Deauville - provocarile unei trilaterale

Octavian Chesaru, Angela Gramada

25 octombrie 2010

Sub masuri foarte stricte de securitate, datorate amenintarii cu atacuri teroriste in UE, presedintele francez Nicolas Sarkozy, presedintele rus Dmitri Medvedev si cancelarul german Angela Merkel, s-au intalnit pe 18 octombrie 2010 pentu o dezbatere trilaterala, ce a avut loc la Deauville,in Franta, privind securitatea europeana, viitoarea presedintie a Frantei incadrul G8 si G20 (cu ocazia careia Sarkozy doreste sa lanseze 3 reforme economice cu impact international), dar si problema transnistreana. Acest summit trilateral este considerat a fi un factor important in conturarea noului concept de securitate NATO. Aceasta dezbatere trilaterala implica o multitudine de semnificatii regionale, care se cer a fi monitorizate in perioada imediat urmatoare pentru ca vor influenta destul de mult deciziile politice in spatiul european si nu numai.(Intactnews.ro, Euractiv.com, The New York Times, TheGuardian, Nezavisimaya Gazeta.)

Proiectia de la vest spre est - Octavian Chesaru

Cei trei presedinti de state, rus, german si francez, au discutat, in primul rand, despre un parteneriat intre Rusia si NATO, in inertia declaratiei de la Berlin, din 2008, a presedintelui rus, ce propunea un pact de securitate ce ar urma sa cuprinda un spatiu de cooperare ce se intinde de la Vancouver la Vladivostok. Relativ la acestea, autoritatile de la Palatul Elyse au declarat ca intalnirea de la Deauville este o ocazie buna pentru UE sa furnizeze un raspuns productiv la noua pozitie a Rusiei, de deschidere spre vest.

In timp ce administratia americana adopta o pozitie timida in ceea ce priveste relatiile cu Rusia, Sarkozy, un partizan al cooperarii dintre UE si Rusia, continua sa promoveze ideea unui spatiu economic comun intre Moscova si Uniunea Europeana, relateaza Intactnews.ro.

O reusita a acestui Summit, conform Euractiv.ro este schimbul de pozitie fata de NATO al lui Dmitri Medvedev, care a declarat ca va participa la Summit-ul NATO de la Lisabona, din noiembrie. Datorita acestei decizii, Rusiei i s-a propus sa participe activ la programul de abilitare al sistemului de scut anti-racheta, sistem ce urmeaza sa fie declarat prioritate NATO la Summit-ul de la Lisabona din noiembrie. Deschiderea Rusiei fata de vest nu ramane nerecompensata. Astfel, Franta si Germania vor simplifica procedurile administrative de acordare a vizelor pentru cetatenii rusi ce doresc sa calatoreasca in Europa.

Cotidianul New York Times considera ca astfel de masuri ar marca o schimbare majora in relatiile dintre UE si Rusia, relatii ce evolueaza dificil din cauza diviziunilor de pozitie fata de Federatia Rusa din interiorul blocului celor 27 de state membre.

Anul acesta, Merkel a afirmat intentia de a rezolva orice conflict inghetat din Europa. Pozitia cancelarului german este bazata pe afirmatia acesteia ca Razboiul Rece este incheiat definitiv, intarind necesitatea de cooperare coerenta intre Rusia si NATO, prin intermediul UE. Alaturi de Sarkozy, Merkel aduce in discuţie propunerea rusa de reconfigurare a arhitecturii de securitate a UE printr-un Tratat de securitate europeana. Declaratia venea inaintea intrarii in vigoare a Tratatului de la Lisabona, in urma caruia securitatea europeana este lasata in mana NATO, Forta de reactie Rapida a UE rezumandu-se, in continuare, la misiuni de tip Petersberg.

