This text is replaced by the Flash movie.
ro en
 
 
 
 
Newsletter
 
 
 
 
Publicatii » Brief Analysis » Hindușii din Pakistan sau Partiţia ca proces continuu
 

Hinduşii din Pakistan sau Partiţia ca proces continuu

 

Silviu PETRE

 

 

Pentru ochii unui occidental partiţia din 1947 prin care fostul Raj britanic era rupt între două noi state, India şi Pakistan rămâne un act punctiform, redabil pe harta lumii prin două culori în loc de una singură. Departe de a rămâne un act suspendat în timp, Partiţia, ca de altfel atâtea alte exemple din aceeaşi specie, compun harta cronic tensionată a mapamondului postcolonial.

Graniţele politice creează la rândul lor noi identităţi şi impune direcţii de politică externă, după cum afirmă William van Schendel, cercetător al fenomenului partiţionist din Asia de Sud.[1]

Originată în temerile religioase şi articulată de orgoliile liderilor vremii: Gandhi, Nehru sau Jinnah, Partiţia a imprimat într-o foarte bună măsură atât relaţiile dintre cele două state cât şi relaţiile interne dintre majoritate şi minoritate în cazul fiecăruia. În India fiind vorba despre tensiunea dintre majoritarii hinduşi şi minoritarii musulmani (şi într-o mai mică măsură creştini, sikhşi, adivasii etc) iar în Pakistan, inversul situaţiei precum o schemă de Ying şi Yang. Dacă vrăjmăşia comunalistă din India s-a precipitat sub forma unor întâmplări extreme gen Ayodhya şi intifada din Kashmir de la începutul anilor 1990 ori masacrul de la Gujarat în 2002, mai puţin percutantă pentru publicul internaţional este situaţia hinduşilor din Pakistan.

Cele mai recente apariţii ale existenţei acestora în lumina reflectoarelor s-a petrecut în primăvara şi vara anului curent. Astfel, la idele lui martie 2014, în sudul ţării o mulţime furioasă de musulmani a pus foc unui templu hindus ca urmare a zvonului că un cetăţean hindus, Sanjeet Kumar, de 42 de ani ar fi pângărit Coranul.[2] Cealaltă a avut loc la sfârşitul lunii iunie şi începutului celei următoare ca urmare a operaţiunilor conduse de armata pakistaneză împotriva talibanilor pakistanezi din provincia Waziristan, în nord-vestul ţării. Debandada specifică demersului contrainsurgent s-a soldat cu fuga unui număr de 450.000 hinduşi din casta Balmiki  în provincia Kyber-Pashtuna.[3]

Articolul de mai jos va prezenta situaţia acestei minorităţi şi va medita la rolul său în procesul de construcţie naţională precum şi la posibilitatea transformării problemei într-un instrument de reconciliere între Islamabad şi New Delhi.

 

Religie şi etnie- un fenomen multinivel

Numărând un număr aproximativ de aproape un miliard, hinduismul reprezintă astăzi a treia mare religie a lumii după creştinism şi islam. Spre deosebire de acestea a căror arie de răspândire este răsfirată pe mai multe continente, credinţa hindusă, cu toate subramurile sale este predominant concentrată în Asia de Sud şi cea de Sud-Est într-o oarecare măsură. Afirmaţia trebuie suplimentată pentru a ţine cont de faptul că într-o lume globalizată în care diasporele devin colectivităţi de sine stătătoare religiile, limbile şi rasele se pot întâlni în orice colţ al lumii.[4]

În altă ordine de idei, istoria modernă a religiilor şi instrumentalizarea acestora de către geografie, economie şi politică poate da impresia superficială a unei lumi clar împărţite în grupuri umane distincte şi ermetice. Contrar vulgatei huntingtoniene,[5] diversitatea tinde de cele mai multe ori să încalce graniţele- istoria Asiei de Sud este un bun exemplu în acest sens, budismul şi hinduismul/ mai târziu hinduismul şi islamul cunoscând atât sincretisme cât şi antagonisme.[6] Pe aceeaşi logică nici populaţiile practicante nu au fost complet decantate după dramaticul moment 1947. Chiar dacă Pakistanul a devenit un stat predominant musulman de rit sunit, o serie de hinduşi şi creştini i-au devenit la rândul lor cetăţeni.

