Publicatii » Brief Analysis » Noua doctrina militara a Federatiei Ruse - document nou, pretentii vechi
Noua doctrina militara a Federatiei Ruse - document nou, pretentii vechi
Angela GRAMADA
14 februarie 2010
Angela GRAMADA
14 februarie 2010
Pe 5 februarie 2010 presedintele rus, Dmitrii Medvedev, a anuntat in cadrul unei intruniri cu membrii permanenti ai Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse aprobarea Noii Doctrinei Militare si a unui alt act oficial, numit “Bazele geopoliticii in domeniul descurajarii nucleare pana in anul 2020.” Lucrarile asupra continutului Noii Doctrine Militare a Federatiei Ruse au inceput in luna iunie a anului 2009. Abia a treia varianta a textului acesteia a fost acceptata ca fiind optima pentru asigurarea securitatii militare a Rusiei. In structura documentului au fost incluse aspecte politico-militare, strategico-militare, dar si economice, destinate apararii intereselor nationale ale Federatiei Ruse. (Doctrina Militara a Federatiei Ruse, Golos Rossii)
Noua Doctrina Militara a Federatiei Ruse, aprobata recent de catre Dmitrii Medvedev, este un document ce sustine in intregime eforturile liderilor de la Kremlin pentru asigurarea intereselor nationale ale Federatiei Ruse, care au fost incluse in Strategia de Securitate Nationala si Doctrina Maritima - ambele valabile pana in anul 2020. Aplicarea complementara a acestora va sustine actiunile autoritatilor ruse pentru implementarea Conceptiei de Politica Externa a Federatiei Ruse, adoptata in anul 2008.
Desi Noua Doctrina Militara nu se deosebeste prea mult de cea care a fost elaborata in anul 2000, iar in textul acesteia sunt utilizate aceleasi concepte, accentul principal nu mai cade pe confruntarea ideologica, ci mai mult pe capacitatea actorilor participanti la viata internationala de a-si asigura propria securitate prin utilizarea armelor nucleare. Inegalitatea rezultata din capabilitatile militare pe care le detin diferiti participanti la procesele si fenomenele politice internationale, le permite marilor puteri nu doar sa adopte pozitii de protectori, dar si sa utilizeze in acest scop toate mijloacele si instrumentele care reies din acest statut. Mascate abil in notiuni precum pericol militar, amenintare militara, conflict militar, conflict armat, razboi local sau razboi regional, acestea contribuie eficient la atingerea sau mentinerea unei anumite regiuni sub influenta politica. Rusia incearca sa se adapteze din mers la noile conditii de securitate internationala, unde alti actori, nu cei din perioada razboiului rece, lupta pentru suprematie politica, economica si militara.
Noua Doctrina Militara a Federatiei Ruse a fost facuta publica abia pe 5 februarie 2010, cand textul acesteia a fost aprobat de catre presedintele rus, Dmitrii Medvedev. Anterior, au existat discutii aprinse din cauza faptului ca rezultatele dezbaterilor cu privire la continutul documentului nu erau facute publice, iar procesul de elaborare al acestuia era un mister chiar si pentru opinia publica de la Moscova. Autoritatile au promis, insa, ca Noua Docrina Militara nu va fi un act destinat unui cerc restrans de persoane, ci va servi intereselor tuturor cetatenilor rusi.
Dupa aprobarea textului Noii Doctrine Militare, Secretarul Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse, Iurii Baluevskii, citat de Vocea Rusiei, a declarat ca fundamentul acesteia il constituie evitarea oricarui conflict armat. Moscova va face demersuri pentru evitarea utilizarii armelor conventionale sau nucleare. Cu toate acestea, Federatia Rusa isi rezerva dreptul de a utiliza instrumente politice, diplomatice, economice, militare pentru apararea intereselor sale nationale, dar si pe cele ale aliatilor sai. Acelasi Iurii Baluevskii a mentionat in discursul sau ca Rusia nu va ezita sa utilizeze arma nucleara daca isi va simti amenintata integritatea teritoriala si existenta statala. Punctul care prevede folosirea armelor nucleare ca instrumente de rezolvare a unor eventuale conflicte militare este raspunsul rusilor la “atacul fulger global” al americanilor. Federatia Rusa va pastra componenta aeriana, terestra si maritima a triadei nucleare.
La nivel declarativ armele nucleare nu sunt mijlocul de rezolvare a conflictelor, ci garantia ca oponentii politici vor mentine linia de retinere strategica fata de zonele de interes ale Rusiei. In conformitate cu rezultatele unui sondaj efectuat de Centrul Rus de Studiere al Opiniei Publice, peste 53 % din cetatenii rusi considera armele nucleare drept garantie a securitatii nationale si doar 3 % o sustin ca detinerea lor este periculoasa, noteaza publicatia online Nezavisimaya Gazeta.
