This text is replaced by the Flash movie.
ro en
 
 
 
 
Newsletter
 
 
 
 
Publicatii » Brief Analysis » MENA dupa moartea lui Ghaddafi?
 

MENA dupa moartea lui Ghaddafi?

Andrei H. IONESCU

 

Joia trecuta- 20 octombrie- agentiile de stiri, urmate imediat de posturile de televiziune din intreaga lume, au anuntat moartea lui M. Ghaddafi. Fotografiile si imaginile video care au fost transmise nu au mai lasat nicio indoiala asupra veridicitatii acestei stiri, iar exploziile de bucurie la Tripoli sau Benghazi au fost inca o confirmare. Dictatorul a murit, ucis intr-un schimb de focuri- spun unele surse (inclusiv NATO)- sau ucis de luptatorii care l-au capturat viu, dar ranit.

Imprejurarile capturarii lui Ghaddafi sunt deja subiect de disputa in mass-media internationala. Astfel, revista germana “Der Spiegel “, arata ca informatiile vitale pentru identificarea locului si modalitatilor de ascundere a fostului lider libian au fost furnizate de serviciile de informatii germane (BND), care au o dezvoltata retea in MENA. Revista anunta ca va reveni cu noi amanunte asupra rolului BND in razboiul din Libia impotriva lui Ghaddafi, dar mentioneaza in introducerea articolului deja publicat sambata 22 octombrie ca “The decision to opt out of NATO efforts to aid the Libyan revolution alienated Germany from it Western allies. But according to SPIEGEL information, the country was more involved in the conflict than previously thought. German intelligence agents reportedly helped find fugitive dictator Moammar Gadhafi.” Asadar, avem a afla mai multe despre ultimele zile ale lui Ghaddafi, despre imprejurarile mortii sale, dar si cum evolueaza lucrurile in Alianta Nord-Atlantica, unde in martie 2011, cand abtinerea Germaniei la votul din Consiliul de Securitate al ONU la rezolutia referitoare la actiunea de sprijinire a poporului libian ridicat impotriva dictaturii – ce va fi implementata de NATO- a ridicat intrebari despre eventuala ‘defectiune’ a Berlinului.

 

Dar intrebarea decisiva in acest moment este: ce va fi MENA in era post-Ghaddafi ?

 

Mai intai, este evident ca in acest fel s-a pus capat unei campanii militare de inlaturare a acestui lider, care ameninta sa se transforme intr-un veritabil razboi civil, avandu-se in vedere ca rebelii intarziau– in pofida sprijinului aerian NATO- sa sfarame ultimele ramasite ale fortelor loiale lui Ghaddafi. Desigur, acest lucru nu mai putea trena multa vreme, dar se pare cau existat forte externe care au cautat sa prelungeasca agonia regimului Ghaddafi, poate in speranta ca astfel va declansa o ruptura intre rebeli sau chiar o secesiune teritoriala in jurul Sirte. Daca acest lucru este adevarat- pentru ca, la urma urmei, de ce Ghaddafi nu a acceptat sa se retraga de la putere, salvandu-si viata, mai ales cand a trebuit sa realizeze ca rezistenta lui este fara speranta, iar membri ai familiei sale deja se exilasera in tari doritoare sa-i primeasca?- atunci un asemenea design extern poate sa continue sa fie urmarit, iar Libia sa aiba in fata ani indelungi pana cand va cunaoste stabilitatea.

