This text is replaced by the Flash movie.
ro en
 
 
 
 
Newsletter
 
 
 
 
Publicatii » Brief Analysis » India si criza din Ucraina: mai aproape decat s-ar crede
 

 

India şi criza din Ucraina: mai aproape decât s-ar crede

 

Silviu PETRE

 

            Chiar şi în timpurile străvechi relaţiile diplomatice nu s-au limitat la proximitatea geografică iar societatea internaţională a fost întreţinută de tendinţa statelor de a avea contacte dincolo de interesele imediate. Lucrurile au devenit cu atât mai intense în epoca modernă atunci când mijloacele de comunicare au favorizat interdependenţa politică, economică şi culturală la un nivel nemaivăzut anterior. Deşi aflată la mii şi mii de kilometri distanţă, vocea diplomaţiei indiene nu tace faţă de criza ucraineană care a monopolizat dinamica estului european. Ambiţiile sale de mare putere, civismul său internaţional exprimat prin activitatea din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite determină elitele din New Delhi să-şi exprime poziţia faţă de chestiuni cu alonjă globală. Situaţia Indiei nu este printre cele mai delicate dar cu toate acestea necesită o echilibristică retorică care să împace prietenia tradiţională cu Rusia şi respectul faţă de dreptul internaţional întrupat în Mişcarea Non-Aliniată din anii 1950-’60. În cele ce urmează vom studia postura Indiei faţă dezvoltările nord-pontice din lunile recente situând răspunsurile sale în contextul mai larg al interdependenţei economice faţă de întregul teatru eurasiatic. În subtext va exista preocuparea faţă de sinteza neo-neo, nutrind convingerea că şcolile de gândire clasice, în forma lor pură, nu mai pot explica decât secvenţe ale realităţii internaţionale; cum aceasta nu este nici complet hobbesiană şi nici complet kantiană-o via media explicativă, adaptată condiţiile contemporane ar suda mai bine relaţia dintre teoreticieni şi practicieni.[1]

 

Depedenţa de Eurasia

            De la emigrarea omului din Africa spre restul lumii, Eurasia a fost regiunea focală pe care au avut loc cele mai importante evenimente din istoria umanităţii. Existenţa Eurasiei ca entitate geopolitică şi geoculturală s-a văzut odată cu propagarea unor procese de anvergură, fie direct fie printr-un efect de domino. Fie că vorbim despre propagarea a ceea ce numim generic indo-europenitate, migraţiile barbare ale secolelor III-VI d.Cr, invaziile hune care au lovit imperiile Gupta şi Roman, răspândirea creştinismului sau, invers, marea invazie arabă, ori poate două războaie mondiale, experienţa demonstrează interdependenţa chiar şi a celor mai mari distanţe.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: 1) imagine mare: Imperiu Hun alb, Global Security, http://www.globalsecurity.org/military/world/centralasia/white-hun.htm

2) imaginea stânga jos: A colocação geopolítica do Irão, Eurasia, Revista di Studi Geopolitici, http://www.eurasia-rivista.org/a-colocacao-geopolitica-do-irao/6937/

3) imaginea din dreapta sus: Zbigniew Brzezinski, Marea tablă de şah, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000, p.46

 

 

Starea de fapt este cu atât mai adevărată pentru zilele noastre. Criza euro din 2011 nu a fost decât ultimul mare eveniment de alonjă eurasiatică. Spectrul pesimist care a înconjurat viitorul monedei comunitare şi-a făcut simţit efectul de fluture asupra pieţelor extrem orientale, acolo unde ţări ca India şi China treceau prin propriile probleme de natură economică. Aşa după cum arată un grafic al Eurostat, exporturile EU spre cei doi giganţi asiatici au înregistrat un jos în anii 2011-2012, semnele de creştere fiind marginale şi pentru perioada imediat următoare:

 

 

 

 

Sursa: Eurostat citat în Pami Dua and Divya Tuteja, Impact of Eurozone Crisis on India and China

       Ţările în curs de dezvoltare din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu au simţit impactul încă şi mai puternic la capitole precum investiţii străine directe (ISD/ FDI- engl.) (În 2011 toate regiunile în curs de dezvoltare au cunoscut o creştere a FDI-urilor, mai puţin Orientul Mijlociu şi Africa. Cea mai mare creştere a investiţiilor străine s-a înregistrat în India, care a beneficiat de o cifră de 51, 6 mld$, mai ales în sectorul comunicaţiilor.)[2]

