This text is replaced by the Flash movie.
ro en
 
 
 
 
Newsletter
 
 
 
 
Publicatii » Brief Analysis » India şi Coreea de Nord după succesiunea lui Kim Jong-Il Un nou actor in jocul de poker at
 

 India şi Coreea de Nord după succesiunea lui Kim Jong-Il

  Un nou actor in jocul de poker atomic?
 

 

 

Silviu PETRE

 

 

 

Moartea conducătorului nord-coreean, Kim Jong-Il este de natură să trezească un sepctru de impresii aflate între teamă şi curiozitatea pentru o bună parte din comunitatea internaţională.

 În primul rând pentru nord-coreeni înşişi a căror rutină zilnică depinde de capriciile elitei de la putere. În interiorul acesteia succesiunea lui Kim Jong-Un nu pare atât de simpla chiar şi în cadrul unui regim patrimonial. Pentru anumite voci, tânărul şef suprem de la Phenian este o enigmă chiar într-o mai mare măsură decât defunctul său tată. În al doilea cerc de interes, Coreea de Sud se întreabă dacă ar trebui să fie pregătită pentru o încordare a muşchilor militari ca formă de legitimare a noului regim. 

În cercul următor, pe care l-am putea numi regional-global sunt marile puteri care fac parte împreună cu cele două Corei din Dialogul celor 6: Statele Unite, China, Rusia şi Japonia.[1]

Nu în ultimul rând, într-un mod vag şi greu măsurabil pentru întreaga lume- combinaţia de instabilitate, autoritarism şi, eventual, posesie de armament ultranociv a devenit o preocupare constantă pentru statele angajate în jocul paşnic al societăţii naţiunilor.

Însă dincolo de aceştia mai sus numiţi, mai este cel puţin un jucător care are un interes direct, deşi nu foarte titrat în media: India. Ca putere emergentă, aliat american şi stat fost colonizat cu experienţa secesiunii peninsulare, India empatizează oarecum cu situaţia Peninsulei coreene. Într-un mod mai substanţial, New Delhi nu se poate să nu fie interesat de acţiunile Phenianului când acesta are un pulsant comerţ de tehnologie militară atât cu Pakistanul cat si cu Myanmarul. 

Doua vor fi subiectele articolului de faţă: sa ofere un tablou succint al relaţiilor indo-coreene din anii Războiului Rece până în prezent şi de a analiza relevanţa Indiei pentru procesul de non-proliferare nucleara in Peninsula Coreeana. 

 

India şi Peninsula Coreeană în timpul Războiului Rece

 

În anii Războiului Rece, politica indiană faţă de războiul coreeană s-a învârtit în jurul unei netralităţi combinate cu ajutorul umanitar. Astfel, în 1947 India a condus Comisia de 9 state trimisa de ONU pentru a supraveghea alegerile din Coreea. În timpul razboiului din Peninsula, cunoscut în India drept <razboiul uitat> 627 de paramedici indieni au actionat pe 60 de ambulante pentru tratarea ranitilor sud-coreeni, fapt rememorat in 2010.

 (Seoul lauds India’s help in 1950,The Times of India, June 21, 2010, http://articles.timesofindia.indiatimes.com/2010-06-21/india/28314025_1_korean-war-korean-republic-korean-government)[2]  

După conflict, în 1953 tot India a fost cea care a prezidat NNRC (Neutral Nations Repatriation Commission- Comisia Statelor Neutre pentru Repatriere).[3]  

Pe parcursul Războiului Rece relaţiile dintre New Delhi şi Peninsula Coreeană nu au fost marcate de apropieri vizibile. Conform lui Rajaram Panda, cercetator la IDSA (Institute for Defence Studies and Analyses. New Delhi) Uniunea Sovietică a încercat să se folosească de relaţiile bune cu India ca levier pentru o mai mare apropiere a acesteia din urmă de Coreea de Sud, sperând astfel ca un bloc asiatic regional va bloca ambiţiile Chinei. State cu care Uniunea Sovietică nu mai era la acea data în relaţii cordiale. Rezerva indienilor nu a făcut ca un asemenea drum sa devină realitate. Ele au devenit importante în anii post glaciali din cel putin doua motive: 1) primul se referă la transferurile de tehnologie nucleară şi armament dintre Coreea de Nord şi state vecine Indiei precum Pakistanul si Myanmarul; 2) al doilea, ca răspuns la primul punct are în vedere reorientarea Indiei spre rasarit intr-un Oostpolitik menit a-i deschide portile Oceanului Indian (Look East India policy). 

