Bugetul de apărare al Republicii Populare Chineze va creşte în 2009 cu 14,9%
Simona SOARE
Pe 15 martie 2009, purtătorul de cuvânt al Armatei RPC a anunţat, înaintea sesiunii anuale a Congresului Naţional Popular, că Beijing va creşte cu 14,9% bugetul său de apărare în anul 2009, atingând cifra de 70,2 miliarde USD. Potrivit autorităţilor chineze, creşterea bugetară se justifică prin necesitatea RPC de autoapărare, de a-şi menţine independenţa şi integritatea teritorială. Astfel, creşterea bugetară semnificativă a bugetului de apărare chinez va fi utilizată în vederea asigurării unei salarizări mai bune a personalului din sectorul de securitate, precum şi a modernizării, continuării şi dezvoltării programelor de generare de putere militară (BBC News, Defense Industry News, Defense News, Defense Talk, Xinhua, Chinadaily).
Creşterea de 14,9% din acest an a bugetului de apărare chinez a fost caracterizată de autorităţile de la Beijing drept „modestă”, atât în comparaţie cu procentul de 17,9% cu cât a fost sporit bugetul de apărare chinez în 2008, dar şi în comparaţie cu alte state, precum Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Rusia sau Franţa. 2009 este al 19-lea an consecutiv în care bugetul chinez de apărare creşte cu o cifră cu două zecimale anual. Ceea ce uită însă să menţioneze autorităţile chineze este că bugetul de apărare chinez s-a dublat nominal în decursul a 3 ani: în 2006, China declara un buget al apărării de 35 miliarde USD, în timp ce în 2009, acesta atinge cifra de 70,2 miliarde USD – o performanţă pe care nu au reuşit-o nici unul dintre statele occidentale în vreme de pace (sau de război!). Mai mult decât atât, bugetul de apărare chinez s-a triplat în termeni reali faţă de valorile declarate la începutul anilor 2000 (SIPRI), un trend care se va menţine pe măsură ce yuan-ul chinez se va aprecia în raport cu dolarul. Acestor date li se adaugă o întreagă pleiadă de speculaţii cu privire la adevărata dimensiune a bugetului militar chinez, care potrivit RAND este cu cel puţin 150% mai mare decât cifrele anunţate public; alte estimări sugerează că cifrele sunt în realitate cu 300-400% mai mari (vezi de pildă, SIPRI sau Defense News) – ceea ce ar situa China pe locul doi la nivel mondial în privinţa bugetului său de apărare, în urma Statelor Unite ale Americii care au în 2009 un buget al apărării de 515 miliarde USD (în creştere cu 7,5% faţă de 2008 şi fără include suplimentele bugetare pentru răboaiele din Irak şi Afganistan).
Autorităţile de la Beijing insistă asupra faptului că proporţia reprezentată de bugetul de apărare din bugetul Republicii Populare Chineze este net mai mică în comparaţie cu alte state: de pildă, în 2008 şi 2009 bugetul de apărare chinez se ridică la aproximativ 2,1%, 1,63% respectiv din bugetul de stat chinez, în timp ce cel al Statelor Unite, al Franţei sau al Marii Britanii se ridică la 3-4% (vezi Fig.1). De pildă, conform Cartei Albe a Apărării a Republicii Populare Chineze din 2008, bugetul de apărare al Chinei reprezenta aproximativ 7,51% din bugetul de apărare al Statelor Unite. Dintre toate statele industrializate, Japonia este singura al cărui buget de apărare reprezintă o proporţie mai mică din PIB (şi din bugetul de stat) decât cel al Chinei (de obicei, bugetul de apărare al Japoniei se situează sub 1% din PIB). Din acest punct de vedere, subliniază autoritţăile de la Beijing, China nu are un buget al apărării pe măsura PIB-ului său, al numărului de soldaţi înrolaţi în armata sa sau a populaţiei şi teritoriului de care dispune. Autorităţile de la Beijing au într-o oarecare măsură dreptate din acest punct de vedere, cheltuielile militare per capita rămânând modeste, situându-se la aproximativ 4,5% din suma cheltuită anual de Statele Unite pentru fiecare soldat în parte, sau la 11,3% din cea a Japoniei (cifrele sunt estimate pentru bugetul de apărare al Chinei din 2007 şi sunt menţionate în Carta Albă a Apărării a Republicii Populare Chineze din 2008) (vezi Fig.2).