Populaţia este împărţită în patru grupuri etnice principale (cifrele sunt pentru nivelul anului 2005): Punjabii (44,2%) divizaţi la rândul lor în alte trei grupuri- Rajpuţi, Jati, Araini; Paştunii (15,4%), Sindhi (14,1%), Balochi (3,6%) cărora se adaugă Siraikii (care trăiesc mai degrabă în Punjab), Mohajirii (vorbitori de urdu) şi Brahuii, un grup etnic de sorginte dravidiană din provinciile Sindh şi Balochistan.

            În ceea ce priveşte limbile vorbite, urdu şi engleza sunt lexiconurile naţionale şi totodată cele mai frecvente în mass-media, guvern şi afaceri. Populaţia vorbeşte cel mai frecvent Punjabi (44,2%), Pashto (15,2%), Sindhi (10,5%), Siraiki (10,5%), Urdu (7,8%) şi Balochi (3,8%). Grupuri lingvistice mai mici includ Hindko în Provincia de Nord-Vest, Farsi vorbită de populaţia Hazara din Balochistan precum şi Brahui vorbită în Sindh şi Balochistan. Urdu a fost promovată drept limbă naţională drept liant interetnic dar este maternă doar Mohajirilor.[7] – Acest din urmă grup din care face parte şi fostul dictator Pervez Musharaff este urmaşul acelor musulmani care au emigrat din India pentru Pakistan în urma Partiţiei.

(Cuvântul în sine înseamnă refugiat în limba urdu).[8] Numărul lor iniţial era de 7,5 milioane conform recensământului organizat de statul islamic în anul 1951. (alte surse occidentale dau un interval numeric cuprins între şase şi zece milioane de oameni). Cei mai mulţi dintre ei s-au stabilit în vestul Pakistanului (73,1%), 8,5% în Karachi şi 0,4% în Balochistan.[9]

Conform site-ului Consiliului Hindus din Pakistan, hinduşii de aici reprezintau acum câţiva ani circa 5,5% din populaţia de 170 de milioane a ţării. Dicţionarul de minorităţi al lui Carl Skutsch dă cifra de 1,27 de milioane,[10] decât mai puţin de un procent din actuala populaţia a Pakistanului în timp ce alte surse avansează 6-7 milioane.[11]

Recensământul ţinut în 1998 furnizează următorul peisaj religios:

 

 

 

 Cei mai mulţi dintre hinduşi (94%) locuiesc în provincia Sindh iar 4% în Punjabul pakistanez după cum este ilustrat mai jos:

 

 

 

 

 

 

Sursa: Pakistani Hindu Council, http://www.pakistanhinducouncil.org/hindupopulation.asp

 

 

 

 

Sursa: (de la stânga spre dreapta): http://linguistics.buffalo.edu/people/faculty/dryer/dryer/map.sasia.gif

http://www.roebuckclasses.com/105/regions/sasia/sasiaregion.htm (accesat 4 iulie 2014)

 

            Din variaţia extremă a numerelor decurg o serie de probleme metologice, după cum bine se poate bănui. Una dintre posibilele explicaţii ar consta în încărcătura politică a efectuării recensământului. Astfel între 1981 şi 1998 în Pakistan nu a mai avut loc nici un recesământ naţional. Numai între 1990-1993 prelevarea a fost anulată de trei ori din cauza instabilităţii guvernamentale. Pe de altă parte violenţele stradale şi infracţionalitatea care inundă oraşe precum Karachi şi Lahore nu îmbie la cercetări sociologice de mare amploare.[12]

