This text is replaced by the Flash movie.
ro en
 
 
 
 
Newsletter
 
 
 
 
Publicatii » Brief Analysis » GERMANIA vis-a-vis EUROPE
 

GERMANIA vis-à-vis EUROPE

 
 
Dr. MIHAIL E. IONESCU
 
 
 

         Criza din Ucraina si actiunile rusesti in Crimeea si Estul tarii, care continua si in aceste zile din zilele Sarbatorilor de Pasti , au evidentiat o trasatura de o importanta extrema in Europa de azi .  Cum s-au pozitionat marile puteri traditionale ale batranului continent ? Stim ca, dupa initiala surprindere reusita de Rusia in Ucraina , Anglia si Franta au reactionat afirmand solidaritatea de alianta ( in consecinta, NATO a actionat proactiv si util , chiar daca poate nu indeajuns ) . Doar atitudinea Germaniei in contextul crizei a fost , pentru a folosi un termen soft, ambigua. Retinuta si sovailenica . Ea s-a manifestat prin incetineala cu care guvernul german s-a racordat pozitiei exprimata de SUA si NATO fata de agresiunea rusa in Crimeea, in opiniile diferite manifestate de fosti politicieni cu influenta publica sau de cercurile de afaceri cu legaturi solide in Rusia . Aceste pozitii diverse fata de linia oficiala- inceata si reluctanta, determinata si de istoria postbelica recenta a marilor partide componente ale coalitiei politice conducatoare- includeau o semnificativa doza de intelegere dar si de distantare fata de actiunea Rusiei. Iar aceasta atitudine era justificata, mai ales, atat prin legaturile economice foarte stranse intre Germania si Rusia, a caror intrerupere fie si limitata si temporara ar fi daunatoare economiei germane sau Occidentului in general.

 

         Cum se explica aceasta atitudine a Germaniei care este decisiva pentru viitorul Europei avand in vedere greutatea ei geopolitica si economica pe batranul continent. ?

 

         Expertii atat germani , cat si din alte state occidentale au observat ‘incurcatura’ in care s-a aflat guvernul german o data cu declansarea operatiilor ruse in Ucraina si coagularea, este drept treptata ,dar rapida, a atitudinii de fermitate a Occidentului ( conduse de SUA si NATO ) pentru a da raspunsul legal, legitim acestora. Pentru experti germani, Ucraina si criza de aici dezvoltata in ultimele doua luni au reprezentat “a big clarifier” pentru ca au ridicat prompt si inevitabil doua intrebari decisive pentru viitorul Europei:” .First, predictably, will the United States remain a European power? Second, perhaps less obviously, can Germany be kept inside the Western family of nations? The battle for a Europe whole and free is a battle over German Westbindung” ( Jan Techau )

 

         Practic, aceste doua intrebari se ridica, in ansamblul acestor analize, dar si in randurile cititorilor care le-au comentat , din chiar situatia exceptionala a Germaniei azi in Europa. O precizare este necesara, anume ca situatia de azi este ea insesi rezultatul unei evolutii istorice indelungate. Situata geografic in centrul Europei, acumuland pe baza potentialului demografic si a calitatilor comunitare indiscutabile o putere impresionanta reflectata in performantele actuale, mostenind o rezilienta istorica fara egal, Germania are si instincte care i-au indus sinuozitatile politice moderne si contemporane. Unul dintre ele a fost expansiunea catre Est a germanismului-pasnica sau violenta- care l-a pus in conflict cu lumea slava, indeosebi cu Rusia in ultima suta de ani. In miezul geopolitic al Europei unde se afla, Germania are deopotriva o predispozitie catre singularizare/distantare/izolare/ dominare fata de Est si/sau Vest, ceea ce nu rareori ii determina comportamentul pe arena continentala . Acest instinct si efectele devastatoare ale concretizarii lui au fost si motivatia pentru care celelate puteri europene s-au impotrivit vreme indelungata unificarii germane, atinsa tarziu, in a doua jumatate a secolului XIX, iar la finele celui de al Doilea Razboi Mondial , alaturi de SUA, au recurs din nou la dezmembrarea ei . Este semnificativ un sondaj recent care arata ca 81 la suta dintre germani nu evalueaza Rusia ca un partener de incredere , dar deopotriva circa 58 la suta considera acelasi lucru despre SUA. Iar un alt sondaj de opinie este si mai ilustrativ : 49 la suta vor o atitudine echidistanta intre Vest si Rusia si doar 45 la suta vor sa fie intergati Vestului. Asadar este Germania in Vest ? Or, poate fi Germania echidistanta in centrul Europei ?

