This text is replaced by the Flash movie.
ro en
 
 
 
 
Newsletter
 
 
 
 
Publicatii » Brief Analysis » Nu există concediu pentru marile puteri: China vinde două submarine Bangladeshului
 

Nu există concediu pentru marile puteri:

China vinde două submarine Bangladeshului

 
 
Silviu PETRE
 
 
 

Istoria nu ia pauză decât pentru cei care nu o pot face sau care nu îi suferă consecinţele. Nu acelaşi lucru se poate spune despre regiunea Asia-Pacific unde cele mai noi ştiri se învechesc în scurt timp.

 

Din Munţii Hindukush spre Himalaya şi continuând sinuos spre Strâmtoarea Malacca, geografia heterogenă a Orientului Extrem compune un singur cofraj geopolitic. Pe măsură ce America îşi îndreaptă atenţia spre Oceanul Pacific şi îşi exersează identitatea asiatică, sintagma „euro-atlantic” va rămâne cu timpul un arhaism al limbajului strategic. China, Rusia, India, Japonia, Vietnam, Australia, Indonezia secondaţi de jucătorii mai mici vor alcătui concertul puterilor de secol XXI.  

Sursa: The Financial Express apud Bangladesh-China-India-Mynamar bid tobuild energy and economic corridor gathering steam, Starisks, 26 November 2013

 

Articolul prezent va articula o reflecţie în jurul relaţiilor indo-chineze şi statelor satelizate de Beijing şi New Delhi în contexul stabilităţii regionale niciodată lipsită de surprize.

 
Combinaţii şi permutări

Daţi fiind parametri de stare a sistemului, cel mai recent eveniment cu potenţial destabilizator pare să fie vânzarea a două submarine nucleare chinezeşti Bangladeshului.[1] De ce? Gestul nu pare mai important decât multe alte ştiri care ne inundă blogosfera în fiece moment. Transferurile de arme se petrec în mod curent şi nu indică neapărat intenţiile belicoase ale cuiva. Dar aici contractul în cauză se adaugă mai multor mutări pe tabla de şah regională care s-au petrecut în cursul lui 2013 şi încă nu şi-au epuizat consecinţele. Cel puţin trei dintre acestea pot fi aduse în discuţie:

- Incursiunea trupelor chinezeşti pe teritoriul indian. În martie-mai 2013 un contingent al Armatei de Eliberare Populare a depăşit Linia de Control- graniţă fluidă transhimalayană pentru a campa pe teritoriul indian la sud de Daulat Beg Oldi, în zona Ladakh. Tensiunile dintre Beijing şi New Delhi au atins nivelurile octanice. Incursiunea chinezilor poate fi interpretată în mai multe chei: 1) fie ca un act cu totul izolat efectuat de soldaţi chinezi ce acţionau fără aprobarea superiorilor; 2) fie ca o metodă de tatonare a răbdării şi pregătirii armatei indiene de la graniţă; 3) fie o atenţionare atât a Indiei cât şi a Occidentului şi Japoniei că Beijingul nu tolerează interferenţe în sfera sa de interes- vorbim aici mai ales de ceea ce se întâmplă în Marea Chinei de Sud; 4) un spectacol al noii conduceri: preşedintele Xi Jinping şi premierul Li Keqiang încercând să capete respectul armatei (aşa cum de altfel vedem la tânărul supremo nord-coreean Kim Jong-Un).

După mai multe runde de întâlniri diplomatice tensiunea s-a mai redus. Soldaţii chinezi s-au retras de abia după ce indienii au acceptat să distrugă buncărul din sectorul Chumar.

 Pe 23 octombrie, miniştri de externe ai celor două state, Manmohan Singh şi Li Keqiang au semnat un acord pentru reglementarea frontierei. Trebuie spus că cei doi giganţi au purtat un război scurt pe graniţă în 1962 terminat cu victoria regimului maoist. De atunci resentimentele au marcat dialogul. China reproşează Indiei că ar ocupa 90.000 kilometri pătraţi din teritoriul său în timp ce India- în sens invers- acuză China de a-i fi ocupat ilegal 38.000 de kilometri pătraţi din statul Arunachal Pradesh. Acordul din octombrie prevede ca armatele ambelor ţări să notifice din timp orice exerciţiu în apropiere şi să practice „maxima prudenţă” faţă de acţiunile celuilalt.

