This text is replaced by the Flash movie.
ro en
 
 
 
 
Newsletter
 
 
 
 
Publicatii » Brief Analysis » Noile sancţiuni economice impuse Iranului şi posibilitatea unui război preventiv
 

Noile sancţiuni economice impuse Iranului şi posibilitatea unui război preventiv

 

Bogdan POPESCU

 

       Numeroasele obstrucţii de-a lungul timpului în ceea ce priveşte inspecţiile internaţionale, asocierea cu reţeaua lui A.Q. Khan, sponsorizarea unor grupări teroriste şi  declaraţiile neconvingătoare şi uneori belicoase ale liderilor de la Teheran au determinat suspiciuni şi ideea că Iranul desfăşoară un proces clandestin destinat fabricării armei nucleare. În contextul actual, comunitatea internaţională încearcă să pună presiuni din ce în ce mai mari asupra Iranului în efortul de a determina factorii politici interni să comunice în ceea ce priveşte dosarul nuclear. Mai mult de atât, presa internaţională citând diverşi oficiali şi experţi în relaţii internaţionale, vorbeşte şi despre iminenţa unui atac preventiv israelian împotriva Iranului.

           

Printr-un ordin executiv al preşedintelui Barack Obama din 6 februarie 2012, SUA au decis îngheţarea activelor deţinute sau comercializate de Banca Centrală Iraniană şi de membrii guvernului sau de instituţiile financiare ale statului iranian în America.  Noile reguli pot de asemenea penaliza instituţiile financiare din alte ţări ce desfăşoară activităţi economice cu Banca Centrală Iraniană,  scopul măsurilor fiind acela de a limita abilitatea Băncii Centrale de a vinde petrol pe pieţele internaţionale, blocându-i astfel plăţile[1]. În general, predomină o atitudine pozitivă în ceea ce priveşte efectul sancţiunilor economice asupra Teheranului. Experţii în domeniu sunt de părere că aceste măsuri vor putea slăbi, chiar diviza puterea politică iraniană şi forţa să negocieze[2]. Aceste măsuri vin după ce Uniunea Europeană a impus la sfârşitul lunii trecute a anului curent sancţiuni fără precedent împotriva Teheranului ce vizau în special exporturile de petrol.

           

Însă mult mai mult decât aceste aspecte, atrage atenţia declaraţia Secretarului american al Apărării, Leon Panetta . Acesta crede că Israelul poate ataca Iranul undeva în primăvara anului curent, într-un efort de a-i distruge presupusul program nuclear. Cu toate acestea, generalul Martin Dempsey, şeful Statului Major Interarme le-a comunicat oficialilor israelieni să nu se aştepte ca Statele Unite să îi urmeze în cazul în care vor iniţia un război cu Iranul fără a se fi coordonat pas cu pas cu Washingtonul[3]. Totodată, trebuie reamintită declaraţia Secretarului american al Apărării, Robert Gates, din decembrie 2011, care a atras atenţia asupra faptului că un astfel de război poate avea consecinţe negative asupra Israelului lăsând ţara şi mai izolată în Orientul Mijlociu şi totodată poate ambiţiona Iranul să îşi construiască arme nucleare.

           

Acţiunea Israelului poate fi interpretată pe de o parte ca un efort de a intimida Iranul, dar şi ca o modalitate de a forţa atât SUA cât şi Uniunea Europeană să adopte măsuri mult mai drastice pentru a constrânge Teheranul să coopereze. Judecând după acest ultim aspect, ţinând cont de ultimele măsuri luate la Bruxelles şi la Washington, putem spune că politica israeliană a fost un veritabil succes. Pe de altă parte însă, ultimele măsuri luate la Casa Albă în acest sens trebuie privite şi din perspectiva campaniei prezidenţiale din SUA. Conform specialiştilor în domeniu, înăsprirea sancţiunilor poate avea efectul de a împăca Israelul pentru o perioadă şi de a permite preşedintelui american să demonstreze că adoptă acţiuni concrete pentru a pune presiune asupra Iranului, acţiuni distincte de discursul războinic al contracandidaţilor republicani[4]. Pentru republicani, ideea bombardării presupuselor instalaţii nucleare iraniene reprezintă o oportunitate electorală ce nu poate fi trecută cu vederea. Dacă Obama va ezita, poate fi catalogat drept slab şi indecis. Pe de altă parte, dacă se va angaja într-un război cu o serie de consecinţe nefaste pentru SUA, va fi învinuit pentru acele rezultate.

