Gânduri despre securitatea Australiei II: Barack Obama la Canberra

Andrei MIROIU

Între 16-18 noiembrie preşedintele SUA se va afla pe tărâmul australian, într-o vizită mai mult sau mai puțin protocolară. Se cade ca aliații cei buni, care nu comentează niciodată şi contribuie la mai toate misiunile imperiale ale unicei superputeri militare să fie din când în când recompensați cu o vizită din partea şefului de la Casa Albă. Nu ştim cum ar fi stat lucrurile daca Australia s-ar fi aflat în periada de început a Războiului Împotriva Terorismului sub conducerea altcuiva decât a conservatorului John Howard, un politician extrem de apropiat în valori şi în înțelegerea sa a politicii mondiale de George W. Bush. Howard, care a exercitat o dominație asupra politicii țării sale într-o manieră nemaivăzută poate tocmai din vremea lui Robert Menzies, a implicat forțele armate australiene în ambele conflicte terestre majore ale primului deceniu al secolului 21. În Iraq Australia a participat înca din primele zile ale invaziei, alăturându-se unui select grup de aliați ai SUA sin care făceau parte, în martie 2003, doar Marea Britanie şi Polonia. Trei australieni şi-au găsit sfârşitul în acel război. Canberra şi-a trimis trupele în Afganistan din primele zile ale războiului împotriva talibanilor, iar guvernele Rudd şi Gillard au menținut o implicare semnificativă în luptă, prelungind astfel implicarea decisă de John Howard într-o țară în care, de fapt, Australia nu are nici un fel de interes (singurul atentat terorist major în care şi-au pierdut viața un număr semnificativ de australieni a fost cel din Bali din 2002, organizat de radicali islamişti indonezieni cu legături mai mult sau mai puțin strânse cu gruparea lui Osama bin Laden). Din 2002 până în prezent 32 de “diggers” au fost ucişi în Afganistan, sacrificiu care a fost desigur, deplâns ritualic în discursul susținut de Obama în plenul Parlamentului de la Canberra. Desigur, vizita nu are scopuri exclusiv simbolice, substraturile strategice şi economice fiind desigur importante. Australia se vede nevoită să joace pe o sârmă întinsă între China şi Statele Unite. De o parte stă singura economie mare a lumii care merge cu motoarele în plin, unul dintre cei mai importanți jucători financiari mondiali - şi – pentru Australia – cel mai mare partener comercial. Dacă economia australiană nu a cunoscut marasmul civilizației occidentale după 2008, motivul principal poate fi găsit în industria sa extractivă, ccare hrăneşte cuptoarele şi furnalele Chinei şi Indiei cu uriaşe cantități de cărbune, minereu de fier şi aluminiu. Sutele de mii de studenți chinezi pompează multe miliarde de doari în univeritățile din Melbourne, Sydney, Canberra şi Brisbane, în chirii, industria alimentară şi cea a divertismentului. În absența acestor două mari categorii de consumatori, economia australiană ar simți puternice presiuni până în momentul în care ar reuşi să se reorienteze spre alte economii emrgente, precum India sau unele din țările Americii Latine. În plus, guvernul de la Beijing nu s-a manifestat niciodată într-un sens în care să prejudicieze interesele țării de la antipozi. De partea cealaltă sunt Statele Unite, cel mai important aliat şi partener politic al Australiei după dezangajarea Marii Britanii din zona de la răsărit de Suez în a doua parte a anilor ’60. Stă în orice fibră a oricărui politician local convingerea că securitatea țării poate fi garantată – cel puțin împotriva unei amenințări externe de proporții – doar de către marea putere nord-americană. În acest context trebuie privit anunțul după care Statele Unite vor menține prin rotație 2500 de puşcaşi marini într-o bază militară din Northern Territory situată în apropiere de cel mai important centru economic al regiunii, Darwin. Nu există multe dubii că mişcarea e parte a vechii strategii de îndiguire, exersată cu Rusia Sovietică şi acum aplicată Republicii Populare Chineze. Australia nu-şi poate refuza patronul strategic. Pe de altă parte Australia nu poate să-şi supere prea tare clientul strategic. Aşadar, un anunț care ar bucura multe capitale ale lumii, să spunem în Europa de Est, e privit aici cu inima îndoită.

17 noiembrie 2011