This text is replaced by the Flash movie.
ro en
 
 
 
 
Newsletter
 
 
 
 
Publicatii » Brief Analysis » reconcilierea turco-armeana in pragul esecului
 
Reconcilierea turco-armeana in pragul esecului?

Serban CIOCULESCU
27 ianuarie 2010

Turcia si Armenia au facut in cursul anilor 2008-2009 pasi importanti pe calea unei normalizari a relatiilor bilaterale. Astfel negocierile purtate atat in public cat si in spatele usilor inchise pregateau un acord istoric urmat de deschiderea granitelor si mai ales de reluarea comertului.

Din pacate, acest traseu pozitiv nu este nici unul predeterminat, nici unul facil. Punctele contencioase se refera atat la recunoasterea de catre Ankara a genocidului comis de fostul Imperiu Otoman la adresa etnicilor armeni de pe teritoriul acestuia, cat si la soarta conflictului armeano-azer din Nagorno Karabah, terminat printr-un fragil armistitiu in 1994. Premierul turc Recep T. Erdogan a legat normalizarea relatiilor turco-armene de compromisul necesar a fi facut de catre Yerevan in negocierea acestui conflict. Dupa ce pe 10 octombrie 2009, la Zurich, s-au semnat protocoale bilaterale turco-armene, la 12 ianuarie 2010 Curtea Constitutionala a Armeniei s-a pronuntat asupra acestor documente, declarandu-le conforme cu legile a acestei tari, ceea ce va permite Parlamentului sa le supuna procedurii de ratificare.

Cu toate acestea, atat ministrul de Externe armean David Nalbandian cat si omologul sau turc Ahmet Davutoglu se confrunta cu un val de proteste din partea partidelor de opozitie din tarile lor. Astfel, lui Nalbandian i se reproseaza ca e gata sa accepte normalizarea relatiilor turco-armene fara a solicita recunoasterea masacrelor comise de otomani contra armenilor. Sefului diplomatiei turce i se aduc invinuiri de “conciliatorism”, deoarece nu ar fi solicitat destule semnale din partea Armeniei ca ar dori sa ofere unele satisfactii Azerbaidjanului in problema spinoasa a dosarului Nagorno Karabah. Surse oficiale turcesti au criticat imediat decizia de sprijin din partea Curtii Constitutionale a Armeniei deoarece s-a referit la asa-numita “declaratie de independenta a Armeniei”. Paragraful 11 al acesteia afirma ca “Republica Armenia sustine recunoasterea internationala a genocidului comis in 1915 in Turcia Otomana si Vestul Armeniei”. Cu toate acestea, Davutoglu si echipa sa de negociatori au sustinut continuu ca protocoalele incheriate nu se refera sub nici o forma la asa-zisele masacre comise de turci. Protocoalele mentioneaza doar formarea in viitor a unei comisii mixte de istorici care va analiza in mod cat mai obiectiv acest episod istoric tragic.