Bonurile de tezaur au cunoscut o scădere de 70% dinspre zona euro spre MENA şi 60% spre Asia de Sud.[3]

Uniunea Europeană şi India au cunoscut o intensificare a interdependenţelor economice în ultima decadă, deşi cei doi poli s-au descoperit reciproc relativ târziu. În intervalul 2006-2010 EU a fost destinaţia a peste 20% din exporturile indiene şi 13% din importuri. Cifra schimburilor economice bilaterale a crescut cu 9,6% în perioada menţionată 2006-2010.[4]

Ca urmare a crizei euro, exporturile indiene spre UE pentru perioada 2010-2011 au scăzut ca pondere la 18,6%, cu un puternic efect asupra industriei textile.[5] În septembrie 2012 ziarul indian Business-Standard titra o scădere a exporturilor de la 26,3 mld$ în septembrie 2011 la22,4 mld$ în iulie 2012 (adică o scădere cu 14,8 procente).[6]

Exporturile nu epuizează tabloul. Deşi India este o economie bazată pe export, relaţiile sale cu Europa sunt selective, şi per total marginale, cele mai intense contacte financiare fiind cu Franţa, Germania şi Marea Britanie, economii robuste, chiar şi în vremuri de restrişte. Impactul euro se conjugă cu fragilitatea domestică a economiei indiene la capitolul precum inflaţia, scăderea rupiei şi deficitul bugetar deloc neglijabil. După cum se exprima ministrul de finanţe, Pranab Mukherjee în 2012:

Global slowdown due to unfolding of euro zone sovereign debt crisis has, inter-alia, affected the Indian economy through deceleration in exports, widening of trade and current account deficit, decline in capital flows, fall in the value of Indian Rupee, stock market decline and lower economic growth.”[7]

Afirmaţia a fost reluată la spre mijlocul lui 2013 de către succesorul acestuia, P.Chidambaram:

"The risk to global stability is the eurozone crisis. There is no definitive solution still in sight,"- poate chiar cu o tonalitate încă mai pesimistă, dacă insistăm pe ultima propoziţie.[8]

Scenariile nu par a fi însă atât de negre, dacă este să ne îndepărtăm de spaţiul politic şi ne apropiem în schimb de vocile analiştilor. Criza euro este şi un  prilej pentru ca „Restul” să pună umărul la guvernanţa globală. La summitul G20 din Mexic, iunie 2012, premierul Manmohan Singh a promis un pachet de ajutor de 10 miliarde de dolari pentru  efortul condus de FMI în vederea ameliorării crizei euro. Totodată, evenimentul a prezentat şefului executivului indian ocazia pentru a critica politicile de austeritate ale cancelarului Angela Merkel.[9]

 

Non-aliniamentul ca multipolaritate

            Şi că tot vorbeam despre ascensiunea Restului şi tematica guvernanţei globale, acestea s-au definit instituţional prin proiecte precum BRICS şi Uniunea Euroasiatică. Deja opoziţia Kremlinului şi Beijingului la ONU cu privire la o posibilă intervenţie în Siria arată că marile puteri asiatice, oricare ar fi rivalităţile dintre ele au pretenţia să-şi afirme propria cultură diplomatică şi să-şi definească sfera de influenţă după cum cred de cuviinţă.[10] Rusia, în special are elaborată o doctrină a vecinătăţii cu mai multe nuanţe. Astfel, regimul Putin a dovedit în ultimii ani o apetenţă pentru:

  1. atragerea vecinătăţii imediate;
  2. balansarea dură a expansiunii occidentale în Georgia şi Ucraina;
  3. încercarea de extindere spre al doilea cerc, acela al vecinătăţii îndepărtate, aşa cum era cazul în perioada ţaristă sau în anii Războiului Rece. La acest ultim capitol vedem o diplomaţie rusă interesată de zone precum Asia de Sud şi Sud-Est.[11]

       Anduranţa relaţiei ruso-indiene nu mai are nevoie de nicio subliniere, ea fiind testată de numeroase pe parcursul ultimei jumătăţise secol. Înclinaţia spre socialism, nevoia de aliaţi într-o lume tulbure precum şi securitatea au adus cele două lumi mai aproape. Încă de la acordul di 1961, Uniunea Sovietică, ulterior înlocuită de Federaţia Rusă a fost un exportator fidel de armament pentru mai sudicul său vecin aflat pe drumul lung al dezvoltării. Chiar şi astăzi când meniul de achiziţii militare ale Indiei s-a diversificat semnificativ, piaţa subcontinentală depinde în mare măsură de tehnologia rusească. Alături de importuri, cele

două ţări cooperează la mai multe proiecte militare precum racheta Brahmos sau avionul de generaţia a V-a: Sukhi HAL/ FGFA.[12]