 

            Tot în aceste zile, mai exact pe 7 februarie a.c. , a avut loc un eveniment important în interiorul peisajului politic de la Teheran. Aproximativ o sută de deputaţi din Parlamentul Iranului au semnat o petiţie prin care doresc chemarea preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad în faţa forului respectiv, cu scopul de a răspunde unor întrebări legate de economia ţării, dar şi de chestiuni politice. Conform Constituţiei Iranului, Parlamentul îl poate pune sub acuzare pe preşedinte dacă refuză chemarea sau răspunde nesatisfăcător la întrebările adresate. Însă, după cum notează o analiză a CNN [5] este puţin probabil ca acest lucru să se întâmple. De asemenea, este pentru prima dată de la Revoluţia Islamică din 1979 când Parlamentul cheamă cu succes preşedintele să vorbească în faţa sa. Presa internaţională vorbeşte despre un conflict între Ahmadinejad şi liderul suprem Khamenei, ba chiar mai mult de atât rivalii ultraconservatori îl acuză pe Ahmadinejad că ar urma un ,,curent deviant’’ prin care urmăreşte să submineze autoritatea ,,puternicului cler din statul islamic’’[6].În momentul de faţă nu se poate spune exact dacă aceste măsuri sunt legate de presiunile internaţionale la adresa Iranului însă cu siguranţă confirmă afirmaţia preşedintelui Barack Obama conform căreia există divergenţe între factorii politici de la Teheran şi este greu de stabilit cu exactitate cine ia deciziile.

           

            Revenind la contextul internaţional, Occidentul are toate motivele să fie îngrijorat de comportamentul Iranului vizavi de reglementările internaţionale în ceea ce priveşte nonproliferarea nucleară. Orice analist de politică externă ar încerca să privească comportamentul Iranului în politica externă prin prisma raţionalităţii/iraţionalităţii factorului decizional. După cum am prezentat în articolele anterioare referitoare la discursul politic iranian mesajul profund religios al liderilor de la Teheran exagerează pericolele la adresa intereselor fundamentale iraniene, care sunt mai degrabă animate de convingeri şi credinţe adânc înrădăcinate în propriul crez politic. Spre exemplu, conflictul israeliano-palestinian nu este legat direct de securitatea Iranului, însă este prezentat ca având un interes fundamental mai mult prin prisma identităţii islamice, adică de stat protector al tuturor musulmanilor. Mai mult de atât, înaintea Revoluţiei Islamice relaţiile dintre cele două state erau pozitive. 

 

            Presa internaţională prezintă o polemică intensă fie între politicieni, fie între figuri ale spaţiului academic în ceea ce priveşte un eventual război împotriva Iranului. Cu toate acestea, predomină opinia conform căreia diplomaţia ar fi soluţia indicată în rezolvarea acestei chestiuni. Richard Haas, preşedintele Council on Foreign Relations este de părere că eforturile diplomatice în acest caz trebuie să fie publice. ,,Ar trebui ca noi să prezentăm o poziţie dură, dar rezonabilă, una în care publicului iranian să i se spună că nu acţionăm pentru a umili Iranul. Acest lucru face mai greu ca regimul  să spună nu’’[7]. Într-adevăr, diplomaţia coercitivă îndreptată împotriva Iranului este o soluţie, însă trebuie susţinută cu mijloace şi garanţii militare semnificative, astfel încât cel care exercită coerciţie trebuie să convingă Teheranul că nonconformarea cu standardele internaţionale va avea consecinţe serioase. Însă pe de altă parte, trebuie să existe o proporţionalitate între obiectivele urmărite şi instrumentele folosite în acest caz. Occidentul trebuie să arate Iranului că doreşte din partea sa o schimbare a politicii şi nu o schimbare a regimului politic intern.

 

            Dosarul iranian este într-adevăr unul extrem de complex şi implică luarea în considerare a mai mulţi factori, de la economie până la stabilitatea politică pe plan regional. Pe de altă parte, factorii de decizie occidentali trebuie să ţină cont şi de aşa-zisa fereastră de oportunitate atunci când vorbim de acţiuni împotriva Teheranului.

 

 

 

 


[1] The New York Times, ,, Obama Imposes Freeze on Iran Property in U.S.’’, 6 februarie 2012, http://www.nytimes.com/2012/02/07/world/middleeast/white-house-moves-to-tighten-sanctions-on-iran.html?_r=1&ref=world&cid=nlc---link4-20120207

[2] The Daily Beast, ,,Leslie H. Gelb: Israel and Netanyahu , Pipe down the threats of war on Iran’’, 6 februarie 2012, http://www.thedailybeast.com/articles/2012/02/06/leslie-h-gelb-israel-and-netanyahu-pipe-down-the-threats-of-war-on-iran.html?cid=nlc---link7-20120207

[3] IPS News, ,,Dempsey told Israeli U.S. Wont Join War on Iran , 1 februarie 2012, http://ipsnews.net/newsTVE.asp?idnews=106621

 [4] Global Spin, ,,Obama seeks to cool war fever while keeping up pressure on Iran’’, 7 februarie 2012, http://globalspin.blogs.time.com/2012/02/07/obama-seeks-to-cool-war-fever-while-keeping-up-pressure-on-iran/?hpt=hp_c3

 

[5] CNN, ,,Iranian Parliament summons Ahmadinejad for questioning’’, 8 februarie 2012, http://edition.cnn.com/2012/02/08/world/meast/iran-president-summons/index.html?hpt=imi_c2

[6] Haaretz, ,,Iran Parliament summons Ahmadinejad over economic policz’’, 8 februarie 2012, http://www.haaretz.com/news/middle-east/iran-parliament-summons-ahmadinejad-over-economic-policy-1.411570

[7] Council on Foreign Relations, ,,A third options for Iran’’ 1 Februarie 2012, http://www.cfr.org/iran/third-option-iran/p27265