Laos – Accesarea lozului integrării regionale

 Ioana-Bianca BERNA

Ţară comunistă din 1975, membru ASEAN din 1997, nu un stat-etalon indochinez, dar o componentă în orientările interdependente ale politicii externe a Indochinei, atât în perioada Războiului Rece cât şi în perioada post-Război Rece, Laos a fructificat oportunitatea integrării sale regionale ca pe o miză a conturării profilului său global. Din acest punct de vedere, experienţa ASEAN pentru Laos a fost una intermediară, expunând statul sud-est asiatic la o redimensionare a relaţiilor bilaterale depreciate, în special cu actorii extra-regionali.

Integrarea Laos în ASEAN, ca şi integrarea Cambogiei, Vietnamului sau Myanmar, a fost deseori estimată ca o experienţă nefastă, producătoare, în termenii cei mai probabili, de convulsii instituţionale pentru organismul regional care de-abia începea să îşi profileze identitatea. Principiul coagulant al celor cinci membri fondatori ai ASEAN – Malaezia, Indonezia, Singapore, Thailanda şi Filipine – a fost lupta împotriva intromisiunii ideologice comuniste în regiune, alături de instaurarea pacifismului în cadrul relaţiilor bilaterale prin reconcilierea malaezo-indoneziană. Aderarea ţărilor Indochinei la ASEAN a fost privită circumspect din perspectiva acceptării a două ţări cu regimuri comuniste – Vietnam şi Laos, precum şi din perspectiva acceptării unei ţări în care sistemul de guvernământ este asimilat opţiunilor personale ale elitelor politice – cum a fost sinistrul experiment pol-potian, egidat de regimul ultra-comunist al khmerilor roşii şi cum, în prezent, este ansamblul politic Hun-Sen în Cambogia. Aceste state au fost privite, în special de experţii vestici, ca parteneri uşor dispensabili ai celorlalte ţări sud-est-asiatice, în care funţionalitatea principiilor democratice câştiga o amploare persistentă. Dar, ASEAN nu era concepută ca fiind o colecţie de suveranităţi inegale! Separarea drastică între ţările ASEAN şi ţările non-ASEAN îşi pierdea din valabilitate odată cu finele Războiului Rece şi odată ce consumarea episoadelor sale regionale – Războaiele Indochinei (1947-1979) – elimina din datele concrete ale selecţiei ideologice a viitorilor membri ASEAN. Infiltrările relaţiilor bilaterale ale statelelor integrate cu statele neintegrate deveniseră dificil controlabile şi zadarnic a fi negate ca esenţiale. Liderii ASEAN au conştientizat faptul că periclitarea ordinii regionale promovate de normele increate de ţările membre nu este produsă în mod necesar prin redimensionarea numărului de actori implicaţi în construirea sa, ci mai ales prin tendinţele hegemonice ale unor actori regionali ale căror sfere de influenţă intră în controversă în Asia de Sud-Est: China şi SUA, în mod special.

Pentru Laos, calitatea de membru al ASEAN a însemnat o circumstanţă favorbilă pentru catapultarea relaţiilor sale comerciale regionale precum şi a relaţiilor cu puterile occidentale, adică pentru părăsirea posturii izolaţioniste la care se auto-condamnase.

SUA s-a apropiat de Laos, înţelegând faptul că politica sa externă nu mai putea fi extrapolată de politica ASEAN. Dialogul SUA-ASEAN nu mai putea omite interacţiunea cu Laos. Relaţia SUA-Laos nu putea fi nici exacerbată ca esenţială în politica de alianţe regionale a SUA! Laos nu este cel mai important partener regional al SUA, la fel cum un parteneriat cu SUA nu este cercetat, în termeni maximali, de Laos (aşa cum sunt alte relaţii bilaterale!). Programul pentru Prizioneri de Război Pierduţi în Acţiune - în virtutea căruia 240 de soldaţi americani au fost identificaţi cu ajutor din partea guvernului laoţian, disponibilitatea fondurilor USAID în baza cărora Laos obţine expertiză tehnică pentru aderarea la Organizaţia Mondială a Comerţului, precum şi descentralizarea economică pentru favorizarea întreprinderilor de provenienţă publică pe plan local, din mijlocul anilor ’80, prin adoptarea Noii Gândiri Economice, se înscriu în schema de reaşezare pozitivă a raporturilor bilaterale.