A. În ceea ce priveste relatiile indo-sud-coreene acestea au urmat traseul oferit de socializarea unor norme precum angajamentul fata de democratie si piata libera. Atat una cat si cealalta au renuntat (Coreea de Sud mai ales) la dirijismul economic specific ante-1990 in favoarea unui laissez faire accentuat. Relaţiile comerciale dintre cele două state, daca este sa vorbim numai de aspectul economic au crescut in volum de la aproape 500 milioane $ in 1990 catre 8 mld$ in 2008 si 10 mld$ in 2010 (alte surse dau 12 mld$ pentru 2009). Asimetria comerţului dintre ele şi deficitul comercial indian în raport cu cel sud-coreean reflecta atât discrepanţa de productivitate dintre cele două ţări cât şi adeziunea fata de globalizare. Astfel exportul Indiei către Coreea de Sud a crescut de 10 între 1991-2007 dar importurile au crescut de 17!- generând deficitul comercial mai sus menţionat. 

Pentru Coreea, India reprezintă al 11 partener comercial la capitolul exporturi dar al 16-lea la capitolul importuri.

(Pravakar Sahoo, Durgesh Kumar Rai, Rajiv Kumar, India-Korea Trade and

Investment Relations, INDIAN COUNCIL FOR RESEARCH ON INTERNATIONAL ECONOMIC RELATIONS,  Working Paper No. 242, December 2009, p.4, http://www.icrier.org/pdf/WorkingPaper242.pdf) 

Mai timide, relatiile la nivel militar au devenit sensibil mai importante pentru India din dorinţa acesteia de a avea acces la tehnologia balistică superioară deţinută de Seoul. In 2005 si 2006 cele doua state au semnat cate un Memorandum de Intelegere (MoU), primul dedicat apropierii în domeniile militar, industrial si logistic, iar al doilea pentru o mai buna cooperarea in patrularea de coasta.

         Vizita preşedintelui sud-coreean Lee-Muyn Bak de la Delhi din ianuarie 2010 a ridicat relatia bilaterala la rangul de parteneriat strategic. În oglindă, vizita în Coreea a ministrului indian al apărării, K.Antony a permis adâncirea şi definirea mai profundă a unor aspecte ale cooperării strategice bilaterale. Gestul Indiei se dovedea un episod dintr-un turneu diplomatic mai amplu pe care Antony l-a parcurs şi în Seychelles sau Vietnam (octombrie 2010) ca parte a aceleasi politic rasaritene. 

B. Începutul relaţiilor indo-nord-coreene la nivel consular datează din 1 martie 1962 iar cele diplomatice din 10 decembrie 1973. (India-Korea (DPR) Relations. http://www.mea.gov.in/mystart.php?id=50049826)

Dacă relaţiile cu Seoul-ul au fost profilate din afinitate, cele cu Phenianul s-au definit prin necesitate. Încă din anii ’70 legăturile dintre Islamabad şi Phenian în privinţa comerţului cu apă grea şi in cele din urma cu rachete şi echipament nuclear au creat un motiv de îngrijorare perpetuu la New Delhi. Pe 18 septembrie 1971, in urma lui vizite a lui Ali Bhutto, Pakistanul si Phenianul au încheiat un acord in care cel de-al doilea oferea primului muniţie pentru războiul cu India. Un an mai târziu, în decembrie intre cele doua state se stabilesc primele legături diplomatice. 

În timpul războiului irano-irakian din anii ’80 preşedintele pakistanez, Zia-ul-Haq juca la dublu: pe de-o parte lucra cu CIA pentru destabilizarea populaţiei baluce din Iran, dar pe de alta permitea trecerea transporturilor militare nord-coreene spre armata iraniana. 100 de rachete Scud (sau Hwasong 5 cum erau cunoscute in Coreea de Nord) au luat calea Iranului. 