 

 

 Sursa: http://www.infodriveindia.com/export-import/trade-statistics/trading-partners.aspx

 

 

            Direcţiile politice nu derivă absolut din considerentele economice aşa după cum se poate vedea din tabelele de mai jos. În pofida faptului că schimburile economice bilaterale au cunoscut o creştere în ultimii ani (chiar dacă nu una liniară), Rusia nu figurează nici măcar în primii 10-15 parteneri comerciale ai Kremlinului (locul 37 la exporturi şi 30 la importuri în 2012):

 

 

 

 

Statistică pentru comerţul Indiei cu Federaţia Rusă

 

 

 

Sursa: Ambasada Indiei în Rusia

http://indianembassy.ru/index.php?option=com_content&view=article&id=706&Itemid=706&lang=en

 

Relaţiile Indiei cu Europa de Est sunt relativ reci şi intermitente după 1990. Ca şi în alte locuri de pe glob capitalul indian a intrat după China. Cele mai robuste contacte par să fie cele cu Polonia, după cum am arătat într-un articol anterior. În ultimii ani Europa de Est devine un competitor pentru outsourcingul IT. Oraşe precum Cracovia, Budapesta, Cluj-Napoca ori Zagreb sunt pe locurile fruntaşe la capitolul externalizare în industria informatică.[13]

Rendez-vous-ul indian cu Kievul este tributar proximităţii de Rusia, New Delhi văzând în statul nord-pontic o a doua şansa de a beneficia de tehnologia rămasă de pe urma Uniunii Sovietice. Astfel pe 15 iunie 2009 cele două state au semnat un acord pentru modernizarea a 105 aparate de tip Antonov AN-32 pe care aviaţia indiană le-a achiziţionat din URSS. Contractul în valoarea de 400 milioane dolari este unul dintre cele mai importante din industria de profil.[14] Sesizând apetenţa Asiei de Sud pentru echipament de război, regimul Yanukovici a încercat să intensifice contactele bilaterale. La începutul lunii decembrie 2012 preşedintele ucranian a făcut o vizită la New Delhi pentru a semna un acord de parteneriat strategic.[15]

 

Incoerenţă diplomatică sau intermezzo până după alegeri?

            Izbucnirea tulburărilor din Crimeea ca urmare a instigărilor ruseşti au fost de natură să îi demonstreze Indiei responsabilităţile ce derivă din statura sa internaţională. Mai precis şi fără alte introduceri, pe 28 februarie ambasadorul ucrainian la New Delhi s-a întâlnit cu ministrul de externe indian, Salman Kurshid pentru a-i cere acestuia să condamne acţiunile Rusiei, din câte arată unele surse. Pe 3 martie ministerul afacerilor externe din Delhi şi-a sfătuit cetăţenii să nu călătorească în Ucraina. Tot atunci purtătorul de cuvânt al lui S.Kurshid, Syed Akbardduin a scris pe contul său de Twitter că „urmăreşte îndeaproape situaţia şi speră într-o rezolvare paşnică a situaţiei.” La rândul său Kurshid a declarat în prima fază că guvernul său urma să-şi anunţe poziţia oficială.[16]

În jurul datei de şase martie, Shivsankar Menon a adus mai aproape de concret poziţia guvernului său. În cadrul unei conferinţe de presă în care s-a discutat prioritar despre colaborarea cu Sri Lanka, Menon a făcut o remarcă şi despre Europa de Est:

As far as we are concerned, we are watching what is happening in the Ukraine with some concern. We would hope that whatever internal issues there are within Ukraine are settled peacefully and that the broader issues of reconciling the various interests involved, and there are after all legitimate Russian and other interests involved, are discussed, negotiated, and that there is a satisfactory resolution to them.”- cum situaţia era „încă fluidă” oficialul indian a preferat să nu adauge alte detalii.[17] Ceva mai târziu însă, pe site-ul ministerului de externe şedinţa de presă este înlocuită cu o declaraţie mai închegată în care se specifică speranţa într-o rezolvare a impasului din Caucaz conform aspiraţiilor democratice ale poporului ucrainean, mai ales că naţiunea est-europeană găzduieşte circa 4.000 de studenţi indieni:

 

India welcomes recent efforts at reducing the tension and hopes that a solution to Ukraine’s internal differences is found in a manner that meets the aspirations of all sections of Ukraine’s population. It would be important, in this context, for a legitimate democratic process to find full expression through free and fair elections that provide for an inclusive society. India calls for sincere and sustained diplomatic efforts to ensure that issues between Ukraine and its neighbouring countries are resolved through constructive dialogue.”[18]

Situaţia aduce cu în ecou cu reacţia guvernului Nehru faţă de Golful Porcilor în care premierul indian s-a ferit să critice America şi chiar a încercat să blocheze dezbaterea despre subiectul respectiv în parlament. Dacă nu există o critică puternică faţă de Kremlin, nu înseamnă că aceasta lipseşte faţă de Casa Albă. Cultura diplomatică a Indiei este critică faţă de încercarea de exporta democraţia în alte state.[19] Au existat însă şi articole care fie au acuzat conduita Rusiei fie cea a SUA/UE pentru inflamarea regiunii.[20] Ceea ce este mai îngrijorător este voleul economic- din cauza tabloului politic, volatilitatea preţurilor la diferite produse sau pe bursele internaţionale poate trimite unde de şoc spre Asia de Sud. Deja una din consecinţele escaladării tensiunii militare de la sfârşit de februarie a fost deprecierea rupiei sub paritatea de 62/1 dolar american. Moneda naţională indiană a cunoscut o revenire la început de martie concomitent cu promisiunea regimului Putin că trupele ruse nu vor acţiona în forţă.[21]

Oamenii din jurul acestuia din urmă nu rămân la stadiul de mulţumiri şi continuă acţiunea de fidelizare a aliaţilor pe portativul preocupării faţă de Asia. După 20 martie reprezentanţii firmei Rosneft au început un tur în ţări precum India şi Japonia pentru a le face oferte de colaborare. Conform lui Igor Sechin, apropiat al puterii de la Kremlin, Rosneft a oferit companiei petroliere indiene Oil and Natural Gas Corp (ONGC) zece blocuri de petrol şi gaz natural în vederea explorării. Nouă dintre ele se află în Marea Barents iar al zecelea în Marea Neagră. ONGD mai studiază o ofertă anterioară a ruşilor care vizează puţuri din Marea Ohotsk. La Tokyo, Sechin şi echipa sa a promis avantaje similare interlocutorului nipon. Ceea ce este mai interesant este că promisiunile ruşilor vin după ce guvernul Shinzo Abe a votat sancţiuni contra Rusiei[22]- o indicaţie că „interesul poartă fesul” iar statele pot vorbi simultan mai multe limbi în relaţii internaţionale.

 

Înapoi la teorie: pretextul pentru sinteza neo-neo

Aşa cum un inginer trebuie să se întoarcă la bancul de proiectare atunci când calculele nu ies bine sau nu se traduc în consecinţele aşteptate, tot aşa şi atitudinea Indiei faţă de teatrul ucranian este un bun prilej pentru dezbateri teoretice. Folosirea forţei (sau ameninţarea cu forţa) de către principalii actori implicaţi (NATO, guvernul de la Kiev, separatişti pro-ruşi ori chiar regimul putinid) par să dea dreptate paradigmei realiste.[23] La o privire mai atentă vom vedea că interdependenţa economică, invocarea dreptului internaţional, ne arată un tablou mai complex decât simpla anarhie sistemică. Poate ar trebui să recunoaştem, odată cu Wendt că anarhia este ceea ce statele fac din ea/ mai mult decât atât: că temele securitare sunt doar o funcţie într-o ecuaţie economică ce-şi va spune cuvântul pe termen mediu şi lung.