Astfel, administratia rusa subliniaza necesitatea respectarii suveranitatii statelor privind actiunile si aliantele militare, punct de vedere privit de multi ca o tentativa a lui Medvedev de a diminua flagship-ul american si britanic in cadrul NATO. Este o situatie inedita, intrucat Tratatul de la Washington, din 1949, prin articolul 5 al acestuia, dorea inlaturarea amenintarii sovietice. Politica clasificata NATO de massive retaliation, purtata timp de 2 decenii era menita sa opreasca initiative rusesti ce puteau fi considerate o amenintare la securitatea membrilor Alianţei.

Un subiect de actualitate dezbatut la intalnire a fost situatia din Transnistria, un conflict inghetat pe care Germania si autoritatile de la Bruxelles doresc sa il vada incheiat definitiv, ca o conditie esentiala pentru cladirea unui mediu de securitate largit (SUA-UE-Rusia). Surse de presa rusesti (Nezavisimaya Gazeta) fac referire la opinia expertului german Alexander Rahr, conform caruia autoritatile UE doresc sa deschida calea spre integrare europeana Republicii Moldova a carei integritate teritoriala este respectata si vor propune Rusiei ca problema transnistreana sa fie pasata Uniunii Europene, ce urmeaza sa rezolve problema alaturi de Romania. Insa, ramane de discutat ce avantaje va primi Federatia Rusa, in urma unui astfel de gest diplomatic.

In urma acestei intalniri, se dezbate intens ideea rechemarii la Moscova pentru negocieri a liderilor regimului separatist de la Tiraspol, parerile fiind impartite intre aceasta eventualitate si ipoteza coform careia diferendul transnistrean nu are solutii rapide (Euractiv.ro). Insa, Dmitrii Medvedev, a anuntat ca Rusia va intermedia un dialog de succes intre Chisinău si Tiraspol, fapt ce semnaleaza ca autoritatile ruse admit necesitatea solutionarii acestui conflict pentru o mai mare stabilitate in Europa. Medvedev a continuat prin a atentiona ca stabilizarea situatiei depinde mult si de pozitia Republicii Moldova, de cea a Transnistriei, a Uniunii Europene si a Romaniei.

De asemenea, Parlamentul European, printr-o rezolutie emisa pe 21 octombrie, isi arata satisfactia fata de evolutia relatiilor dintre UE si Moldova, privind incercarile de solutionare a tensiunilor din regiune. PE considera ca este nevoie de o implicare tot mai activa a UE in medierea problemei transnistrene si va aproba initiativa cancelarului german Angela Merkel pentru a fonda un Comitet de Securitate UE-Rusia, responsabilizat direct cu medierea conflictului din Transnistria.

Se pare ca amenintarile tot mai mari ce vin din partea Iranului si a Coreei de Nord, state cu regimuri dictatoriale, capacitati militare considerabile si diplomatii inchise si dificile, sunt motivul pentru care Federatia Rusa a constientizat nevoia de deschidere spre vest, spre cooperare in scopuri strategice comune. Cotidianul The Guardian preciza ca o cooperare stransa intre Rusia si Turcia (membru NATO din 1952) poate conferi Uniunii Europene o mai mare protectie impotriva amenintarilor cu rachete din partea Iranului.

Intalnirea s-a concluzionat prin semnarea de către cei treia unei declaraţii comune privind numeroase dosare internaţionale.

Proiectia de la est spre vest - Angela Gramada

Despre conflictul din Transnistria se spune ca provoaca alergie cronica autoritatilor de la Chisinau si bataie de cap Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii, iar mai nou si Federatiei Ruse, care din cauza unui handicap la nivel de politica externa nu mai reuseste sa mentina un management de succes al obiectivelor sale in regiune, desi a fost actorul care a alimentat aproape douazeci de ani existenta unui regim separatist, care i-ar fi putut asigura trecerea spre Europa prin Balcani mult mai usor. Aceasta dificultate de gestionare are la baza mai multe cauze, care se refera la administratia nerecunoscuta de la Tiraspol, dar si la schimbarea profilului de interes national pe care Kremlinul si l-a asumat in perioada presedintelui Medvedev. Difera logica, difera metoda si difera obiectivele, atingerea carora ar asigura promovarea intereselor nationale dincolo de vecinatatea apropiata.