Următorul recensământ programat pentru 2008 are acelaşi soartă ca şi predecesorul său, nefiind ţinut în fapt nici până în ziua de astăzi. În decembrie 2013, Nawaz Shariff a promis derularea procesului în acest an[13] dar nici în prezent perspectivele nu par mai optimiste. Un panel senatorial i-a înaintat premierului Shariff un memoriu în care îi atrage atenţia asupra problemelor de securitate, în speţă a celor din Waziristan şi Provincia de Nord-Vest. La rândul său Asif Bajwa, de la Biroul de Statistică subliniază că pregătirea unui recensământ ar avea nevoie de zece luni de pregătire.[14]

O altă explicaţie priveşte strict comunitatea hindusă şi dorinţa autorităţilor pakistaneze de a menţine în acte numărul acestora cât mai redus pentru a nu le conferi drepturi politice. Pakistan Hindu Post (PHP)- o platformă online dedicată culturii hinduse din Pakistan consideră că numărul celor care cinstesc Vedele ar fi crescut numai în Balochistan de la 31.000 la peste 60.000 în 2011.[15] În concluzie adevărul statistic continuă să rămână prizonier instrumentalizării cifrelor în scopuri politice.

 

Ideea şi realitatea Pakistanului

            Stephen Philip Cohen îşi începe cartea sa despre crearea Pakistanului de la răspândirea Islamului de la jugulara care a fost Drumul Mătăsii şi apoi prin irigare către Asia Centrală, Sudică şi indochineză.[16] Numai aşa putem înţelege cum o cultură a devenit o istorie şi, pentru speţa supusă studiului, o geografie. Justificat prin ideea salvargdării drepturilor tuturor adepţilor Coranului, Pakistanul s-a dovedit încă de la început o improbabilitate geografică şi o realizare suboptimală faţă de proiectul iniţial. În primul rând pentru că momentul 1947 inagurează pe hartă un stat format din două jumătăţi, estică şi vestică, separate între ele de peste 1000 km de teritoriu străin. Jumătatea răsăriteană, care va deveni în 1971 statul Bangladesh era cultural şi lingvistic diferită de jumătatea apuseană cu capitala în Karachi. Discrepanţele economice care s-a acumulat în timp în favoarea vestului vor determina un război civil, secesionist extrem de violent.

Situaţia nu avea să se schimbe nici după încheierea păcii de la Simla în 1972. Nici înjumătăţit Pakistanul nu va reuşi să reprezinte cu succes viziunea secularului Mohammed Jinnah, cursul evenimentelor demonstrând că religia singură nu poate ţine laolaltă populaţii distincte şi de foarte multe ori autodefinite prin loialităţi de clan, nicidecum de sentimente statale moderne.[17] 

Printre cele mai importante clivaje avem pe aceea dintre pathanii din Punjab celorlalte etnii şi provincie întrucât aceştia domină atât în termeni de ansamblu cât şi în armată (80%). O altă îi opune pe sindhi mohajirilor. Aceştia din urmă, venind din India (vezi mai sus) i-au înlocuit pe hinduşii şi sikhşii refugiaţi spre sud. Populaţia lor de 8 milioane (la nivelul anului 1951) era mai bine educată şi i-a dislocat pe sindhii din Karachi, cel mai important oraş al ţării. Rivalitatea lor perenă se termină adeseori prin crime şi violenţe colective.[18] Operaţiunile contrainsurgente ale forţelor armate din ultimii ani au mai avut un efect colateral: mii de paştuni din zonele respective s-au refugiat în Karachi, factor care nu face decât să toarne gaz pe un foc ce se hrăneşte deja din sine.[19] Lor li se adaugă alte mişcări politice originate în nemulţumirea diferitelor grupuri etno-lingvistice precum Siraiki în sud sau Baloch.[20]

Cât despre hinduşi, pentru a închide paranteza şi a ne întoarce la subiectul tratat, aceştia nu reprezintă nici măcar un subiect politic (adică un agent colectiv capabil de impact real) cât un obiect prins între forţe şi grupuri sociale infinit mai puternic. După cum se poate vedea din tabelul de mai sus, procentajul lor subunitar abia dacă le permite statutul de subiect de cercetare pentru instituţiile statului pakistanez.