Latura mai puţin optimistă a relaţiilor SUA-Laos a fost pricinuită de restricţia libertăţii religioase precum şi de nerespectarea drepturilor omului. O ţară multi-confesională şi multi-etnică, Laos a suferit multe eşecuri în încercările sale de a oferi o coabitare armonioasă celor patru grupuri etnice: leo-lum, lao-thai şi lao-theng, precum şi lao-sung din care face parte minoritatea Hmong. Minoritatea Hmong s-a situat deseori pe picior de opozabilitate cu guvernul laoţian, atât în ceea ce priveşte politicile de relocare a minorităţii pentru obţinerea de suprafeţe cultivabile, în vederea extinderii terenurilor agricole, cât şi în ceea ce priveşte tratamentul inechitabil la care a fost supusă de oficialii guvernamentali laoţieni. În mai 2005, 6.500 de etnici Hmong au trecut graniţa în nordul Thailandei, de unde au cerut azil politic în Thailanda şi în SUA. În 2009, pe fondul dezavuării vehemente a comunităţii internaţionale, 4.000 din cei 6.500 au fost repatriaţi. Neofiţii protestanţi, ce însumează o comunitate de 100.000 în Laos, au avut parte de atitudini violente din partea instituţiilor statului laoţian, în încercările acestora de a practica prozelitism. Cu toate acestea, Laos încearcă să conveargă cu politicile ASEAN în privinţa drepturilor omului, participând la cea de-a cincea sesiune a Comisiei Intergurvernamentale a Drepturilor Omului a ASEAN din 25-29 Aprilie 2011.

Strategia guvernului laoţian nu este un centru de negaţii al oricărui progres în domeniul respectării drepturilor omului – este limpede faptul că Laos încearcă să se situeze cât mai aproape şi cât mai vizibil faţă de normele ASEAN! Probleme de reconciliere naţională, absorbite politicului au existat şi există şi în Myanmar, unde dovezile înregistrate sunt cel puţin la fel de grave. Producţia de narcotice, de amfetamină şi de meta-amfetamină sunt alte registre sumbre în care SUA priveşte o cooperare intensificată cu Laos. Progresele solicitate de ambele părţi nu s-au imprimat tardiv şi oarecum lent. Demnă de consemnat rămâne vizita în SUA a Ministrului de Afaceri Externe al Laosului - Thong Sisoulith – prima vizită în Washington a unui oficial laoţian. Un pericol iminent pentru reîngheţarea relaţiilor Laos-SUA, nu există în acest moment, la fel cum nu există suficiente elemente motivante pentru o funcţionare convenabilă pe termen lung al acestei relaţii bilaterale. O nouă politică a drepturilor omului (poate nu una revoluţionară, dar una clar amendată!) adoptată de Laos ar atrage simpatia SUA şi, poate, noi fonduri pentru transformarea revoluţionară a relaţiilor comerciale ale Laosului. În orice caz, dezgheţarea relaţiilor SUA-Laos s-a produs într-un tempo, ordonat de acceptarea Laos în ASEAN. Este momentul, ca acestea să se desfăşoare nu neapărat în intervale separate de ASEAN, dar în reprezentări derivate din stindardul ASEAN, de care beneficiază toate statele membre.