China utilizează constant politica negării responsabilităţii atât pentru lipsa transparenţei cheltuielilor sale de apărare, cât şi pentru creşterea semnificativă a bugetului său militar, justificându-le în baza unui principiu aparent pacifist: creşterea bugetului apărării în Republica Populară Chineză se face coordonat cu (deşi nu proporţional cu) creşterea economică. Astfel că, încă de la începutul anilor 1990, rata anuală de creştere a bugetului de apărare al Chinei s-a situat constant sub rata de creştere a PIB-ului şi cea a bugetului de stat. Politica Beijingu-lui coordonează creşterea economică şi creşterea bugetului apărării în mod necesar şi într-o manieră pe care statele occidentale, care văd în această creştere intenţii ostile şi ofensive chineze, nu o înţeleg – întrucât pentru ele, creşterea bugetului apărării în proporţii atât de mari este de obicei însoţită de intenţii revizioniste şi/sau de apariţia unei ameninţări iminente la adresa securităţii lor (vezi Fig.3). Întrucât Beijing neagă orice fel de intenţii ostile sau revizioniste, susţinând o politică internaţională paşnică, care nu e menită să ameninţe nici un alt stat, precum şi existenţa unei ameninţări iminente la adresa securităţii sale naţionale, este cel puţin suspect motivul pentru care China desfăşoară un program îndelungat de creştere a cheltuielilor de apărare şi lasă loc unor suspiciuni întemeiate cu privire la o serie de intenţii ascunse pe care China le nutreşte de hegemonie regională (intenţii care se vădesc în comportamentul diplomatic, economic şi recent militar al Beijing-ului în Asia de Est).
Simona SOARE
Pe 15 martie 2009, purtătorul de cuvânt al Armatei RPC a anunţat, înaintea sesiunii anuale a Congresului Naţional Popular, că Beijing va creşte cu 14,9% bugetul său de apărare în anul 2009, atingând cifra de 70,2 miliarde USD. Potrivit autorităţilor chineze, creşterea bugetară se justifică prin necesitatea RPC de autoapărare, de a-şi menţine independenţa şi integritatea teritorială. Astfel, creşterea bugetară semnificativă a bugetului de apărare chinez va fi utilizată în vederea asigurării unei salarizări mai bune a personalului din sectorul de securitate, precum şi a modernizării, continuării şi dezvoltării programelor de generare de putere militară (BBC News, Defense Industry News, Defense News, Defense Talk, Xinhua, Chinadaily).
Creşterea de 14,9% din acest an a bugetului de apărare chinez a fost caracterizată de autorităţile de la Beijing drept „modestă”, atât în comparaţie cu procentul de 17,9% cu cât a fost sporit bugetul de apărare chinez în 2008, dar şi în comparaţie cu alte state, precum Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Rusia sau Franţa. 2009 este al 19-lea an consecutiv în care bugetul chinez de apărare creşte cu o cifră cu două zecimale anual. Ceea ce uită însă să menţioneze autorităţile chineze este că bugetul de apărare chinez s-a dublat nominal în decursul a 3 ani: în 2006, China declara un buget al apărării de 35 miliarde USD, în timp ce în 2009, acesta atinge cifra de 70,2 miliarde USD – o performanţă pe care nu au reuşit-o nici unul dintre statele occidentale în vreme de pace (sau de război!). Mai mult decât atât, bugetul de apărare chinez s-a triplat în termeni reali faţă de valorile declarate la începutul anilor 2000 (SIPRI), un trend care se va menţine pe măsură ce yuan-ul chinez se va aprecia în raport cu dolarul. Acestor date li se adaugă o întreagă pleiadă de speculaţii cu privire la adevărata dimensiune a bugetului militar chinez, care potrivit RAND este cu cel puţin 150% mai mare decât cifrele anunţate public; alte estimări sugerează că cifrele sunt în realitate cu 300-400% mai mari (vezi de pildă, SIPRI sau Defense News) – ceea ce ar situa China pe locul doi la nivel mondial în privinţa bugetului său de apărare, în urma Statelor Unite ale Americii care au în 2009 un buget al apărării de 515 miliarde USD (în creştere cu 7,5% faţă de 2008 şi fără include suplimentele bugetare pentru răboaiele din Irak şi Afganistan).