 

La momentul Partiţiei populaţia hindusă rămasă în Pakistan însemna 15 dacă nu chiar 21% din numărul total de cetăţeni. Cu timpul procentul a scăzut până la stadiul actual ca urmare a exodului.

Teoria celor două naţiuni, cea care justifica ideologia Ligii Musulmane,  a continuat să se reflecte în legislaţia şi cultura instituţională pakistaneză care operat mai mulţi cu scopul de marginaliza minoritatea hindusă. Astfel Constituţia adoptată în 1962 sub mandatul lui Ayub Khan norma că numai musulmanii pot ocupa poziţii de conducere în stat, eliminând apriori pe practicanţii altor culte. Trei ani mai târziu, în timpul războiul de şaptesprezece zile cu India, guvernul de la Karachi a emis Enemy Property Ordinance- lege în urma căreia toate proprietăţile hinduşilor trebuia considerate bunuri ale duşmanului şi deci confiscate.[21] (Aceasta a fost adoptată de statul Bangladesh în 1972).[22] Recurent minoritatea hindusă s-a aflat sub ameninţarea convertirilor forţate la islamism. Tensiunile dintre Delhi şi Islamabad s-au repercutat de sus în jos şi la firul ierbii- în 1992 după distrugerea moscheii de la Ayodhya, în Pakistan musulmanii furioşi au atacat peste 120 de temple hinduse vandalizând totodată gospodăriile şi magazinele hinduşilor.[23]

Naumana Suleman, coordonator al Comisiei pentru Justiţie şi Pace din Pakistan susţine în raportul său din 2013 că între 2000-2012 729 de hinduşi au fost forţaţi să se convertească la Islam. Un alt raport, cel al Human Rights Monitor nota că între 2011-2013, 11 hinduşi au fost ucişi iar alţi 35 au fost răpiţi pentru răscumpărare.[24]

Răpiri, violuri şi conversii forţate asupra fiicelor noastre, şantaj şi răpirea oamenilor de afaceri pentru a cere răscumpare” rezumă sentimentele celor mai mulţi redate prin cuvintele lui Ramesh Kumar Vankwani de la Consiliul Hindus din Pakistan (CHP).

Alţii precum Muslim Odhano, activist islamic pentru drepturi, văd fenomenul nu numai în termeni religioşi ci ca pe o deteriorare de ansamblu a autorităţii guvernului de la Islamabad asupra teritoriului pe care îl păstoreşte: “It’s not just the Hindus, even Muslims are continuously harassed by people from the Jakhrani tribe which is carrying out looting, extortion and dacoity (banditry) here. But Hindus are facing a double whammy, because their daughters are not safe here and are being kidnapped and forcibly converted to Islam,”[25]

Nu-i de mirare că 5.000 dintre ei aleg să fugă în India în fiecare an, conform unui alt oficial al CHP.[26]

Ceea ce este poate mai îngrijorător pentru stabilitatea regională se referă la creşterea intoleranţei religioase din ultimul timp, mai multe voci afirmând că lucrurile s-au înrăutăţit în mandatul lui Nawaz Shariff. Conform lui Sherry Rehman, fost oficial guvernmantal şi fost ex-ambasador pakistanez în Statele Unite: ”Pakistanul reuşeşte din ce în ce mai puţin să îşi protejeze minorităţile din două motive: în primul rând creşterea intoleranţei religioase şi apoi, spaţiul prea mare acordat ideologiilor violente.”[27]