De altfel, analize imediate au aratat ca exista inca posibilitatea ca Libia sa devina o “Somalie uriasa”, asa cum s-a exprimat inca din luna martie a acestui an Secretarul de Stat al SUA, Hillary Clinton: ”One of our biggest concerns is Libya descending into chaos and becoming a giant Somalia”. Iar directorul US National Intelligence, James Clapper, a exprimat temerile sale privind posibilitatea ca, dupa Ghaddafi, sa intervina in Libia o “Somalia-like situation”. Care sunt sansele ca o asemenea situatie sa apara istoric? Sunt desigur, pozitionari in interiorul fortelor rebele ale diversilor liberi care anunta o lupta inversunata pentru putere in Libia, dar este poate hazardat sa estimam ca acest lucru va duce rapid la o situatie anarhica de genul Somaliei neguvernabile si brazdata de bande inarmate cu loialitati schimbatoare. Mai ales ca, cel putin datorita rezervelor uriase de petrol ale tarii, sunt tari importante care sunt interesate in calmarea rapida a situatiei politice din Libia, iar in imediata vecinatate se afla Europa, cea dintai care are interesul sa nu aiba o vecinatate nesigura si generatoare de imigratie clandestina, intre altele. Sa mai citam si doua comentarii la un articol din «Foreign Policy» din 21 octombrie, articol care isi punea intrebarea daca soarta Somaliei pandeste Libia. Cel dintai pune accentul pe existenta unei clase mijlocii puternice in Libia :What about the economic factor? Off the top of my head, this prediction is unlikely to hold for one simple reason: Libya is one of the wealthiest countries in North Africa. This wealth is concentrated in a middle class that will favor stability above all, and Libya is likely to want to strengthen links to the international arena now that Qaddafi is gone. Somalia is an incredibly poor, isolated country with a fragmented power structure. In 2010, Libyan GDP per capita was $14,000, more than twice that of Egypt ($6,200). Somalia's GDP pc was $600. “ Cel de al doilea comentariu refera si la alte aspecte ale fabricului societal libian care fac putin probabila o imitatie a Somaliei: “Every country is unique is some sense. The revolution in Libya was also unique in some sense. The Islam as state religion with 97 percent adherents makes sure that Libya will not go the Christian way of democracy. Libya could certainly go the Turkish way of democracy. Comparisons with Iraq or Somalia are justified, but Libya has both oil and clans. In Iraq, the major problem became Shia Sunni rift that Libya is saved of. The issue with clans in Somalia has more to do with lack of wealth. Not only oil, Libya has a high literacy and robust middle class. One common grouse against Qaddafi was frittering away the oil wealth for weapons and extravagance. The main problem with Libya remains its clans. The religious groups came to both Afghanistan and Somalia when the civil war between clans destroyed the country. After oil, the second most important thing in Libya is the rebels' background. Driven by anti Qaddafi sentiment, the TNC is headed by some highly educated people of Libya without overwhelming religious overtones. People who know the art of governance. They know how to maintain the Libyan clans at bay. Even Qaddafi himself belonged to a small Arabian clan. The clans can be tamed without Gaddafi. The direction of democracy will be affected by the results in Tunisia. A successful democratic transition in Libya will determine the next course for the rest of Arab world. Libya's first need is to regularize the army. If Libya succeeds in the first step, the road to Istanbul is opened. If not, then it will go the way straight to Kabul. NATO is already an issue in Libya.”

Acest ultim comentariu releva preocuparea fata de ulterioare evolutii in MENA si justifica/valideaza astfel titlul articolului nostru. Pe de o parte, se releva ca o stabilizare a Libiei, care depinde si de rezultatul alegerilor din aceasta duminica din Tunisia, va genera un veritabil trend catre democratizare in aceasta uriasa regiune. Sau, adaugam noi, ar putea in cazul unei victorii ‘religioase’ in Tunisia sa impuna un altfel de trend. A doua mentiune interesanta facuta in acest comentariu priveste asa-numitul “road to Istanbul”. Ceea ce in intelegerea noastra vrea sa spuna ca o conducere islamica de tip moderat, asa cum este in Turcia ar putea fi calea pe care s-o urmeze MENA aflata in plina transformare.

 

Situatia in MENA nu este deloc stabila. Nu este vorba de predictibilitate, cat de faptul ca evolutiile actuale nu prefigureaza o situatie calma. Cum se stie, in Egipt s-au inregistrat in ultimele saptamani proteste intampinate cu forta militara, care au provocat zeci de victime in randurile minoritatii copte- numerosi reprezentanti ai acesteia vorbesc de situatia de nesiguranta in care se simte aceasta minoritate religioasa- ceea ce poate sa permita afirmatia ca asistam la dezvoltarea unui islamism radical in aceasta tara. In Siria, regimul Bashar Assad probabil ca nu va desprinde “lectia Ghaddafi” si va continua sa provoace numeroase victime in randurile demonstrantilor care nu au incetat protestele si solicitarea transformarii democratice. Regimul Assad se va bizui probabil pe calcule geopolitice- nu de putine ori ele s-au vadit ademenitoare, dar inselatoare pentru regimurile izolate din statele mici in zone de frontiera si interes a ale actorilor mari- pentru a continua sa ignore chemarea la dialog si va prefera in continuare represiunea sangeroasa. In Yemen, de asemenea, “lectia Ghaddafi’ va fi ignorata, iar demonstratiile nu vor intarzia sa-si recapete suflul initial.