Elementele de realism şi liberalism se amestecă într-un şir de ironii care colorează subiectul tratat aici:

-prima ironie se referă la guvernanţa globală. De mai bine de douăzeci de ani America a acuzat Europa, şi mai nou China, că nu pun umărul la rezolvarea agendei internaţionale preferând postura criticului pasiv şi deci, mereu ireproşabil. Într-un mod inedit şi neaşteptat, implicarea Rusiei este o formă de asumarea a responsabilităţilor. Tensiunilor domestice ale societăţii ucrainene Rusia a devenit un parametru al problemei. Evident, nu din altruism şi nu pentru stabilitatea regională ci pentru a satisface propriile interese;

-a doua ironie derivă din prima şi se referă la limbajul liberal prezent în retorica intervenţiilor umanitare. Preocuparea rusească faţă de frontul crimeean nu este justificat printr-un interes naţional îngust, vechi tentaţii geopolitice, dorinţa de expansiune sau de pedepsire a Occidentului. Dimpotrivă, este justificată prin pretenţia de a proteja populaţiile rusofonă şi evreiască contra „fasciştilor de la Kiev”.[24] Avem deci un exemplu de contrasimbolizare, după cum spunea Zbigniew Brzezinski: preiei valorile adversarului şi le foloseşti împotriva sa acuzându-l de ipocrizie;[25]

- a treia ironie are un caracter mai restrâns şi priveşte modul în care NATO îşi vede utilitatea după 1991. După mai multe tribulaţii în care Alianţa a oscilat între rolul de anticameră a Uniunii Europene, mini-ONU calat pe misiuni de R2P sau combatere a pirateriei,[26] scutul anti-rachetă a definit parametri temerilor membrilor europeni: anume aceea de ameninţarea ce ar putea proveni de la state precum Iran şi Siria (dacă este să ne limităm la retorica oficială..). Perceput ca o ameninţare la adresa securităţii şi vecinătăţii sale Rusia a demarat un amplu program de fortificare a propriilor capacităţi balistice transformând scutul NATO într-o profeţie autoîmplinită.[27] Refuzul administraţiei Bush II de a crea un scut comun a validat temerile ruşilor în privinţa ofensivei Vestului.[28] Aşadar putem spune că Alianţa Nord-Atlantică a ieşit din perioada de şovăire din moment ce acum se pare că are un adversar coerent;

- a patra ironie se situează pe linia de tensiune securitate vs prosperitate/militarism vs comerţ.

Chiar dacă Rusia pare să fie elementul ferm care se impune în faţa unui Occident şovăitor, naţiunea capacitată de Vladimir Putin rămâne un uriaş cu picioarele de lut.[29] Insistând pe acelaşi culoare vedem ironia prelungindu-se în relaţia SUA-Rusia/Obama-Putin. După cum demonstrează comportamentul lor de la începutul crizei cei doi privesc puterea (înţeleasă drept coerciţie) şi securitate invers proporţionale. Aşadar Obama preferă securitatea puterii, Putin este în contrast. Primul preferă să salveze republica cu riscul reducerii angajării hegemonice/ al doilea vizează hegemonia regională pentru a masca slăbiciunile interne.[30] Viitorul mediu şi lung va spune cine a avut dreptate în acţiunile întreprinse. Poate că liderul de la Kremlin reia întrebarea retorică a lui Stalin despre câte divizii are/au Hollande/Merkel/ generalul Breedlove,[31] dar problemele structurale ale Rusiei nu pot fi ocolite sau mascate prin forţă brută. Interdependenţa economică faţă de pieţele mondiale îşi va spune cuvântul;[32]

- a cincia ironie vorbeşte despre balansul Rusiei între Europa şi Asia. Uniunea Eurasiatică a ţinut capul de afiş ca întrupare a ambiţiilor lui Vladimir Putin de a crea o contrapondere la Uniunea Europeană şi, pe un plan mai amplu, a conturării unui sentiment panasiatic. Până a vorbi despre un bloc geostrategic contrapus lumii euro-atlantice mai trebuie să treacă timp. În ciuda animozităţile cu America, atât China cât şi India sunt legate de aceasta printr-un snop de relaţii complexe care ar face contraproductive o adversitate absolută.[33] Ironia continuă cu faptul că, dacă o astfel de Uniune ar deveni realitate ea nu ar mai avea caracterul Uniunii Sovietice de odinioară sau Pactului de la Varşovia. Cu excepţia teritoriului imens şi arsenalului atomic Rusia nu are un ascendent asupra Chinei şi Indiei.[34] Cu lipsurile structurale deja amintite, Federaţia Rusă rămâne cea mai slabă dintre marile puteri, cel puţin dacă ne raportăm la constelaţia de faţă;