Premierul Li a vorbit despre similarităţi şi nu pe diferenţe: „China şi India sunt două civilizaţii vechi. Popoarele noastre au înţelepciunea necesară pentru a rezolva diferendele de graniţă astfel încât să nu afectăm interesele bilaterale ale relaţiei noastre.” titrează Al Jazeera.[2]

Ceva mai târziu mesajul său a fost întărit de Qin Gang, purtător al Ministerului Afacerilor externe care exprima speranţă că:

India va merge alături de China şi va proteja generoasa (broad) prietenie fără a lua măsuri care ar putea complica problema astfel încât să protejăm pacea şi securitatea regiunii de graniţă.” Conform unui comunicat al Xinhua News, agenţia oficială de ştiri.[3]

La rândul său Manmohan Singh a subliniat că cele două state însumează 2,5 miliarde de suflete iar când ele „îşi dau mâna lumea nu are cum să nu observe… Acordul de graniţă se va adăuga celorlalte instrumente deja existente pentru a asigura pacea, securitatea şi predictibilitatea frontierelor noastre.”[4]

Opinia publică din India a întocmit destule critici la adresa conciliatorismului propriului guvern văzut ca şovăitor în faţă marelui vecin din nord. Brahma Cellaney, reputat analist indian notează:

Disponibilitatea New Delhi-ului de a lăsa China să dicteze aşa-zisul Acord de Cooperare Defensivă pe Graniţă oglindeşte timiditatea strategică şi permite Beijingului să dea tonul în relaţia bilaterală. China a creat o balanţă comercială asimetrică prin care prăduieşte profitul chiar în timp ce dă peste nas acelor teme de îngrijorare pentru India.”[5]

Critica sa, mai ales cu privire la balanţa comercială nu este gratuită ci susţinută de cifre: comerţul bilateral indo-chinez s-a ridicat la 67,83 mld.$ în 2012-2013 (de la doar 2,1 mld$ în 2001-2001) însă India este cea care trebuie să suporte un deficit ce s-a mărit la peste 30 miliarde dolari![6]

 

Vedem mai jos redarea grafică a cifrelor de mai sus, chiar dacă există ceva diferenţe între ele:

Sursa: Ding Qingfen , China, India to narrow trade gap, China Daily , 30 August 2012
 

- Pe 26 noiembrie 2013, proaspătul ales prim-ministru pakistanez, Nawaz Shariff a dezvăluit proiectul de construcţie a unei uzine atomo-electrice la Karachi. Cu o valoare apreciată la 9,59 mld$ investiţia va fi realizată cu ajutor tehnic chinezesc. Shariff nu a precizat însă de unde vor proveni banii, dat fiind că economia ţării sale întâmpină dificultăţi. Dezvăluirea  vine în continuarea promisiunilor electorale de a rezolva penele de curent ale Pakistanului. Mai mult decât atât, Nawaz Shariff doreşte să facă din Karachi un megalopolis demn de admiraţie aşa cum se întâmplă cu „Dubai, Hong Kong, Kuala Lumpur şi Singapore.”[7]

Cum va răspunde India este o întrebare care aşteaptă un răspuns. Zhang Li, expert chinez pe Asia de Sud crede că în ciuda unor reacţii de formă, New Delhi nu va face nimic mai ales că proiectul este în cărţi de mult timp iar inaugurarea sa nu este deloc spontană.

- Al treilea eveniment de referinţă ce se integrează raportului dinamic de forţe al Asiei de Sud-Sud-Est constă în achiziţionarea portavionului Gorşkhov. Creat în 1987 de Uniunea Sovietică acesta a fost scos din uz în 1996. După mai multe runde de negocieri Rusia a acceptat să îl vândă Indiei în aprilie 2004. Timp de aproape un deceniu portavionul s-a aflat în revizii şi testări repetate. Prin 2011-2012 se vorbea chiar că indienii vor aplica penalităţi ruşilor pentru întârziere. De ce totuşi indienii îşi irosesc banii în acest mod în loc să se ocupe de alte priorităţi precum îmbunătăţirea infrastructurii deja existente sau a calităţii personalului din cadrul forţelor de apărare, per ansamblu?