Contestatarii turci ai politicii de reconciliere practicata de Davutoglu il acuza pe acesta ca normalizarea relatiilor cu Armenia ar fi in realitate conditionata de recunoasterea participarii statului turc la genocid. Un alt punct de nemultumire provocat de verdictul Curtii Constitutionale de la Yerevan se refera la o afirmatie potrivit careia obligatiile reciproce ale partilor sunt de natura strict bilaterala. Multi analisti turci vad aceasta ca pe o aluzie prea putin transparenta la faptul ca Turcia nu mai trebuie sa invoce interesele Azerbaidjanului ca parte a procesului de normalizare a relatiilor cu Armenia. Or atat premierul Erdogan, cat si Davutoglu au sustinut constant ca Turcia nu va abandona sprijinul acordat statului azer in problema Nagorno Karabah, si un astfel de abandon nu va fi “pretul” cerut pentru bine-venita reconciliere istorica dintre Turcia si Armenia. Tinand cont de aspectele sensibile ale vietii politice interne din Turcia, este de inteles de ce Davutoglu, dornic sa le raspunda adversarilor sai, s-a plans ca verdicul Curtii de la Yerevan modifica in fapt litera si spiritul protocoalelor deja semnate, acest verdicat continand “preconditii si clauze restrictive” profund daunatoare reconcilierii dintre cele doua popoare. In discutiile sale cu secretarul de stat al SUA, Hilary Clinton, si cu ministrul elvetian de Externe Calmy Rey, Davutoglu a denuntat aceasta interpretare a protocoalelor, spunand ca Turcia se va referi in continuare numai la versiunea scrisa a protocoalelor, asa cum se prezentau acestea in momentul semnarii din 2009, deoarece declaratia Curtii ar fi contrara practicilor Dreptului International prin adaugarea de preconditii unilaterale. Imediat dupa reactia dura a lui Davutoglu, seful diplomatiei armene, D. Nalbandian i-a telefonat si l-a acuzat de tentativa de a bloca accelerarea procesului de normalizare a relatiilor bilaterale.  Nalbandian a mai spus ca protocoalele nu fac nici un fel de trimitere la Nagorno Karabah. El a avertizat ca daca Turcia nu va ratifica protocoalele, invocand diverse obstacole “imaginare”, procesul de apropiere ar putea fi stopat pe termen lung, cu consecinte foarte grave.  Amenintarea vine dupa ce anterior presedintele Armeniei, Serj Sarkisian a afirmat, in timpul unei intalniri cu omologul sau rus Dmitri Medvedev, ca Armenia va refuza normalizarea relatiilor cu Turcia daca aceasta nu semneaza neconditionat protocoalele “intr-un interval de timp rezonabil”.

Desi Armenia astepta cu interes lucrarile comisiei mixte de istorici spre a permite restaurarea mutuala a increderii si intelegerii, Sarkisian si Nalbandian considera ca tara lor are datoria morala de a face si mai departe propaganda in sprijinul recunoasterii la nivel international a masacrului comis de catre otomani acum aproape un secol. In acest fel, ei minimalizeaza rolul viitoarei comisii mixte sugerand ca nu poate avea un rol important in restabilirea adevarului!

In momentul de fata este dificil de anticipat cum si daca se va rezolva aceasta stare de tensiune turco-armeana, mai ales ca e greu de conceput introducerea unei clarificari de catre Curtea Constitutionala armeana care sa dea satisfactie partii turce, afirmand deschis ca nu este necesara recunoasterea genocidului din anii Primului Razboi Mondial, iar Turcia nu va renunta la solicitarea ca in paralel cu procesul de normalizare a relatiilor cu statul armean, acesta sa incerce sa ofere o anumita satisfactie si Azerbaidjanului in dosarul Nagorno Karabah. In acelasi timp, diplomatia de la Ankara inca mai spera ca Armenia si Azerbaijan vor face progrese in negocierile privind acest conflict inghetat, fapt ce ar permite Turciei o retragere onorabila din aceasta situatie delicata. Daca insa acest lucru nu se va intampla - fapt tot mai probabil dupa ce seful statului azer a spus in discursul de anul nou ca tara sa ar putea recurge la recuperarea pe calea armelor a provinciei pierdute - e probabil ca majoritatea vocilor reprezentand comunitatea internationala vor critica pozitia intransigenta si neconstructiva a Turciei si vor arunca pe umerii acesteia povara esuarii procesului de normalizare. In acelasi timp, pare  clar faptul ca Nalbandian intelege situatia politica interna dificila a lui Davutoglu, de aceea el vede criticile venite din partea Ankarei ca o tentativa de a amana ratificarea protocoalelor, insa la randul lui se teme de reactia opozitiei armene daca ar face concesiile cerute de Turcia.

Paradoxal, spre deosebire de conflictele legate de Georgia si Moldova, in cazul disputei turco-armene, pare ca atat SUA, cat si Rusia si UE doresc ca reconcilierea sa aiba loc si sa se materializeze in ratificarea protocoalelor. Adjunctul secretarului de stat al SUA, Philip Gordon a afirmat transant ca verdictul Curtii de la Yerevan constituie un pas inainte fara a afecta natura acestor acte juridico-politice. De aceea, presiunea marilor puteri din regiune si din afara acesteia asupra Turciei se simte tot mai puternica, iar asumarea unui esec ar dauna grav imaginii in exterior a acestei tari. Desigur, nici Armenia nu va fi scutitta de critici in acest caz.