         Un cititor comenteaza pe un forum : germanii “are big enough to dream it, but never quite powerful enough to attain it. Just when they get really close through dominance in the EU, Russia plays at games to confuse Germany, and try to force a choice betwenn Anglo-/Saxon/ world and Russian” . Acesta surprinde in comentariul sau- credem noi- doar o parte a tumultuoasei istorii din ultimul secol a Germaniei. Anume ca, geopolitic deopotriva favorizata si vulnerabilizata prin pozitia sa continentala centrala, Germania a considerat ca este sufficient de puternica pentru a ceda impulsului de a domina si, mai recent, de a ramane singura, alaturi de o Uniune Europeana puternica si organizata prin vointa Berlinului, pentru a nu fi obligata la o optiune intre Est si Vest. Catre Rusia, Germania are puternic si indelung exersat   binomul ura/iubire ca explicatie a acestei ambiguitati istorice , sau cum nota un romanicer german "When it comes to the relations between the Germans and Russians, there is a tug-of-war between profound affection and total aversion". Rusia este misterioasa lume a lui Tolstoi si Ceaikovski, dar si a tenebroasei istorii cu iz asiatic a lui Ivan cel Groaznic. Relatiile Germaniei cu lumea slava , incepand cu Rusia Novgorodului dateaza de aproape un mileniu, iar aceasta ambivalenta a avut ragazul sa se sedimenteze si consolideze. In ce priveste Vestul, caruia traditional istoric lumea germana i-a apartinut, chiar daca impulsurile estice au consumat deopotriva energii si resurse uriase, materiale si umane, Germania l-a descoperit , mai ales dupa al Doilea Razboi Mondial. Incadrarea Germaniei in Vest a fost solutia de a evita fascinatia izolationismului insotita de pulsiuni dominatoare – cum s-a vazut de doua ori catastrofal in ultimul secol – si deopotriva de a beneficia de atu-urile geopolitice si demografico-economice pe care la stapaneste in Europa .

         Cele mai sus spuse nu inseamna ca analizele la care facem referire considera ca atitudinea germana fata de Rusia poate fi echivalata azi cu pozitia Germaniei fata de Europa. Pentru ca ar fi destul de greu de acceptat ca germanii- am vazut rezultatul recentelor sondaje citate care este evaluarea lor fata de Rusia- ar acepta design-uri geopolitice precum cel la care face referire acum cateva zile expertul rus in relatii internationale Serghei Karaganov. Reluand o idee mai veche ( 6 martie 2014 ) - in care pleda pentru un efort pentru atingerea unui “the common goal of an Alliance of Europe stretching from Lisbon to Vladivostok, in which people and trade would flow freely. We should merge the soft power of Europe with hard power and resources of Russia, as prominent Europeans and Mr Putin have often proposed”- Karaganov a revenit recent cu precizari. El arata intr-un articol, publicat la 8 aprilie 2014, ca o Uniune a Europei ar fi benefică Rusiei, care nu s-ar mai îndepărta de civilizaţia europeană, şi Uniunii Europene, dotata cu o noua tinta strategica. Astfel, ar apare un nou mare actor, formalizand un triunghi de putere planetar alaturi de SUA şi China. Deşi, la momentul actual, Moscova nu mai doreşte o integrare în Occident, politica Rusiei nu este una anti-europeană. Insa menţinerea tensiunilor de genul crizei ucrainene vor reorienta Rusia şi mai mult spre Est.