Câţiva autori chestionaţi de autorul rândurilor de faţă răspund astfel:

  • Harsh V.Pant de la King’s College, Londra: „Este adevărat că [Vikramaditya] nu este cea mai nouă tehnologie dar vorbim aici despre capacitatea de proiectare a forţei pentru India. Cu un portavion India va fi în stare să îşi proiecteze puterea mult dincolo de ţărmurile sale. Este crucial pentru ea ca factor regional. Ca să nu mai vorbim de importanţa vasului când aducem în discuţie competiţia sino-indiană”;[8]
  • mai lapidar, Stephen P.Cohen, autor al mai multor cărţi pe Asia de Sud consideră că „fie şi un portavion mai slab oferă avantaje în raport cu Pakistanul şi impune respectul în faţa Chinei dar în acelaşi timp cumpărarea lui implică şi înrăutăţirea relaţiilor dintre statele regiunii”;
  • Sumit Gangulu de la Indiana University explică importul lui Gorşkov prin „dependenţa de cale. India a fost un client major al echipamentului sovietic şi acum se bazează în continuare pe acea relaţie. Mai ales că India vede în Rusia un partener demn de încredere. Este posibil ca toate costurile suplimentare şi tergiversările să-i facă pe indieni să se gândească de două ori pe viitor. Deja s-a început diversificarea surselor de import armament din ţări precum Statele Unite şi Israel”.

Predat <la cheie> ministrului indian al apărării, K.Antony, vasul a fost redenumit INS Vikramaditya (16. nov.2013). Datele sale sunt: 44.500 tone, 284 metri lungime, 60 lăţime; are capacitatea de a purta 30 de avioane MIG şi de a întreţine un personal de 1.600 de marinari.[9] Vikramaditya reprezintă antetul pentru construcţia unui portavion autohton indian ce ar trebui să intre în uz la sfârşitul actualei decade. China însăşi are un portavion care provine din recondiţionarea unui aparat sovietic. Cursa navală pentru edificarea unei marine de mare distanţă (blue water navy) este în toi şi nici unul dintre termeni- Beijing ori New Delhi- nu precupeţeşte banii.[10]

 
Bangladeshul- Belgia Extremului Orient?

          Acum să revenim la cele două submarine pe care le va achiziţiona Bangladeshul de la China. Atribuite clasei Ming (model 035 G), navele sunt printre cele mai nou produse de industria militară chineză iar contractul de cumpărare s-a ridicat la 203,3 milioane $. Dhaka le va plăti începând cu anul fiscal 2017-2018 pentru a intra în posesia lor odată cu 2019.[11] Relaţia militară a Bangladeshului cu Beijingul nu e deloc nouă, Dhaka şi Beijingul semnând în 2002 un tratat de cooperare defensivă.[12] În 2010 s-a parafat un contract pentru cumpărarea a două fregate chinezeşti, crescându-şi astfel flota la 11 nave.[13]

Actualmente statul sud-asiatic este al doilea client după Pakistan. Gesturile de mai sus sunt de natură să irite India care priveşte Bangladeshul drept un frate mai mic şi un pivot al sferei sale de putere.

De ce are nevoie Bangladeshul de submarine? Decizia guvernului ca de altfel şi greva generalizată sunt teme de îngrijorare pentru noi. De asemenea suspectăm că acele submarine chinezeşti pătrund în apele teritoriale indiene prin Golful Bengal, în pofida faptului că nimeni nu le-a detectat.. La momentul prezent India nu este pregătită de vreun conflict în Golful Bengal sau în vecinătatea acestuia din cauza lipsei de infrastructură.” tranşează ziarul The Hindu.