Conform ziarului britanic Daily Mail motivele escaladării violenţelor interconfesionale s-ar datora toleranţei administraţiei Shariff care curtează elementele fundamentaliste pentru a asigura loialitatea acestora.[28] 

[        Statisticile recente tind să susţină aserţiunile de mai sus. Potrivit cercetătorului Abdul Basit, în 2013 Pakistanul a cunoscut 5.207 decese cauzate de terorism (aparent un progres faţă de 6.211 incidente de acelaşi fel în anul anterior, 2012). Numărul atacurilor sinucigaşe a rămas însă acelaşi (39-2012; 41-2013) dar numărul de victime practic s-a dublat, de la 365 la 737. Incidentele sectare într suniţi şi şiiţi au scăzut de la 173 în 2012 la 120 un an mai târziu dar şi aici, numărul victime a crescut: 307↑ 506.[29]]

Nu toată lumea apare afectată în acelaşi fel, mai mulţi hinduşi şi creştini din Waziristan au declarat că viaţa alături de talibani era tolerabilă şi că mai degrabă trupele armate au fost cele care i-au brutalizat.[30]

În spiritul obiectivităţii trebuie amintit că există persoane de origine hindusă care au ajuns în funcţii de conducere înalte, precum Rana Bhagwandas numit preşedintele Curţii Supreme în martie 2007 în timpul regimului Musharaff.[31]

 

            Confirmând dictonul potrivit căruia nu te mai poţi întoarce acasă, soarta refugiaţilor hinduşi în India nu este neapărat mai bună. Aici sunt trataţi în cel mai rău caz drept cetăţeni pakistanezi şi în cel mai bun drept o servitute, un surplus de probleme/guri de hrănit asemenea ţăranilor bangladezi care trec graniţa de nord-est în Assam riscând gloanţele grănicerilor.

Componenta economică a fluxului constant de imigranţi a început să-şi spună cuvântul din moment ce în 2005-2006 statul indian a acordat dreptul cetăţenie la 13.000 refugiaţi din Pakistan aflaţi în Rajasthan. Ulterior administraţia a devenit mult mai selectivă la acest capitol, doar 915 refugiaţi primind cetăţenia în ultimii trei ani.[32]

Încă o mostră a situaţiei dilematice a refugiaţilor s-a putut vedea spre sfârşitul lui decembrie 2013 când un grup de 29 de hinduşi au protestat faţă de modul cum sunt trataţi de autorităţile grănicereşti indiene de la punctul Munabao, statul Rajasthan. Refugiaţii proveneau din localitatea Jantar Mantar, pronvincia Sindh. Nemulţumirea lor era cauzată de gestul soldaţilor de la graniţă care au cerut femeilor să renunţe la bijuteriile lor.

Toate speranţele noastre au fost sfărâmate de oficialii grănicereşti de la Munabao, la graniţa cu Pakistanul când aceştia au insistat ca femeile să-şi scoată bijuteriile precum cerceii şi brăţările. Ne-au spus că bijuteriile sunt taxabile. După cum nu aveam la noi 50.000 rupii a trebuit să le lăsăm acolo”, declară fermierul Panju Mal ziarului The Hindu.[33]

 