Pentru a putea intelege algoritmul discursului celor trei presedinti in cadrul reuniunii de la Deauville este necesar de a contabiliza interesele acestor trei actori nu doar prin prisma obiectivelor lor de politica externa pe care le pot atinge la intersectia zonelor de frontiera dintre cele doua lumi: est si vest. Nu e echitabil sa limitam discursul doar la Europa de Est. Implicatiile asupra securitatii regionale sunt si ele la fel de importante,iar faptul ca s-a discutat atat de mult in cadrul reuniunii despre aprofundarea relatiilor dintre Rusia si NATO sau Rusia si Uniunea Europeana este o confirmare in plus a acestui fapt.

Este foarte util in acest moment sa incercam sa facem un exercitiu de imaginatie si sa vedem ce s-ar fi intamplat daca la conducerea statului rus s-ar fi aflat in continuare Vladimir Putin. Ar fi avut loc aceasta deschidere a Rusiei fata de Occident sau nu? Trebuie sa intelegem si un alt lucru deosebit de simplu. Oricat nu ar parea de ciudat, exista la Moscova personalitati si experti in domeniul politic, care sunt de parere ca sub conducerea actualului presedinte, Dmitrii Medvedev, politica externa rusa degradeaza usor, iar restabilirea influentei in randul statelor ex-sovietice si resetarea relatiilor cu Occidentul nu este decat un mit, menit sa sporeasca credibilitatea externa a Federatiei Ruse, proces care nu se intampla din pacate si in interior. Pentru a argumenta aceasta teza putem consulta sondajele de opinie care confirma faptul ca majoritatea cetatenilor rusi ar agrea mai degraba politica externa a fostului presedinte si nu pe cea a actualului, Vladimir Putin ramanand si dupa doi ani printre favoritii electoratului rus pentru ca optiunea veche impunea si nu se supunea directivelor mecanismelor internationale.

Interesul occidentalilor pentru orientarea vestica a Rusiei se amplifica pe mai multe falii. Prima ar fi cea a proceselor integrationiste, iar cea de-a doua tine de resursele energetice pe care le poate pune la dispozitie Moscova agentilor economici si consumatorilor europeni.

Dupa cum stim, dupa destramarea Uniunii Sovietice una din prioritatile de baza ale politicii ruse a fost restabilirea influentei sale asupra statelor ex-sovietice. La nivel declarativ niciun stat nu-si mai dorea sa cada sub incidenta interesului national rus, in realitatea, insa, conducerile acestor state realizau un lucru foarte simplu si anume acela ca le lipseau cu desavarsire resursele, nu neaparat naturale, pentru a mentine o guvernare bazata pe principii democratice. Astfel, majoritatea fostelor state sovietice, mai putin Tarile Baltice, care au respins din start ideea de creare a unei entitati noi dupa chipul si asemanarea comunitatilor europene, au fost invitate sau fortate sa ia parte la procese integrationiste, care aveau la baza un model european, dar cu un scop diferit. Comunitatea Statelor Independente este un esec, unul care costa foarte multe resurse financiare, iar nivelul de integrare economica pe care trebuia sa-l provoace la nivel de state ex-sovietice trece in anumite situatii de un sold negativ. Cu toate acestea, rusii continua sa-si construiasca propria filosofie de integrare care sufera de un sindrom acut de retard psihic, asumandu-si-o constient, insa, fara o analiza prealabila mai avansata din care ar putea sa preia bune practici.

In prezent Rusia este pusa in situatia de a alege intre integrari: vest - prin acceptarea realitatilor europene, prin constuirea unui parteneriat credibil sau est - prin edificarea propriului model, unul eurasiatic, care sa constituie o concurenta serioasa pentru occident. Rusia incearca sa dea credibilitate propriilor actiuni, dar dupa august 2008 aceasta sarcina a devenit nu dificila, ci aproape imposibila, Si, totusi, presedintele rus, Dmitrii Medvedev, insista ca statul la conducerea caruia se afla poate deveni un partener de incredere. Este perioada de testare a noilor parteneriate, nu doar a celor multilaterale, ci mai ales a celor bilaterale, pentru a vedea care este falia pe care se poate implica Rusia in treburile europene, iar intrebarea de baraj va fi urmatoarea: cine-i va semna viza de acces spre UE Germania, Franta sau poate ambele cumulat, pentru a imparti succesul sau dimpotriva esecul?

