This text is replaced by the Flash movie.
ro en
 
 
 
 
Newsletter
 
 
 
 
Publicatii » Brief Analysis » EUROPA SI MIDEAST : O LEGATURA ISTORICA
 

EUROPA SI MIDEAST : O LEGATURA ISTORICA

 

Mihai  HARESHAN

 

 

 

          In ultimii doi ani, dar semne erau de mai multa vreme, anumite evolutii in Mideast au statornicit perceptia ca SUA se retrag din aceasta regiune. Intre asemenea semne se pot cita atat incheierea razboiului din Irak, atitudinea impredictibila in anumite momente  fata de fenomenul ‘primaverii arabe’, retinerea de a interveni militar in Siria, incheierea recentului acord pe sase luni cu Iranul sau calendarul retragerii din Afganistan catre sfarsitul anului 2014. Iar pronuntarea , la sfarsitul anului 2013, a ‘pivotului asiatic’ de catre SUA  si masurile in consecinta au intarit aceasta opinie raspandita in randurile decidentilor  din statele regiunii, dar si in ansamblul opiniei publice de aici .

          Aceasta glisare a SUA dinspre Mideast  catre Asia s-a cuplat cu alte doua insemnate evolutii . Cea dintai a fost explozia revolutiei energetice consemnate prin exploatarea shale gas-ului, care a demarat substantial in SUA, anuntandu-se o veritabila independenta energetica a hegemonului sistemic pe cale de a deveni principalul exportator de energie din lume. Or, in asemenea conditii-continua naratiunea  retragerii SUA din regiune- pentru ce ar mai fi interesat Washingtonul in Mideast ? In acelasi timp, cu deosebire de la declansarea razboiului civil sirian, Rusia s-a implicat profound in regiune, pentru ca in aceasta toamna sa fie evident ca ea a revenit aici de unde fusese exclusa de catre SUA in urma cu o generatie si incepe sa joace un rol de prim ordin ( vezi mai recent relatiile cu Egiptul condus de armata dupa iulie 2013 ). Or, continua naratiunea citata, o asemenea performanta a Moscovei nu putea sa fie implementata fara acceptul/dezinteresul/ concursul SUA grabite sa pronunte marea glisare sistemica catre Asia.

          In treacat se cuvine mentionat ca asemenea naratiuni se fac auzite si in Europa, unde  pivotul asiatic al SUA  a trezit temeri privind abandonarea batranului continent in marea strategie americana , iar in intemeierea acestor temeri se citeaza criza euro inca neincheiata sau asertivitatea Rusiei in fostul sau spatiu imperial sau chiar mai departe ( recent confirmata amplasare a rachetelor nucleare tactice in enclave Kalinigrad ).

          Mai trebuie subliniat si un alt lucru. O asemenea naratiune nu este impartasita insa  de numerosi experti americani, iar in continuare voi referi la o recenta postare pe blogul sau de catre Stephen Walt ( ‚Foreign Policy’ review ). El afirma ( 21 noiembrie 2013 ) ca “ the United States has three strategic interests and two moral interests. The three strategic interests are 1) keeping oil and gas from the region flowing to world markets, to keep the global economy humming; 2) minimizing the danger of anti-American terrorism; and 3) inhibiting the spread of weapons of mass destruction. The two moral interests are 1) promotion of human rights and participatory government, and 2) helping ensure Israel's survival.”  Potrivit acestui expert, cea mai buna cale pentru a apara aceste interese este nu dominarea regiunii , ci conturarea unei politici de balansare a puterii, inrudita cu cea desfasurata de SUA in perioada Razboiului Rece , asadar fiind un ‘offshore balancer” . Acest lucru inseamna ca scopul este de a preveni ca o singura tara- in special Rusia- sa domine regiunea.  “ The United States didn't need to dominate the region itself; it just had to make sure no one else did. Accordingly, the country relied on local allies for the most part, and it kept its own military forces out of the region save for brief and rare moments.”