De altfel, textul doctrinei mentioneaza de foarte multe ori termenul de “aparare preventiva”, ceea ce in limbaj militar inseamna ca intreprinderea unor actiuni de prevenire a unor amenintari iminente obtin legitimitate. Pentru ca acest lucru sa se intample efectele amenintarilor trebuie sa fie cu adevarat cauzatoare de prejudicii grave. Atat Moscova lui Putin in trecut, cat si cea a lui Medvedev in prezent, declara ca va recurge la utilizarea armelor nucleare ca instrument militar daca interesele de securitate nationala ale sale si ale aliatilor sai vor avea de suferit. O asemenea actiune preventiva a fost materializata in luna august 2008, cand a avut loc razboiul ruso-georgian.
De altfel, aliatii si partenerii Moscovei sunt amintiti de mai multe ori in Noua Doctrina Militara. Cauza acestei repetitii textuale se datoreaza in primul rand instrumentelor pe care liderii de la Moscova le-au creat pentru a-si restabili influenta politica in spatiul ex-sovietic. Utilizarea mijloacelor retorice sunt destinate convingerii partenerilor ca intentiile de sustinere si dotare a acestor institutii regionale, precum sunt Organizatia Tratatului de Securitate Colectiva, Comunitatea Statelor Independente sau Organizatia Cooperarii de la Shanghai, vor fi sustinute prin actiuni concrete.
Federatia Rusa recunoaste ca numarul amenintarilor si pericolelor militare la adresa securitatii nationale a scazut in ultima perioada, iar probabilitatea ca un actor statal sau o coalitie formata din mai multe state si organizatii internationale sa atace cu arme conventionale sau nucleare teritoriul rus este minima. Cu toate acestea, articolul 7 al doctrinei mentioneaza ca exista anumite linii de posibil atac, carora autoritatile abilitate in acest domeniu ar trebui sa le acorde atentie sporita.
Acestea sunt predictibile. Majoritatea au provenienta vestica si sunt rezultatele actiunilor actorilor occidentali, in special cele ale Aliantei Nord-Atlantice. In conformitate cu textul Noiii Doctrine Militare rusesti, Alianta Nord-Atlantica, prin activitatile pe care le deruleaza in diferite regiuni, incalca anumite principii si norme de drept international. Tot aici se mentioneaza ca exista tendinte de dislocare a unor forte militare straine in apropierea frontierelor aliatilor Kremlinului sau chiar a propriilor hotare. In aceste conditii, liderii de la Kremlin nu vor tolera nicio forma de amestec in treburile interne ale Federatiei Ruse, dar si in cele ale partenerilor sai. Asadar, cel mai mare pericol la adresa securitatii militare a Federatiei Ruse il constituie extinderea NATO si apropierea infrastructurii militare a acestei organizatii regionale de Rusia. Procesul de largire al Aliantei Nord-Atlantice contravine intereselor politice si de securitate ale Moscovei.
Incercarile de a prejudicia stabilitatea strategica, cresterea contingentelor militare a unor actori pe teritoriul statelor vecine Rusiei, instalarea unor scuturi antiracheta in regiunile adiacente zonei de influenta ruse, majorarea numarului de state ce detin arma nucleara – contribuie la multiplicarea amenintarilor in adresa securitatii globale.
Autorii Noiii Doctrine Militare a Rusiei mai cer restabilirea rolului Organizatiei Natiunilor Unite in mentinerea pacii. Acestia pun un accent deosebit pe respectarea statutului ONU si a deciziilor luate in cadrul reuniunilor sale.
Nu a fost omisa din textul Noiii Doctrine Militare nici enumerarea pericolelor interne. Acestea tin, in special, de constructia institutionala a organelor statului, dar autorii documentului nu exclud posibilitatea unor tentative de incalcare a unitatii si integritatii teritoriale a Federatiei Ruse. De aici rezulta ca exista riscul ca anumiti subiecti ai Federatiei Ruse sa isi doreasca un statut superior celui pe care il ofera autonomia teritoriala – lucru inacceptabil pentru conducerea de la Moscova, care isi rezerva dreptul de a decide singura cum va actiona in asemenea situatii.