La inceputul anilor ’90 Coreea de Nord i-a oferit Pakistanului rachete Rodong. Când regimul de la Phenian a testa o racheta Mudanir-5, numeroşi savanţi si ingineri pakistanezi erau de fata. În 1993 Benazir Bhutto a vizitat atât China cat si Phenianul pentru o colaborare in domeniul balistic. Un an mai târziu cele trei state au semnat un acord tripartit pentru asistenta tehnologica. In 1997 Pakistanul a furnizat vechiului aliat echipament nuclear, printre care si centrifuge de înaltă viteză, precum şi sfaturi pentru a ascunde facilităţile nucleare de SUA şi Coreea de Sud. Numai in 2002, A.Q.Khan, tatal bombei atomice pakistaneze a vizitat Coreea de Nord de trei ori pentru a facilita transferurile de echipament nuclear, precizeză Rajaram Panda, cercetător IDSA.[4] 

Relaţiile Coreei de Nord cu Burma au fost mai degrabă oscilante de-a lungul timpului. La sfârşitul anilor ’40 primul-ministru ales al Burmei, U Nu a criticat agresiunea Coreei de Nord deşi a continuat sa menţină relaţii comerciale cu ambele state. În 1962, odată cu lovitura de stat data de generalul Ne Win între Burma si Coreea de Nord se cimentează o serie de relatii. În 1977 Ne Win vizitează Coreea de Nord si semnează o serie de acorduri care permit nord-coreenilor sa construiască în ţară aliată o serie de uzine de textile si sticla. 

În octombrie 1983, o bomba plantata de agenţi nord-coreeni ucide 18 delegaţi sud-coreeni alături de alţi cetăţeni burmezi, fapt care întrerupe relaţiile celor doua state. Ele vor fi reluate in 1993 printr-o întâlnire secreta a delegaţilor celor doua tari in mod clandestin la Bankok, in Thailanda. 

In 1999 seful pentru aprovizionare al armatei burmeze a făcut o vizită în Coreea de Nord iar in 2003 avioane al companiei de stat nord-coreene au fost văzute aterizând lângă capitala Rangoon.  

În aceeaşi logica, India a învăţat jocul diplomaţiei cu mai multe bile si a început să cultive relaţii cu Phenianul. Pe de-o parte bilateral, sub forma unor contacte ştiinţifice, precum acordul de cooperare dintre academiile naţionale indiana si nord-coreeana (iunie 1994)  sau prin acordul dintre miniştri de externe ai celor doua tari (17.02.1998) cat si in cadrul ONU prin intermediul unor fora de cooperare (FOC-Forum of Cooperation). Ultimul de acest gen s-a ţinut la Phenian in 12-14 septembrie 2011. 

Mult mai slab decât cel dintre India si Coreea de Sud, un comerţ intre India si regimul comunist de la Phenian a atins un prag de circa 500 milioane $ prin 2007 (deşi sursa guvernamental precizează ca cifrele nu sunt foarte acurate, din cauza lipsei unor proceduri oficiale foarte clare sau a băncilor comerciale dintre cele doua state):

 

 

An

 

Export

 

Import

 

Total

 

2002-2003

 

183,13

 

4,17

 

187,30

 

2003-2004

 

158,75

 

1,08

 

159,83

 

2004-2005

 

123,91

 

9,33

 

133,24

 

2005-2006

 

54,53

 

56,57

 

111,10

 

2006-2007

 

105,51

 

492,24

 

597,75

 

 