Un posibil răspuns ar consta în tensiunile pentru delimitarea graniţelor dintre Bangladesh şi Mynamar. Mai puţin reliefată comparativ cu altele, disputa maritimă dintre Dhaka şi Napydaw durează de ceva vreme. În 2008 Burma a început forarea maritimă a unor rezerve petroliere în Golful Bengal ceea ce a atras protestele vecinului de la vest care a şi trimis mai multe nave de luptă. Ulterior disputa a ajuns pe masa ITLOS (Tribunalul Internaţional pentru Legea Mării).[14] În ciuda faptului că ITLOS a dat câştig de cauză Bangladeshului acesta nu e dispus să se culce pe o ureche şi îşi continuă planurile defensive. În vara lui 2012 marina bangladeză a testat pentru prima oară un sistem automat de lansare rachete.[15]

 
Alegere şi determinism

            În 2014 se va sărbători centenarul primului război mondial, prilej de reflecţie şi făcut corelaţii cu ceea ce se întâmplă în prezent. Privită retrospectiv, fatidica vară a lui 1914 apare ca rezultatul implacabil al unui şir automat de alianţe. Contemporanii gândeau lucrurile altfel. Pentru cei de atunci nu exista teama unui conflict generalizat. Fiecare era prizonierul rivalităţilor din propria-i regiune şi spera într-o modificare ieftină şi rapidă a câtorva teritorii, a status-quo-ului.

Date fiind cele de mai sus ne putem întreba şi noi dacă faptele disparate ce aduc împreună India, China, Pakistanul, Afganistanul sau Marea Chinei de Sud vor rămâne doar fapte disparate, izolate una de celelalte sau se vor constitui în ingredientele unei noi tulburări de proporţii?

 

Silviu Petre

Bucureşti, 22 ianuarie 2014

 
 
 


[1] Zachary Keck, China to Sell Bangladesh 2 Submarines, The Diplomat, December 22, 2013
 
[2] China-India reach border defence pact, Al Jazeera, 23 October 2013
[3] China urges India not to complicate border issue, Xinhua, Nov. 30 2013
Krishna N Das, Adam Jourdan, Clarence Fernandez, China, India spar over disputed border, Reuters, Nov 30, 2013
[4] Nirupama Subramaniam, India, China not to use force in case of face-offs, The Hindu, 23 October 2013
Ben Blanchard, Nick Macfie, China, India sign deal aimed at soothing border tension, Reuters, Oct 23, 2013

[5] Kathrin Hille, Amy Kazmin, Border dispute exposes faultline in China-India relations, FT, May 9, 2013

Brahma Chellaney, Dancing in the dragon’s jaws. Why India’s new border pact with China won’t work, Mint, October 22, 2013

Brahma Cellaney, Creeping China, Project Syndicate, 28 November 2013

[6] Ananth Krishnan, India’s trade deficit with China nears record $30 b, The Hindu, 14 december 2013
Ananth Krishnan, India-China trade: record $ 31 bn deficit in 2013, The Hindu, 10 January, 2013
 
 
[7] Salman Masood, Chris Buckley, Pakistan Breaks Ground on Nuclear Plant Project With China, The New York Times, November 26, 2013
Krista Mahr, How Pakistan and China Are Strengthening Nuclear Ties, Time.World, Dec. 02, 2013
 

[8] În altă parte Harsh Pant vorbeşte mai pe larg despre nemulţumirile pe care partea indiană le are faţă de lipsa de parolism a marelui vecin din nord-vest. Harsh V.Pant, Far from Smooth, The Telegraph, October 31 , 2013

[9] Nandan Unnikrishnan, Admiral Gorshkov to INS Vikramaditya-Analysis, Eurasia Review, November 21, 2013

[10] Donald Kirk, Soviet-Era Aircraft Carrier Buoys India Navy In Race With China, Forbes, 11/17/2013

[11] Zachary Keck, op.cit.

[12] Amit Baruah, India studying Bangladesh, China defence pact, The Hindu, 28 Dec. 2002

Dr.Subash Kapila, Bangladesh-China Defence Cooperation Agreements Strategic Implicantions: An Analysis, South Asia Analysis, Paper 582, 14.01.2003

[13]  Nizam Ahmed, Bangladesh, China to discuss defense cooperation, Reuters, Jun 13, 2010

[14] Balaram, Ravi A. (2012), Case Study: The Myanmar and Bangladesh Maritime Boundary Dispute in the Bay of Bengal and Its Implications for South China Sea Claims, in: Journal of Current Southeast Asian Affairs, 31, 3, 85-104

Sam Bateman, Solving Maritime Disputes: The Bangladesh-Myanmar Way, S.Rajaratnam School of International Studies, No. 048/2012, 20 March 2012

[15] Jonathan B.Miller, China making a play at Bangladesh, Forbes, 1/03/2014