, în capitala Kazahstanului, Astana, a avut loc summit-ul OSCE la care au participat reprezentanţi ai 56 de state membre şi ai altor 20 de organizaţii internaţionale. Ultimul eveniment OSCE de această amploare a avut loc acum unsprezece ani la Istanbul, după care organizaţia a intrat în penumbră. Organizatorii au botezat summit-ul drept „cel mai important eveniment al începutului secolului XXI", anunţând că „spiritul oraşului Astana" va insufla organizaţiei o nouă viaţă. Însă din cauza contradicţiilor dintre membrii OSCE nu s-a reuşit nici măcar o reconfirmare a principiilor care au stat la baza creării organizaţie. (Kommersant.ru)
Odată cu începerea pregătirilor pentru desfăşurarea lucrărilor reuniunii la nivel înalt a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) de la Astana calificativele acordate acestui eveniment au oscilat de la „excepţional" la „insuficient". Deşi, reuniunea de la Astana, a fost primul summit OSCE desfăşurat în afara Europei, a fost primul summit din ultimii unsprezece ani şi, pentru prima data preşedinţia organizaţiei este deţinută de un stat post-sovietic, metodele de lucru ale OSCE-ului au rămas aceleaşi, astfel încât, din punct de vedere al conţinutului, summit-ul a căpătat rutină, reamintind de reuniunile anuale ale miniştrilor de externe.
Multitudinea de discuţii şi negocieri, urmate de rezoluţii şi declaraţii, au devenit unui soi „ritual" menit să-i facă pe liderii de state să se simtă membri importanţi ai unei comunităţi, a unui sistem internaţional cu obiective comune.
În general, eficienţa şi importanţa unui summit sunt determinate de documentele finale semnate şi de numărul şi importanţa participanţilor. La reuniunea de la Astana nu au participat doar statele membre, dar şi parteneri ai OSCE-ului, inclusiv Australia şi Thailanda, precum şi alte organizaţii internaţionale. Cu toate acestea, nivelul de participare nu a fost unul foarte înalt. Formula utilizată înaintea începerii lucrărilor summit-ului „Reuniunea şefilor de stat şi de guvern a 56 de state participante" a trebuit modificată deoarece unele state au fost reprezentate doar de înalţi oficiali. Dacă în ceea ce priveşte absenţa preşedintelui american şi premierului britanic, aceasta nu a surprins pe nimeni, atunci lipsa lui Nicolas Sarkozy s-a dovedit o surpriza neplăcută.
Lăsând la o parte prezenţa liderilor statelor participante, lucrările reuniunii din Kazahstan s-au desfăşurat în felul următor. Preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitrii Medvedev a declarat că este necesar să se dea o nouă viaţă principiilor de la Helsinki prin punerea lor în practică. "Pentru aceasta e nevoie de o modernizare a OSCE-ului, a modului şi a formelor de activitate a organizaţiei. Într-adevăr, organizaţia a început să-şi piardă potenţialul. Se impune elaborarea unui cadru juridic concret şi a unor reguli universale de utilizare a resurselor organizaţiei". Deşi partea rusă a venit cu un proiect de statut al organizaţiei, se pare că ceilalţi participanţi au evitat să se pronunţe în acest sens. Totodată, Medvedev a dat clar de înţeles că Moscova consideră sintagma „integritatea teritorială a Georgiei" drept inadecvată şi, prin urmare, nu salută utilizarea ei la Astana. Pe de altă parte, reprezentaţii Rusiei s-au mai arătat nemulţumiţi şi de felul în care partenerii săi occidentali s-au ferit să discute probleme precum anularea regimului de vize pentru cetăţenii ruşi.
Un alt absent a fost preşedintele Uzbekistanului, Islam Karimov. Cu toate acestea, poziţia Uzbekistanului privind implicarea organizaţiei în prevenirea şi rezolvarea conflictelor interetnice a fost prezentată destul de tranşant de ministrul uzbek de externe, Vladimir Norov, care a declarat că „nici OSCE-ul, şi nici structurile ei nu au avut niciun rol în prevenirea şi neutralizarea evenimentelor sângeroase ce au avut loc în luna iunie a acestui an în sudul Kirghistanului".
Nici Chişinăul nu a fost reprezentat de preşedintele interimar, Mihai Ghimpu. Acesta a refuzat să meargă la Astana, deoarece pe agenda de lucru nu a fost introdusă problema retragerii trupelor din Transnistria. Republica Moldova a fost reprezentată de vice premierul, Victor Osipov, şi de adjunctul ministrului de Externe, Andrei Popov. Osipov a cerut retragerea cât mai rapidă a forţelor militare şi a muniţiilor ruse de pe teritoriul moldovenesc, subliniind că această problemă rămâne prea mult timp nerezolvată.
De asemenea, preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, s-a arătat dezamăgit de rezultatele negocierilor pentru rezolvarea problema Karabahului. „Felul in care se comportă Armenia în procesul de negociere, ne determină să ajungem la concluzia că Armenia nu doreşte pace, nu vrea să elibereze teritoriile ocupate şi are în vedere păstrarea status quo-ului regiunii pe cât de mult posibil, astfel încât să prelungească procesul de negociere la nesfârşit. Deşi Grupul de la Minsk a fost înfiinţată în 1992, negocierile se desfăşoară de 20 de ani fără rezultat"- a declarat Aliev în cadrul summit-ului.
Pe tot parcursul summit-ului Baku a insistat asupra includerii în documentul final a principiului integrităţii teritoriale, iar Armenia a militat pentru dreptul naţiunilor la autodeterminare. Delegaţia Uzbekistanului s-a declarat împotriva introducerii în actul final a unei serii de iniţiative propuse de preşedintele kazah, Nursultan Nazarbaiev, referitoare la crearea unui spaţiu unic de securitate, dezvoltarea relaţiilor OSCE cu alte organizaţii internaţionale şi extinderea instituţiilor OSCE. Alte proteste au venit din partea delegaţiei georgiene care a cerut includerea în declaraţia finală a specificărilor privind Osetia de Sud şi Abhazia. După mai multe negocieri, au fost găsite mai multe formule de compromis, astfel încât actul final a fost semnat de către toţi participanţii.
Singurul conflict care s-a regăsit în declaraţia finală şi asupra necesităţii rezolvării căruia s-au pronunţat în unanimitate toţi participanţii la reuniune, a fost conflictul din Afganistan: „Subliniem necesitatea unui aport eficient, în funcţie de posibilităţile şi interesul naţional al fiecărui stat-participant la efortul internaţional colectiv de a contribui la crearea unui stat afgan stabil, independent, prosper şi democrat".
De asemenea, s-a evitat menţionarea, în declaraţia finală, a altor referinţe geografice, exceptând Helsinki şi Paris, precum şi unor noi acorduri sau evaluări. Concluziile summit-ului au fost prezentate de preşedintele ţării gazdă: „Reafirmăm sprijinul nostru pentru o abordare globală a securităţii, o abordare bazată pe încredere şi transparenţă în domeniul militar-politic, pe o politică înţeleaptă în economie şi ecologie, precum şi pe respectarea deplină a drepturilor omului, a libertăţilor fundamentale şi a statului de drept".
