This text is replaced by the Flash movie.
ro en
 
 
 
 
Newsletter
 
 
 
 
Publicatii » Brief Analysis » Summit-ul anglo-francez de la Londra
 

Summit-ul anglo-francez de la Londra

 

Aliona NEGOITA

 

Istoria Europei a consacrat, la Londra, o nouă axă politico-militară. La 2 noiembrie 2010, preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi primul ministru britanic James Cameron au semnat două tratate în domeniul apărării: unul referitor la cooperarea militară si altul, referitor la armele nucleare.

 

Astfel, începând cu 2011 cele două state vor crea un corpus militar comun, alcătuit din câte 5.000 de militari de ambele părţi - o nouă forţă de reacţie rapidă, sub comandament comun, care va participa la operaţiuni militare în diverse colţuri ale lumii, părţile păstrându-şi dreptul de veto pentru fiecare operaţiune. Din considerente economice, tratatul mai prevede, deasemenea, ca resursele logistice a celor două armate naţionale, inclusiv portavioanele, să fie folosite pe rând.

 

Celălalt tratat, cel nuclear se referă la testarea comună a focoaselor nucleare. Astfel, la Valduc (Franţa) se va construi, în următorii 4 ani,  un centru franco-britanic de modelare nucleară. Astfel, cercetătorii francezi vor răspunde de testările nucleare, iar cei britanici - de cercetarea în domeniul nuclear. Pe de altă parte, colaborarea în acest domeniu va avea loc fără a face schimb de secrete nucleare şi fără crearea unui comandament comun.

 

Liderii celor două state accentueaza interesele comune în domeniul apărării şi existenţa unei structuri similare, ambele ţări fiind puteri nucleare. Deasemenea, alianţa dintre cele două state nu va presupune un transfer de suveranitate către structurile supranaţionale.

 

In mare parte, Anglia şi Franţa sunt asemănătoare. Ambele sunt foste puteri coloniale, astăzi puţin influente pe scena politică internaţională (în special, atunci când este vorba de englezi). Ideea de coordonare a eforturilor militare între cele două state nu este nouă. Încă în 1998, preşedintele francez Jacques Chirac şi prim-ministrul britanic Tony Blair au semnat Declaraţia de la Saint-Malo care prevedea cooperarea militară. Astfel, întâlnirea de astăzi dintre Nicolas Sarkozy şi James Cameron poate fi considerată o nouă etapă dintr-un proces istoric mai vechi. Deasemenea, ambele ţări promovează reforma militară, pentru a face faţă noilor provocări a secolului al XXI-lea. Atât Franţa, cât şi Anglia s-au angajat în reducerea cheltuielilor militare: prima a renunţat la construcţia celui de-al doilea portavion, iar guvernul englez a decis reducerea bugetului militar cu cel puţin 8%, urmat de reduceri de personal, atât civil din armata britanică, cât şi cel militar din cadrul Forţelor Aeriene şi a celor Maritime. Paradoxal sau nu, dar criza economică este cea care a determinat această apropiere, care altădată ar fi fost de neconceput. Aşa cum menţiona şi corespondentul BBC, Paul Reynolds: „pachetul de tratate a fost semnat din motiv că cele două stat, încă îşi doresc să aibă un rol militar în lume, dar nu-şi permit prea multe pe cont propriu".

 

Care sunt implicaţiile pentru evoluţia relaţiilor în cadrul Uniunii Europene?

 

Nick Witney, expert în politici europene în cadrul European Council of Foreign Relations propune trei scenarii:

 

  • Englezii vor privi cu reticenţă programul de cooperare în domeniul militar al Uniunii Europene, lăsând să se înţeleagă că statele continentale, membre UE sunt pe cont propriu.
  • Această nouă alianţă ar putea fi un stimul pentru coordonarea eforturilor statelor europene în domeniul militar, fără implicarea Marii Britanii, însă, acest lucru depinde foarte mult de abilitatea Franţei de a juca la două capete, de a jongla între doi parteneri strategici, si totodată - doi foşti adversari - Anglia şi Germania.
  • Şi poate cel mai reuşit scenariu, ar fi invitarea în noua alianţă a partenerilor europeni cu intenţii serioase în cooperararea militară şi în dependenţă de potenţialul fiecăruia. Modelul trebuie să aibă la bază geometria variabilă, să se formeze pe grupuri mici şi pe ideea de parteneriat, iar Franţa şi Anglia să joace rolul de „constante" în cadrul acestor grupuri. Astfel se vor pune în practică prevederile Tratatului de la Lisabona.

 

Este posibilă realizarea în practică a ideii de uniune franco-britanică?

 

În principiu, da. Forţele armate ale celor două state sunt aproximativ de proporţii egale. De aceea, se pot completa reciproc. Dacă Franţa dispune de forţe armate terestre mai mari, atunci Anglia, tradiţional stă mai bine la capitolul forţe maritime. Mai mult, cooperarea dintre cele două state este un pas normal, având în vedere faptul că anul trecut Franţa s-a reîntors în cadrul NATO după 43 de ani, iar Anglia este unul din „stâlpii" Alianţei.

 

Este greu de prognozat, dacă alianţa franco-britanică va supravieţui. Interesele geopolitice ale celor două state nu întotdeauna coincid. Şi problema nu constă doar în rivalitatea de secole dintre ele. Franţa, întotdeauna, a încercat să imprime o identitate proprie politicii europene (una independentă de cea a SUA) şi s-a angajat cu toate eforturile pentru crearea armatei Uniunii Europene. Pe de altă parte, Anglia rămâne, tradiţional mai eurosceptică şi tributară relaţiilor transatlantice (în special cele cu SUA). Însăşi, prim-ministrul britanic a afirmat că tratatul cu Franţa nu va pune sub semnul întrebării alianţa cu SUA şi că nu va fi de acord cu participarea Angliei la formarea armatei UE.