In cea de-a doua parte a textului doctrinei sunt enumerate masurile ce vor fi luate pentru dezvoltarea potentialului militar rus, care este destul de invechit si incapabil sa faca fata noilor provocari de securitate. Desi este una din marile puteri militare, liderii de la Kremlin intreprind masuri sporite pentru a reduce din handicapul dotarilor militare. In acest sens, aproape jumatate din continutul documentului supus analizei a revenit masurilor si mijloacelor cu ajutorul carora prioritatile de securitate nationala rusa ar putea fi realizate.
Securitate prin dezvoltare – aceasta isi doresc autoritatile ruse sa obtina cu ajutorul Noiii Doctrine Militare. Principiul adoptat este unul bun, doar ca vine in contradictie grava cu textul actului recent aprobat. Instrumentele si mijloacele care reies din continutul sau nu lasa loc interpretarilor si atentioneaza opinia publica internationala ca demersul Federatiei Ruse in atingerea obiectivelor si scopurilor politice internationale poate fi realizata prin orice metode.
Desi Noua Doctrina Militara nu se deosebeste prea mult de cea care a fost elaborata in anul 2000, iar in textul acesteia sunt utilizate aceleasi concepte, accentul principal nu mai cade pe confruntarea ideologica, ci mai mult pe capacitatea actorilor participanti la viata internationala de a-si asigura propria securitate prin utilizarea armelor nucleare. Inegalitatea rezultata din capabilitatile militare pe care le detin diferiti participanti la procesele si fenomenele politice internationale, le permite marilor puteri nu doar sa adopte pozitii de protectori, dar si sa utilizeze in acest scop toate mijloacele si instrumentele care reies din acest statut. Mascate abil in notiuni precum pericol militar, amenintare militara, conflict militar, conflict armat, razboi local sau razboi regional, acestea contribuie eficient la atingerea sau mentinerea unei anumite regiuni sub influenta politica. Rusia incearca sa se adapteze din mers la noile conditii de securitate internationala, unde alti actori, nu cei din perioada razboiului rece, lupta pentru suprematie politica, economica si militara.
Noua Doctrina Militara a Federatiei Ruse a fost facuta publica abia pe 5 februarie 2010, cand textul acesteia a fost aprobat de catre presedintele rus, Dmitrii Medvedev. Anterior, au existat discutii aprinse din cauza faptului ca rezultatele dezbaterilor cu privire la continutul documentului nu erau facute publice, iar procesul de elaborare al acestuia era un mister chiar si pentru opinia publica de la Moscova. Autoritatile au promis, insa, ca Noua Docrina Militara nu va fi un act destinat unui cerc restrans de persoane, ci va servi intereselor tuturor cetatenilor rusi.
Dupa aprobarea textului Noii Doctrine Militare, Secretarul Consiliului de Securitate al Federatiei Ruse, Iurii Baluevskii, citat de Vocea Rusiei, a declarat ca fundamentul acesteia il constituie evitarea oricarui conflict armat. Moscova va face demersuri pentru evitarea utilizarii armelor conventionale sau nucleare. Cu toate acestea, Federatia Rusa isi rezerva dreptul de a utiliza instrumente politice, diplomatice, economice, militare pentru apararea intereselor sale nationale, dar si pe cele ale aliatilor sai. Acelasi Iurii Baluevskii a mentionat in discursul sau ca Rusia nu va ezita sa utilizeze arma nucleara daca isi va simti amenintata integritatea teritoriala si existenta statala. Punctul care prevede folosirea armelor nucleare ca instrumente de rezolvare a unor eventuale conflicte militare este raspunsul rusilor la “atacul fulger global” al americanilor. Federatia Rusa va pastra componenta aeriana, terestra si maritima a triadei nucleare.
La nivel declarativ armele nucleare nu sunt mijlocul de rezolvare a conflictelor, ci garantia ca oponentii politici vor mentine linia de retinere strategica fata de zonele de interes ale Rusiei. In conformitate cu rezultatele unui sondaj efectuat de Centrul Rus de Studiere al Opiniei Publice, peste 53 % din cetatenii rusi considera armele nucleare drept garantie a securitatii nationale si doar 3 % o sustin ca detinerea lor este periculoasa, noteaza publicatia online Nezavisimaya Gazeta.
De altfel, textul doctrinei mentioneaza de foarte multe ori termenul de “aparare preventiva”, ceea ce in limbaj militar inseamna ca intreprinderea unor actiuni de prevenire a unor amenintari iminente obtin legitimitate. Pentru ca acest lucru sa se intample efectele amenintarilor trebuie sa fie cu adevarat cauzatoare de prejudicii grave. Atat Moscova lui Putin in trecut, cat si cea a lui Medvedev in prezent, declara ca va recurge la utilizarea armelor nucleare ca instrument militar daca interesele de securitate nationala ale sale si ale aliatilor sai vor avea de suferit. O asemenea actiune preventiva a fost materializata in luna august 2008, cand a avut loc razboiul ruso-georgian.