                                               *
 

         O impresionanta parte din motivatia actualei orientari politice si de opinie publica germana vine din trecutul recent. Mai precis din cursul Razboiului Rece.In politica URSS in cursul acestei epoci bipolare , dupa infiintarea NATO in 1949, neutralizarea Germaniei in schimbul reunificarii celor doua state germane era evaluata ca un ‘deal’ convenabil ambelor puteri si a devenit o linie principala de actiune a Moscovei in Europa. Aceasta politica rusa isi are inceputurile inca din 1952, cand URSS a inaintat puterilor occientale asa numita ‘nota Stalin”, care in esenta prevedea chiar acest lucru. Fara a intra in amanunte precizam ca adresantii au raspuns negativ propunerii ruse, iar dupa 1955 cand s-a organizat Pactul de la Varsovia, mentinerea Germaniei de Vest in NATO a fost o linie strategica de actiune majora a Occidentului . “Fata in fata” in ‘Fulda gap’ a devenit simbolul acestei infruntari Est-Vest care va lua sfarsit abia in primii ani ( 1990-1991 ) ai ultimului deceniu ai secolului XX, o data cu sfarsitul Razboiului Rece. URSS nu a renuntat insa deloc in cursul existentei sale la aceasta strategie politica, intrevazand in succesul ei nu doar sfarsitul NATO, dar , mai ales, slabirea pana la disparitie a prezentei si influentei SUA pe batranul continent. Chiar N. Hrusciov, liderul destalinizarii si autor al strategiei coexistentei pasnice intre cele doua sisteme , comunist si capitalist, a incercat sa puna in practica propunerea Stalin. Catre sfarsitul anului 1964, ginerele acestuia sonda , in Germania, fortele politice privind implementarea acestei strategii, pentru ca , descoperit fiind de serviciile secrete ale unui stat aliat , sa produca o veritabila furtuna politica la Moscova soldata cu debarcarea lui Hrusciov. In 1975, negocierile pentru Actul Final referitor la securitatea si cooperarea in Europa , semnat la Helsinki in 1975, au cunoscut o victorie occidentala –“cosul trei” , al drepturilor omului-, dar si una germana sau sovietica , depinde unghiul din care este privita   chestiunea. La presiunea germana , careia Moscova ii putea opune ferm veto-ul - cine stie ce ascund arhivele marilor cancelarii euro-atlantice referitoare la amanuntele dezbaterii in legatura cu acordul asupra celor 10 puncte ale “decalogului de la Helsinki”- s-a acceptat in Actul Final un punct extrem de important. Anume ca schimbarea granitelor in Europa, care era inghetata si devenea sacrosancta conform acestui document si care reprezinta piatra unghiulara a actualei ordini europene, sa poata deveni posibila in conditiile in care partile implicate ar cadea de acord. “frontierele europene sunt inviolabile “, dar nu imutabile , consemna acest punct Aceasta stipulatie a ‘decalogului’ de la Helsinki a fost aplicata in cazul reunificarii celor doua state germane in octombrie 1990 numai dupa ce a fost obtinut acordul Moscovei in conditii nici azi pe deplin elucidate ( nu se stiu toate amanuntele intelegerii bilaterale intervenite intre liderii sovietic si german, respectiv Helmuth Kohl si Mihail Gorbaciov, in februarie 1990 ).

 

Ca unii fosti politicieni germani au aratat intelegere fata de actiunile Rusiei in Ucraina in cursul actualei crize nu apare cu deosebire grav. Unii dintre ei sunt parte, conceptuala si practica, a unei paradigme a trecutului - Egon Bahr, de pilda- care au vazut in legatura bilaterala cu Rusia pe coordonatele realismului si recunoasterii unei zone de interes pentru Moscova in Europa osatura principala a Ostpolitik-ului Razboiului Rece. Iar in conceptia lor aceasta paradigma a avut rolul esential in sfarsitul victorios al Razboiului Rece si in realizarea unificarii celor doua state germane, iar parasirea ei ar insemna primejdia unui nou Razboi Rece. Altii – Gerhard Schroeder, de pilda- sunt politicieni care au cunoscut succesul in alegeri pe exploatarea uneui sentiment antiamerican din randul electoratului german care este generat de o serie de factori istorici sau de realitate curenta asupra carora nu insistam. Victoria sa in alegerile din   2002 s-a intemeiat neindoielnic pe exploatarea acestui sentiment in preajma invadarii Irakului din martie 2003 de catre SUA. Recentele sondaje reflecta si ele acest trend al orientarii bazice a opiniei publice germane.