Autorităţile de la Beijing insistă asupra faptului că proporţia reprezentată de bugetul de apărare din bugetul Republicii Populare Chineze este net mai mică în comparaţie cu alte state: de pildă, în 2008 şi 2009 bugetul de apărare chinez se ridică la aproximativ 2,1%, 1,63% respectiv din bugetul de stat chinez, în timp ce cel al Statelor Unite, al Franţei sau al Marii Britanii se ridică la 3-4% (vezi Fig.1). De pildă, conform Cartei Albe a Apărării a Republicii Populare Chineze din 2008, bugetul de apărare al Chinei reprezenta aproximativ 7,51% din bugetul de apărare al Statelor Unite. Dintre toate statele industrializate, Japonia este singura al cărui buget de apărare reprezintă o proporţie mai mică din PIB (şi din bugetul de stat) decât cel al Chinei (de obicei, bugetul de apărare al Japoniei se situează sub 1% din PIB). Din acest punct de vedere, subliniază autoritţăile de la Beijing, China nu are un buget al apărării pe măsura PIB-ului său, al numărului de soldaţi înrolaţi în armata sa sau a populaţiei şi teritoriului de care dispune. Autorităţile de la Beijing au într-o oarecare măsură dreptate din acest punct de vedere, cheltuielile militare per capita rămânând modeste, situându-se la aproximativ 4,5% din suma cheltuită anual de Statele Unite pentru fiecare soldat în parte, sau la 11,3% din cea a Japoniei (cifrele sunt estimate pentru bugetul de apărare al Chinei din 2007 şi sunt menţionate în Carta Albă a Apărării a Republicii Populare Chineze din 2008) (vezi Fig.2).
China utilizează constant politica negării responsabilităţii atât pentru lipsa transparenţei cheltuielilor sale de apărare, cât şi pentru creşterea semnificativă a bugetului său militar, justificându-le în baza unui principiu aparent pacifist: creşterea bugetului apărării în Republica Populară Chineză se face coordonat cu (deşi nu proporţional cu) creşterea economică. Astfel că, încă de la începutul anilor 1990, rata anuală de creştere a bugetului de apărare al Chinei s-a situat constant sub rata de creştere a PIB-ului şi cea a bugetului de stat. Politica Beijingu-lui coordonează creşterea economică şi creşterea bugetului apărării în mod necesar şi într-o manieră pe care statele occidentale, care văd în această creştere intenţii ostile şi ofensive chineze, nu o înţeleg – întrucât pentru ele, creşterea bugetului apărării în proporţii atât de mari este de obicei însoţită de intenţii revizioniste şi/sau de apariţia unei ameninţări iminente la adresa securităţii lor (vezi Fig.3). Întrucât Beijing neagă orice fel de intenţii ostile sau revizioniste, susţinând o politică internaţională paşnică, care nu e menită să ameninţe nici un alt stat, precum şi existenţa unei ameninţări iminente la adresa securităţii sale naţionale, este cel puţin suspect motivul pentru care China desfăşoară un program îndelungat de creştere a cheltuielilor de apărare şi lasă loc unor suspiciuni întemeiate cu privire la o serie de intenţii ascunse pe care China le nutreşte de hegemonie regională (intenţii care se vădesc în comportamentul diplomatic, economic şi recent militar al Beijing-ului în Asia de Est).