- cea de-a şasea şi ultima ironie este deocamdată o speculaţie pe care viitorul o va confirma sau nu. Ea atinge relaţiile ruso-indiene. Asia de Sud a fost timp de decenii sub hegemonia indiscutabilă a Indiei. Cu excepţia Pakistanului, restul statelor regionale au fost în principiu temătoare în a se opune făţiş preferinţelor sau presiunile venite de la New Delhi. Revărsarea Chinei în zonă şi, pentru speţa de faţă a Rusiei (după cum am văzut anterior) ar putea irita hegemonul sud-asiatic şi slăbi cordialitatea tradiţională dintre cele două state.[35]

 

            Consideraţiile de mai sus nu ne indică cum am putea redacta o sinteză neo-neo per ansamblu. Ne spun doar că anarhia nu este un mediu echidistant, statura, statutul, depărtarea geografică sau relaţiile bilaterale fiind tot atâţia factori care colorează panorama internaţională. De asemenea de mai spune că actorii pot fi implicaţi atât în relaţii de cooperare cât şi de adversitate ce nu pot fi reduse la scenarii alb-negre/ sau-sau. Un efort de sinteză neo-neo ar putea reflecta asupra unei alte rame care să o înlocuiască pe aceea de anarhie sistemică. O sugestie pe care o facem aici este aceea de a folosi conceptul de capitalism de alianţă ca model explicativ. Preluat din teoria economică şi studiile de management la începutul anilor 1990, capitalismul de alianţă se referea la situaţia în care firmele/marile corporaţii sunt angajate simultan în raporturi de competiţie dar şi de cooperare în anumite sectoare. Ulterior, în perioada ce va urma capitalismul de alianţă va deveni un frecvent pe piaţa mondială (ex: în industria de armament sau în cea miliară unde costurile cresc cu fiecare generaţie de produse, marile firme fie fuzionează fie aleg să întreprindă proiecte comune. Alteori, în urma fuziunilor repetate două firme rivale pot ajunge sub aceeaşi umbrelă, relaţia de competiţie menţinându-se şi ea, chiar dacă atenuat.)

 

 

 

 

 

Sursa: de la stânga spre dreapta: coperta cărţii lui Mihael Gerlach, Alliance Capitalism, The Social Organization of Japanese Business, University of California Press, 1997; prelucrarea a unui grafic din aceeaşi lucrare, pagina 123

 

 

 

            Preluând acest model am putea privi realitatea internaţională ca un dat intermediar între anarhia cu clasică şi societatea globală- am putea vorbi aşadar despre un structuralism multinivel pentru a descrie cum marile puteri îşi manageriază interacţiunile, cooperante în anumite chestiuni, ostile în altele.

 

Silviu Petre

Bucureşti, 16 aprilie 2014

 



[1] Sinteza neorealism-neoliberalism a venit pe fondul sfârşitului Războiului Rece când crearea Uniunii Europene, formarea unor aranjamente regionale în diferite locuri ale globului, lipsa balansării hegemonului global-SUA (după cum prevedea neorealismul waltzian) sau noile probleme (state ratate, terorism şamd) au făcut posibilă o sinteză sau măcar o încercare de sinteză. A se vedea în acest sens: Ole Weaver, Figures of International Thought: Introducing Persons Instead of Paradigms in Iver B. Neumann, Ole Waever (ed), The Future of International Relations: Masters in the Making?, Routledge, London, 1997, pp.1-40

Steve Smith, International Theory in European Integration in Morten Kelstrup, Michael Williams, International Relations Theory and the Politics of European Integration: Power, Security and Community, Routledge/New Fetter Lane, 2000, pp.33-56

Filippo Andreatta and Mathias Koenig-Archibugi , Which synthesis? Strategies of theoretical integration and the neorealist-neoliberal debate, International political science review, Vol.31, No.2. 2010, pp. 207-227

[2] Isabella Massa, Nicola Cantore, Jodie Keane, Jane Kennan and Dirk Willem te Velde, Shockwatch Bulletin:

monitoring the impact of the euro zone crisis, China/India slow-down, and energy price shocks on lower-income countries, Overseas Development Institute, Working Paper 358, October 2012, p.13

[3] Ibidem, p.10

[4] M R Anand, GL Gupta, Ranjan Dash, The euro zone crisis. Its dimensions and implications, Econ papers, p.17,  http://econpapers.repec.org/paper/esswpaper/id_3a4764.htm

[5]  Prasanna B Joshi, Uma C Swadimath, Dr. K H Anilkumar, Euro-crisis: its impact on the indian economy, Asia-Pacific  Journal of Research,  Volume: III,Special Issue: X, October 2013, p.4