Remarci concludente

După a anunţat încă din introducere, prezentul studiu s-a preocupat de prezentarea situaţiei hinduşilor din Pakistan. Caracterul cercetării a fost mai degrabă unul descriptiv, fără a urmări vreo teorie socială anume sau vreun ţel moralizator. Singurul bagaj ideatic este împrumutat din zona geografiei politice şi din cercetările unor autori precum Fernand Braudel, Lucien Lefebre, David Harvey, John Agnew, Doreen Massey, Tim Creswell potrivit cărora textura istoriei, substanţa evenimentelor are loc într-un spaţiotemporal. Graniţele politice, fie ele şi trasate artificial, forţat creează în timp consecinţe şi diferenţe. Pe scurt istoria se petrece în spaţiu dar şi spaţiul canalizează făgaşul istoriei. După patruzeci de ani de comunism germanii de est se simt diferiţi faţă de cei din vest chiar dacă nuanţa diferenţelor lor se subsumează sentimentului naţional de ansamblu. În aceeaşi linie nici Canada nu este Statele Unite iar Taiwanul îşi păstrează autonomia faţă de China. Pentru Asia de Sud, în pofida similarităţilor etno-culturale, graniţele politice creează şi întreţin alteritatea. Alteritate şi alienare. Pentru grănicerul indian răspândit pe frontiera de mii de kilometri, fermierul din Bangladesh sau imigrantul hindus din Pakistan reprezintă deopotrivă o ameninţare cât şi o frecventă oportunitate de rotunjire a veniturilor prin mita pe care o lasă oamenilor legii. Economia spaţiilor restrictive- pentru că aceasta înseamnă graniţele- se fundamentează pe anumite tradiţii naţionaliste şi le întăreşte la rândul lor. Refugiaţii reprezintă o sursă de tensiune cronică pentru guvernele sud-asiatice dar mai ales pentru cel de la Delhi. Mai mult decât atât, securitatea umană conturată de existenţa celor care trec graniţa nedetectaţi este strâns corelată cu securitatea clasică (două exemple sunt cardinale: criza umanitară a populaţiei din actualul Bangladesh în timpul războiului civil din 1971; modul în care Pakistanul a folosit mujahedini ca antet la ofensiva sa în 1999 pe timpul războiului Kargil).

Însă o problemă poate fi totodată o soluţie sau cel puţin prilejul pentru găsirea unei soluţii dacă există perspectiva potrivită. Populaţiile de graniţe, aşa cum sunt hinduşii din provincia Sindh pot deveni recuzita unui proces de reconciliere între cele două naţiunià măsuri care să le ofere acestora condiţii mai bune de trai- cum ar fi în construcţia de infrastructură- nu ar fi ceva imposibil şi ar transforma relaţiile inter-naţionale dintre India şi Pakistan în relaţii intra-naţionale cu beneficii mutuale.

 

Silviu Petre

Bucureşti, 7 iulie 2014

 

[1] Willem van Schendel, The Bengal Borderland: Beyond State and Nation in South Asia, Anthem South Asian Studies, 2005

[2] Syed Raza Hassan, Hindu temple set on fire in Pakistan over blasphemy, Reuters, 16 March 2014
[3] Pak army operation in Waziristan: Over 100 Hindus among thousands displaced, The Times of India,  Jun 27, 2014
[4]Aminah Mohammad-Arif, The Paradox of Religion: The (re)Construction of Hindu and Muslim Identities amongst South Asian Diasporas in the United States, South Asia Multidisciplinary Academic Journal, 2007;
Christine Moliner, Frères ennemis? Relations between Panjabi Sikhs and Muslims in the Diaspora, South Asia Multidisciplinary Academic Journal, 2007
http://samaj.revues.org/55#tocto1n1
[5] Pentru o critică şi o discutare a tezei lui Huntington vezi: Mohsen Milani, Michael Gibbons, Huntington’s Dangerous Paradigm. Hossein Bashirieh, From Dialectics to Dialogue: Reflections on Intercivilisational Relations, Global Dialogue, Volume 3, Number 1, Winter 2001, http://www.worlddialogue.org/content.php?id=130

Gabriel A. Acevedo, Islamic Fatalism and the Clash of Civilizations: An Appraisal of a Contentious and Dubious Theory, Social Forces, Vol. 86, No. 4 (Jun., 2008), pp. 1711-1752

Huntington's clash. One of America’s great public intellectuals died on Christmas Eve, The Economist, Dec 30th 2008 

[6] „..the South Asian population is characterized by a remarkable overlapping of identities; yet, there are perceptible trends of homogenization along religious lines, Hindus vs Muslims, generating a polarization within the group caught by the tension and contradictions between its internal diversity and the appeals made by respective leaderships in favour of greater homogeneity amongst the Hindus on the one hand, and the Muslims on the other”, Mohammad-Arif, op.cit.