Cea mai recenta ocazie de rapprochement dintre cele doua state a avut loc in 2011 când ministrul de externe nord-coreean, Kim Kye Gwan, l-a întâmpinat pe ambasadorul indian la Phenian pentru a-i cere ajutorul in numele tarii sale un ajutor alimentar. Dincolo de aşteptările superiorilor acestuia de la New Delhi, ambasadorului Pratap Singh i-a fost acordata o primire cordiala si transparenta permiţându-i-se sa viziteze tara pentru a avea tabloul real. Premierul indian Manmohan Singh a acceptat acordarea unui ajutor alimentar de 900 de tone boabe de soia si 300 de tone de grâu în iulie 2011.[5] Moartea lui Kim Jong Il nu pare să schimbe acest traseu umanitar, crede ambasadorul sud-coreean la New Delhi, Kim Joong-keun. Conform acestuia, India va continua gestul sau început în vara lui 2011 ca parte a unei acţiuni mai largi de a tine în şah China si de a îndepărta Phenianul de aliatul sau tradiţional. Daca gestul sau va avea sau nu succes rămâne la latitudinea juntei militare nord-coreene. Atâta timp cât aceasta va deţine arma nucleară va putea extorca în voie regimurile înconjurătoare, alternând poate un simulacru de perestroika cu politica pantofului lovit în masă.

Mai trebuie luat in calcul un ultimul factor care poate înclina balanţa mai mult decât orice altceva- India, o non-semnatară a NPT-ului detine arma nucleară; postura de semi-paria pe care a suportat-o mult timp până după mijlocul anilor 2000 când SUA au creat o paralegislaţie ad-hoc pentru a legitima calitatea de stat atomic a Indiei. Acel <intre> ce caracterizează reputaţia internaţională a Indiei atomice poate permite New Delhi-ului sa intre în graţiile tănărului autocrator de la Phenian mai mult decât marile puteri occidentale. Dar poate avea si un efect pervers dacă India ar dori să se folosească de eventualele sale succese diplomatice în faţa lui Kim Jong-Un pentru a contorsiona/interpreta regimul de non-proliferare în favoarea sa. Puterea atomica, asemenea oricărei alte puteri corupe. Dar pana in acest moment nu trebuie a ne grăbi cu concluzii sau predicţii întrucât deşi multe sunt posibile dar puţine sunt probabile.

In concluzie gestul de a trimite ajutoare releva si revela disponibilitatea Indiei de a fi un hegemon regional responsabil si de contribui la efortul de menţinere a stabilităţii zonale. Si este tot o invitaţie la responsabilitate a marilor puteri, fie ca se numesc SUA, Rusia sau Japonia de a o integra in clubul lor de negocieri diplomatice, fie si doar pentru a contracara China.

 

 

 


[1] Trebuie făcută completarea ca Dialogul celor 6 nu este singura formă de multilateralism menită a îndigui programul nuclear de la Phenian. În 1994, Iniţiativa Cadru semnată în SUA şi Coreea de Nord interzicea celei de-a doua să-şi continue programul nuclear în schimbul unor ajutoare economice, tehnologice şi energetice din partea Washingtonului. Adiţional cerea Phenianului să nu mai opereze uzinele de prelucrare a plutoniumului şi să permită AIEA să le inspecteze.

Un protocol separat aducea in 1995 împreună SUA, Japonia, Coreea de Sud în Korean Peninsula Development

Organization (KEDO), cu rolul de a implementa Iniţiativa Cadru. Ulterior Uniunea Europeană s-a alăturat efortului. Emma Chanlett-Avery, Sharon Squassoni, North Korea’s Nuclear Test: Motivations, Implications, and U.S. Options, CRS Report for Congress, October 24, 2006, p.2, nota 1, http://www.fas.org/sgp/crs/nuke/RL33709.pdf

[4] Rajaram Panda, India-Republic of Korea Military Diplomacy : Past and Future Projections, Journal of Defence Studies, Vol 5. No 1. January 2011, p.23, http://www.idsa.in/system/files/jds_5_1_rpanda.pdf

 

[5] KP Nayar, Food bridge India built with Kim’s Korea, The Telegraph, Tuesday, 20 December 2011 , http://www.newsbullet.in/world/52-more/23156-the-food-bridge-india-built-with-kims-korea

India expected to continue food aid to N. Korea: Seoul ambassador, Yonhap News Agency, 17 01 2012, http://english.yonhapnews.co.kr/national/2012/01/17/56/0301000000AEN20120117001200315F.HTML