Realegerea lui Choummalay Sayasone în funcţia de Secretar General al Partidului Revoluţionar Popular din Laos, deşi nu deloc imprevizibilă, este deosebit de importantă pentru relaţia China-Laos. Dexteritatea relaţiei China-Laos se datorează şi faptului că Partidul Revoluţionar Popular din Laos deţine monopolul puterii – o precizare utilă unei înţelegeri complete a firescului cu care China şi Laos cooperează din punct de vedere economic. China a identificat tenace în împrejurările imediate ale politicii externe ale statelor sud-est-asiatice un potenţial enorm pentru exportarea produselor sale. O relaţie răcită datorită asocierii Vietnamului cu URSS împotriva Chinei în timpul Războaielor Indochinei (culminate în 1979 cu invadarea Nordului Vietnamului de China), relaţia China-Laos, în perioada post-Război Rece, s-a dezvoltat pe suportul contactelor economice nemijlocite. Înclinaţia naturală a politicii externe chineze, actualmente, este cea de a manevra un joc speculativ pentru multiplicarea partenerilor săi regionali. Prin urmare, relaţiile China-Laos au fost reluate în 1988 şi s-au dezlănţuit încrezător odată cu vizita preşedintelui chinez Jiang Zemin în 2000 în Laos – reprezentând prima vizită a unui preşedinte chinez în Laos. Posibilităţile şi perspectivele prin care China alege să abordeze relaţia cu Laos au fost, în primul rând, redescoperite în consistenţa laturii lor economice. În timpul Crizei Financiare Asiatice din 1997, Laos şi-a putut stabiliza trendul economic, utilizând fondurile Chinei, majoritatea de factură nerambursabilă. Datoria de 1,7 mld de dolari pe care Laos o avea faţă de China a fost radiată de Beijing. Împrumuturile obţinute de la China au putut fi utilizate pentru: proiectele de infrastructură (reconstrucţia Rutei 3: ce leagă provincia Yunnan cu oraşul Xuay Xai – 2008, construcţia Coridorului Nord-Sud ce conectează China, Laos şi Thailanda – 2008 sunt două exemple), investiţii în înaltă tehnologie, telecomunicaţii (Lao Telecom Company şi Lao Asia Telecom), e-guvernanţă. Şi Laos a fost deosebit de generos cu China, acordând concesii pentru investitorii chinezi pentru aur, cupru, potasiu, fier şi bauxită. Prin prisma relaţiei cu China, Laos a crescut cheltuielile publice alocate apărării şi a organizat schimburi de experienţă între Armata de Eliberare a Poporului şi Armata Populară Laoţiană. Relaţia China-Laos este o relaţie fără permutări forţate, în care partenerii nu îşi impun exclusivitate. Este opţiunea Laosului, în calitate de stat lipsit de fascinante perspective economice, care să împuternicească iniţiative avansate în domenii indispensabile progresului, sub şi în orice forme. Este, deasemenea, opţiunea Chinei de a-şi completa inventarul râvnit de relaţii bilaterale cu „statele Oceanului Sudic” (denumire cu care Asia de Sud-Est era nominalizată în manuscrisele Chinei Imperiale). Ca şi pentru SUA, relaţia cu Laos nu are pentru China o importanţă prioritară – în fond, China, este devansată ca partener comercial al Laosului de Thailanda şi Vietnam. Relaţia cu Laos capătă semnificaţii în măsura în care produsele Chinei au posibilitatea de a pătrunde şi pe alte pieţe indochineze precum şi în măsura în care este bifat un alt stat sud-est-asiatic ce nu poate excepta China din actorii extra-regionali cu care vrea şi cu care trebuie să interacţioneze. Această trebuinţă certă provine în primul rând din faptul că Laos este membru ASEAN.

Deşi China şi SUA vădesc un interes variant şi disproporţional pentru Laos, orice plan de ataşament al politicii externe laoţiene cu oricare dintre aceşti doi actori extra-regionali, ar reliefa relevanţa Laosului ca stat în ASEAN şi în Indochina. Cea mai specială relaţie bilaterală pe care Laos o deţine este cea cu Vietnam – o relaţie în al cărei conţinut argumentele istorice şi ideologice formează un centru de greutate, care nu este la fel de concentrat cu nici o altă relaţie bilaterală – intra sau extra-regională (în ciuda sărbătoririi celei de-a 55-a aniversări a relaţiilor Indonezia-Laos şi a acordării unei substanţiale asistenţe tehnice în domeniul resurselor umane de Indonezia). Este dificil de imaginat că apropierea Vietnam-Laos va dicta preferinţa Laosului pentru China sau pentru SUA. Cel mai probabil ASEAN va determina relaţia care se impune cu precădere. Faţă de ASEAN, Laos se poate simţi în nesiguranţă în alegerea, spre exemplu a Chinei, ca partener comercial pentru a evita hiper-dependenţa de Thailanda. În plus, Laos nu este Myanmar! Nu acţionează cu rebeliune împotriva unor reguli ante-fixate şi nu păstrează aceleaşi limite precise între politica domestică şi cea regională! În fond, Laos a devenit frecventabilă Chinei şi SUA graţie, nu din cauza ASEAN, pe baza lozului oferit de aderare, nu pe baza unui cec în alb!