Despre sincretismul dintre hinduism şi budism a se vedea: J. J. Roy Burman, Hindu-Muslim Syncretic Shrines and Communities, Mittal Publications, New Delhi, 2002

John N. Miksic, The Buddhist-Hindu Divide in Premodern Southeast Asia, Nalanda-Srivijaya Centre, Institute of Southeast Asian Studies, Singapore, September 2010

[7] Library of Congress – Federal Research Division Country Profile: Pakistan, February 2005, p.8, http://lcweb2.loc.gov/frd/cs/profiles/Pakistan.pdf (accesat 4 iulie 2014)

[8]  Carolyn Black, Pakistan: The People,  First Folio Group/ Chabtree Publishing Company, 2003, p.14
[9] M. G. Chitkara, Mohajir's Pakistan, APH Publishing Corporation, Delhi, 1996, p.4
[10] Carl Skutsch, Encyclopedia of the World's Minorities, p.553
[11] Palash Ghosh, Pakistan's Hindus Outraged Over Forced Conversions Of Young Girls To Islam, International Business Times, February 17 2014

[12] Akhtar Hassan Khan, 1998 Census: Results and Implications, The Pakistan Development Review, Vol.37, Vol. 4, Winter 1998, pp.481-493

Anita M. Weiss, Much Ado about Counting: The Conflict over Holding a Census in Pakistan, Asian Survey, Vol. 39, No. 4 (Jul. - Aug., 1999), pp. 679-693, esp. 679, 681-683

[13] Fresh census in Pakistan, Pakistan Today, 5 December 2013

PM to hold population census next year, Dunya TV, 15 December, 2013

[14] Imran Mukhtar, Senate panel doubts chances of fresh census, The Nation, July 04, 2014

[15] Hindus feeling insecure in Sindh & Balochistan, says Mr.Lal a Hindu minister in Pakistan, Pakistan Hindu Post, February 09, 2011, http://pakistanhindupost.blogspot.ro/2011/02/hindus-feeling-insecure-in-sindh.html

[16] Stephen P.Cohen, The Idea of Pakistan, Brookings Institute, Washington, 2004, pp.8-17

[17] Weiss, op.cit., p.686 şi Cohen, op.cit.,  p.230-233

[18] Theodore P. Wright, Jr., Center-Periphery Relations and Ethnic Conflict in Pakistan: Sindhis, Muhajirs, and Punjabis, Comparative Politics, Vol. 23, No. 3 (Apr., 1991), pp. 299-312

[19] Syed Shoaib Hasan, Pashtun influx fuels Karachi tensions, BBC News, 12 February 2009
Marco Mezzera, Dante in Karachi: circles of crime in a mega city, Clingendael- Netherlands Institute for International Relations, 12 October 2011, http://www.clingendael.nl/

[20] Tariq Rahman, Language and Ethnicity in Pakistan, Asian Survey, Vol. 37, No. 9 (Sep., 1997), pp. 833-839

[21] Carl Skutsch, op.cit., p.553
[22] Masahiko Togawa, Abhijit Dasgupta, Abul Barkat, Minorities and the State: Changing Social and Political Landscape of Bengal, SAGE Publication India, 2011, pp.164-166
[23] Pakistanis attack 30 Hindu Temples, The New York Times, December 8, 1992

Shekhar Gupta, Zahid Husain, India in the dock.Babri Mashid demolition 1992: How the world reacted, India Today, 5 December 2011

[24] Samra Syed, I love Pakistan, but I can’t live here, The News, May 25, 2014
[25] Zofeen Ebrahim, Why Are Hindus from Pakistan Crossing Over to India?, Inter Press Service, Aug 24 2012
[26] Nearly 5,000 Hindus from Pakistan migrating annually to India, Zee News, 13 May, 2014