 

 

O analiza publicata pe site-ul Al Jazeera post-Ghaddafi (http://english.aljazeera.net/indepth/opinion/2011/10/2011102151443683876.html) se incheie cu aceste cuvinte: “A regime such as Gaddafi's is almost unimaginable now in all but the most regressive portions of the globe. A world in which street-sweepers have cell phones, where even the most humble citizens are intimately connected to a wider world, is one in which a bizarre historical artefact like the Gaddafi regime could never survive. The fact that he is finally gone will not by itself enable Libyans to realize their most ambitious and noble aspirations, but it must be seen for what it is: A necessary, if insufficient, start.” Este evident ca autorul (Robert Grenier) are dreptate: un regim precum cel intruchipat de Ghaddafi nu poate subzista in conditiile de azi ale globalizarii nu doar a informatiei, dar si economico-financiare si deopotriva ale vointei comunitatii internationale de a interveni pentru a corija neajunsurile structurale ale sistemului westphalic (vezi conceptul “responsabilitatii de a proteja”, cu alte cuvinte situarea-teoretica, si nu arareori practica- a dictatorilor in afara legii internationale atunci cand se indreapta impotriva intregului popor). Asadar, in MENA este evident ca sfarsitul lui Ghaddafi, lectia furnizata de acest final este ca regimuri asemanatoare nu mai pot subzista multa vreme. “Primavara araba” va continua neindoielnic, iar elanul transformator regional nu se va opri.

 

Neindoielnic, se poate afirma ca, cel putin sub aspectul stabilitatii regionale, doborarea, unul dupa altul, a dictatorilor eternizati la putere peste societati in plina transformare, incapabili sa inteleaga sensul acestor schimbari de amploare si a caror singura reactie este reprimarea revoltelor, a determinat o fragilizare a situatiei regionale. Aici trebuie insa citat finalul editorialului de ieri 23 octombrie 2011 din ziarul israelian “Haaretz”, intitulat “Israel must find its place in an ever-changing Mideast” : “The fall of another domino in the Middle East is an encouraging development for all those who aspire to democracy and the rule of law throughout the world. The fact that France and Britain took the lead in the attack from the Americans reflects a new type of world order, which we cannot avoid noticing also in relation to our region. We will miss the old order, warn the pessimists. Civil wars, chaos and Islamization are hiding in every corner. Libya may become a "new Somalia"; in Egypt, the wave of anti-Israel behavior reached a peak with the breaking into the Israeli embassy in Cairo; and in Tunisia, where the revolutionary snowball began, the Islamist party is expected to win the elections. Whoever thought that there had been no point in supporting agreements with tyrants now argues that the Arab Spring let loose the hatred which the Arabs feel toward Israel. But Israel is not able to stop history. In the dilemma between the support for stable tyrannies and supporting the revolutionaries and their uncertain future, the choice is clear. Israel must do everything possible to prove to the Arab peoples that are being freed that democracies are meant for each other; and that Israel is part of the family of freedom, democracy and peace, that same family that is seeking to adopt them.” (http://www.haaretz.com/print-edition/opinion/israel-must-find-its-place-in-an-ever-changing-mideast-1.391448)

Da, in MENA istoria nu mai poate fi oprita. Predictiile sunt hazardate fata de ceea ce va urma imediat, dar este clar ca acest viitor imediat incert poarta in sine germenii hranitori ai unei stabilitati regionale alta decat cea tiranica si stagnanta, ci revolutionara si consonanta cu vointa familiei statelor democratice de a sprijini.

 

 

Bucuresti,

23.10.2011, orele 22:30