De altfel, aliatii si partenerii Moscovei sunt amintiti de mai multe ori in Noua Doctrina Militara. Cauza acestei repetitii textuale se datoreaza in primul rand instrumentelor pe care liderii de la Moscova le-au creat pentru a-si restabili influenta politica in spatiul ex-sovietic. Utilizarea mijloacelor retorice sunt destinate convingerii partenerilor ca intentiile de sustinere si dotare a acestor institutii regionale, precum sunt Organizatia Tratatului de Securitate Colectiva, Comunitatea Statelor Independente sau Organizatia Cooperarii de la Shanghai, vor fi sustinute prin actiuni concrete.
Federatia Rusa recunoaste ca numarul amenintarilor si pericolelor militare la adresa securitatii nationale a scazut in ultima perioada, iar probabilitatea ca un actor statal sau o coalitie formata din mai multe state si organizatii internationale sa atace cu arme conventionale sau nucleare teritoriul rus este minima. Cu toate acestea, articolul 7 al doctrinei mentioneaza ca exista anumite linii de posibil atac, carora autoritatile abilitate in acest domeniu ar trebui sa le acorde atentie sporita.
Acestea sunt predictibile. Majoritatea au provenienta vestica si sunt rezultatele actiunilor actorilor occidentali, in special cele ale Aliantei Nord-Atlantice. In conformitate cu textul Noiii Doctrine Militare rusesti, Alianta Nord-Atlantica, prin activitatile pe care le deruleaza in diferite regiuni, incalca anumite principii si norme de drept international. Tot aici se mentioneaza ca exista tendinte de dislocare a unor forte militare straine in apropierea frontierelor aliatilor Kremlinului sau chiar a propriilor hotare. In aceste conditii, liderii de la Kremlin nu vor tolera nicio forma de amestec in treburile interne ale Federatiei Ruse, dar si in cele ale partenerilor sai. Asadar, cel mai mare pericol la adresa securitatii militare a Federatiei Ruse il constituie extinderea NATO si apropierea infrastructurii militare a acestei organizatii regionale de Rusia. Procesul de largire al Aliantei Nord-Atlantice contravine intereselor politice si de securitate ale Moscovei.
Incercarile de a prejudicia stabilitatea strategica, cresterea contingentelor militare a unor actori pe teritoriul statelor vecine Rusiei, instalarea unor scuturi antiracheta in regiunile adiacente zonei de influenta ruse, majorarea numarului de state ce detin arma nucleara – contribuie la multiplicarea amenintarilor in adresa securitatii globale.
Autorii Noiii Doctrine Militare a Rusiei mai cer restabilirea rolului Organizatiei Natiunilor Unite in mentinerea pacii. Acestia pun un accent deosebit pe respectarea statutului ONU si a deciziilor luate in cadrul reuniunilor sale.
Nu a fost omisa din textul Noiii Doctrine Militare nici enumerarea pericolelor interne. Acestea tin, in special, de constructia institutionala a organelor statului, dar autorii documentului nu exclud posibilitatea unor tentative de incalcare a unitatii si integritatii teritoriale a Federatiei Ruse. De aici rezulta ca exista riscul ca anumiti subiecti ai Federatiei Ruse sa isi doreasca un statut superior celui pe care il ofera autonomia teritoriala – lucru inacceptabil pentru conducerea de la Moscova, care isi rezerva dreptul de a decide singura cum va actiona in asemenea situatii.
In cea de-a doua parte a textului doctrinei sunt enumerate masurile ce vor fi luate pentru dezvoltarea potentialului militar rus, care este destul de invechit si incapabil sa faca fata noilor provocari de securitate. Desi este una din marile puteri militare, liderii de la Kremlin intreprind masuri sporite pentru a reduce din handicapul dotarilor militare. In acest sens, aproape jumatate din continutul documentului supus analizei a revenit masurilor si mijloacelor cu ajutorul carora prioritatile de securitate nationala rusa ar putea fi realizate.
Securitate prin dezvoltare – aceasta isi doresc autoritatile ruse sa obtina cu ajutorul Noiii Doctrine Militare. Principiul adoptat este unul bun, doar ca vine in contradictie grava cu textul actului recent aprobat. Instrumentele si mijloacele care reies din continutul sau nu lasa loc interpretarilor si atentioneaza opinia publica internationala ca demersul Federatiei Ruse in atingerea obiectivelor si scopurilor politice internationale poate fi realizata prin orice metode.