Dar anumite analize merg mai departe si chestioneaza aparitia in Germania a unui “club al apologetilor” actiunilor lui V. Putin , asa cum face Lilia Shevtsova intr-un recent articol din “American Interest”. Iata ce scrie aceasta in legatura cu acest “club”:“Cei mai vocali membri ai clubului apologeţilor sunt politicienii şi experţii germani. Analizele acestora sunt dominate de încercarea disperată de a găsi justificări acţiunilor Kremlinului în Ucraina. Inclusiv doi foşti cancelari germani, Helmut Schmidt şi Gerhardt Schröder, au avut astfel de luări de poziţie. Ce este şi mai grav: 200 de intelectuali germani au semnat o scrisoare adresată lui V. Putin prin care îşi exprimă ‘înţelegerea faţă de reacţia Rusiei în condiţiile dezvoltărilor din Ucraina” urându-i “putere, rezistenţă şi noroc’. Care sunt motivaţiile în spatele ‘dorinţei’ germane de a-l înţelege pe Putin: interese comerciale; vina pentru invadarea URSS; idealizarea Rusiei; anti-americanismul; teama de destabilizare a Rusiei, etc. Probabil, după cum a explicat un diplomat german, germanii încă urmează axioma lui Biskmark conform căreia Germania trebuie să aibă o relaţie specială cu Rusia. Este doar o încercare de a apela la sec. XIX pentru a evita responsabilităţile sec. XXI

“Cheia” in care trebuie “citita” actuala politica a Moscovei in criza ucraineana este inca neindentificata. Dupa cum cu greu poate fi identificata ‘cheia’ de descifrare a pozitiei anumitor cercuri politice din Germania in aceeasi criza. Ce stim sunt faptele care se succed cu repeziciune. SUA sunt lideri ai unui raspuns potrivit cu pericolul reprezentat de actiunea Rusiei care ameninta ordinea teritoriala si politica europeana actuala. SUA au decis, acum ctaeva zile ,dislocarea unui numar de militari americani in Polonia si tarile baltice pentru a demonstra hotararea de a nu permite avansul eventual al Rusiei. Este iarasi adevarat ca aceasta dislocare fara precedent de forte militare americane, combinata cu deplasarea de forte aeriene , catre Estul Europei, in Romania, Polonia si statele baltice, si navale in Marea Neagra a fost facuta, in ultimele zile , la solicitarea si cu acordul aliatilor SUA si NATO din aceasta regiune a continentului.

In Joia Mare a Pastelui crestin ( 17 aprilie ) a fost incheiat un acord la Geneva pentru solutionarea pasnica a crizei din Ucraina. Participantii la negocieri au fost SUA, Ucraina, UE si Rusia. In ajunul reuniunii de la Geneva , seful diplomatiei ruse, S. Lavrov, declara intr-un interviu:„Chancellor / Merkel/said that…the model of future means that interests of all sides should be balanced. I support her every word and I call our Western partners to listen to Chancellor Merkel .

Se pare ca se inregistreaza derapaje in ce priveste actiunea de implementare a obiectivelor stabilite in acest acord pentru a se evita un razboi civil in Ucraina, intre care eliberarea sediilor administrative ocupate de militanti pro-rusi in Estul Ucrainei , precum si in retragerea trupelor ruse de la frontiera dintre cele doua state. Intre timp continua fortificarea dispozitivului defensiv al NATO / SUA in estul Europei , iar vicepresedintele SUA, J. Biden , a sosit la Kiev la 22 aprilie declarand sprijinul tarii sale pentru integritatea teritoriala a Ucrainei. SUA nu vor recunoaste niciodata “illegal occupation “ a Crimeei de catre Rusia, a spus Biden, care a adaugat ca “ no nation has the right to simply grab land from another”. Urmatoarea oprire a vicepresedintelui american este la Tbilisi. Pe de alta parte, Moscova-prin vocea premierului si aministrului de Externe, arata ca este posibila declansarea unui razboi civil in Ucraina si Rusia va recurge la masurile potrivite cu legea internationala pentru a proteja minsoritatea rusa din aceasta tara ( inseamna oare interventie militara? ).

In actualele imprejurari, vocea Germaniei, cea mai puternica tara a UE, trebuie sa fie neaparat auzita.

 
 
24 aprilie 2014.
 
 

Nota: cu minime modificari acest text a fost publicat- in limba engleza- in “Nine o’clock”, in doua episoade, ultimul la 24 aprilie 2014