          Desigur, acestea sunt opinii de experti si este greu de prevazut cum vor evolua lucrurile. Indeobste securitatea se bizuie  pe perceptii, nu totdeauna corecte, iar in actualele imprejurari este evident ca perceptia prevalenta in statele Mideast- nu doar Israel sau Arabia Saudita, aliati ai SUA,  dar si altele, mai ales cele mici din zona Golfului- este ca SUA se retrag. In aceste state creste lipsa de incredere a liderilor politici in evolutiile Washingtonului in regiune.

          Neindoielnic este si faptul ca , pornind de la asemenea perceptii, se ridica si intrebari referitoare la cine poate fi  capabil sa inlocuiasca greutatea si influenta SUA in regiune astfel incat sa fie evitata insecuritatea si instabilitatea  pe care absenta acesteia le poate genera. Moscova pare ca a sesizat aceasta perceptie crescand retinuta  fata de SUA din statele arabe ale regiunii si din Israel si a accelerat implicarea aici. Arabia Saudita in incercat in ultimele luni sa stranga relatiile cu Rusia , mai ales pe dosarul sirian, dar cel putin conform relatarilor media nu a intampinat o primire adecvata la deschiderile facute. Tot recent,  o delegatie de nivel inalt ruseasca ( sefii departamentelor de Externe si ai Apararii ) a vizitat Cairo, unde perceptia mentionata privind atitudinea SUA se intareste. Nu doar statele regiunii par a fi ingrijorate de actiunile recente ale Rusiei, dar si in Europa, care se aprovizioneaza cu petrol in principal din aceasta regiune, sporesc aprehensiunile fata de eventuala sporire a influentei rusesti. Anglia, de pilda, prin vocea ministrului sau de Externe a facut recent  limpede intr-o vizita in Bahrain ,  ca va intari legaturile cu statele Golfului, iar un articol in presa britanica consemna , in legatura cu acest lucru, urmatoarele: “Apart from the prospect of negotiating a £20 billion arms deal, plans to revive Britain’s military presence east of Suez, which are currently being given serious consideration by Downing Street, would be a welcome demonstration that Britain, at least, cherishes its historic ties to the Gulf. “

          Asadar, prin formula ‘revive Britain’s military presence east of Suez ‘ reapare o sintagma care parea demult inchisa in cartile de istorie, cel putin de la decizia Londrei de retragere la Est de Suez   din 1971 in vremea cand Harold Wilson era premier. Atunci, Marea Britanie a hotarat retragerea fortelor sale din Asia de SE , mai intai la Est de Aden , apoi de canalul de Suez, Londra  fiind inlocuita in influenta si control de  catre SUA.

          Alte mari puteri europene nu sunt nici ele  ‘tacute’ in ceea ce priveste actualele evolutii din Mideast. Fara a intra prea mult in amanunte se cuvine mentionata atentia pe care Franta a acordat-o crizei din Siria si, in general, dezvoltarilor in diferitele dosare complexe ale regiunii, inclusiv cel iranian, iar Parisul face dovada unei vizibilitati tot mai mari pe scena internationala prin ‘interventionismul liberal’ practicat in ultimii doi ani Nordul si Centrul Africii. Iar Germania , in mod repetat , a mentionat ca unul dintre principiile sale fundamentale de politica externa este asigurarea securitatii Israelului, ceea ce echivaleaza cu un angajament regional de care trebuie sa se tina seama.

          Este evident asadar ca, chiar in conditiile unei retrageri a SUA din regiune- ceea ce este improbabil conform unor experti, Washingtonul continuand sa actioneze in regiune ca un “offshore balancer”- puterile europene , membre ale UE, vor avea sa reia o traditie istorica de implicare in Mideast . La urma urmei, este vorba de vecinatatea imediata a Uniunii Europene si securitatea si stabilitatea acesteia este de interes general continental si- de ce nu ? – unul din vectorii principali de actiune pentru afirmarea UE ca actor global.

  

 

Publicat in “Nine O’Clock”, December, 18, 2013