In ceea ce priveste Tratatul de Securitate Europeana asistam in prezent la o respingere tacita a continutului acestuia de catre actori statali si non-statali invitati sa ia parte la procesul de edificare a unei noi arhitecturi de securitate euroatlantica. Rusia este mai degraba invitata sa ia parte la proiecte vechi, credibile, astfel incat sa nu i se permita multiplicarea unui eventual succes in conditiile unei redesenari pe harta a unei noi institutii transatlantice. Este mult mai usor sa inviti un stat precum este Federatia Rusa sa ia parte la mecanisme deja consacrate, decat sa o ai in calitate de fondator - se minimizeaza astfel riscul de crestere progresiva a pretentiilor fata de ceea ce e construit deja din simplul motiv ca nu este membru fondator, statut care i-ar putea oferi anumite trasaturi calitative. Asadar, pentru oficialii de la Bruxelles si Casa Alba e mai bine sa aleaga optiunea de recompense mici pentru "implicare accentuata". Aceasta logica va functiona in cazul Moscovei, pentru ca relatia dintre ea si restul lumii e una de reciprocitate si conditionare: fiecare are nevoie de celalalt, doar ca unii percep acest lucru mai bine si isi negociaza mai bine statutul.

Revenind la problema solutionarii conflictului transnistrean, trebuie sa recunoastem ca discursurile emise de diferiti lideri sunt partial contradictorii, cel putin cele ale liderilor sau vocilor emitatoare a semnalelor de la Kremlin. Intr-adevar, se observa o oarecare conditionare impusa de oficialii europeni Moscovei pentru a rezolva acest conflict regional, dar progresele pe care le putem observa imediat, la nivel de discursuri politice nu se pot confirma la fel de repede si in practica. Este deajuns sa mentionam aici si declaratia ambasadorului rus la Chisinau, Valerii Kuzmin, prin care acesta confirma o data in plus intentia statului al carui reprezentant este de a ramane in regiune. Rusia nu-si va retrage fortele armate din Transnistria. Situatia este diferita de cea din 1999, dar si administratia de la Chisinau nu mai este aceeasi. Comunicarea cu aceasta a devenit mult mai dificila mai ales dupa evenimentele din aprilie 2009. In plus, rusii se vor abtine de la comentarii si nu vor intreprinde masuri acum, in anul 2010, pentru ca la Chisinau este in plina desfasurare campania electorala. Efectuarea unor pasi in directia retragerii armatei de pe teritoriul Transnistriei ar putea fi egalata cu sustinere oferita tacit actualei guvernari democratice, cu existenta careia Moscova s-a conformat, dar pe care va incerca prin diferite mecanisme, mai putin subtile, sa si-o supuna. Este mult mai indicat sa fie amanate discutiile cu privire la acest subiect pana dupa alegeri sau, daca e posibil, pana la epuizarea campaniei electorale dinTransnistria, care e programata pentru anul 2011.

Evident, analiza discutiilor de la Deauville inca nu a fost epuizata. Expertii continua sa descifreze anumite elemente contradictorii. Multi lideri le vor utiliza pentru a-si construi discursurile electorale in campaniile care urmeaza sa aiba loc in mai multe state. Aparent acestea vin sa confirme o deschidere a vestului catre Rusia, aparent ele sustin retragerea fortelor militare rusesti de pe teritoriul unor state care au de suferit din aceasta cauza la capitolul integritate teritoriala, aparent ele par echitabile. Dincolo, insa, de ambalajul in care au fost servite, si anume acela prin care i se ofera opiniei publice posibilitatea de a crede ca poate exista un dialog constructiv cu Rusia lui Medvedev, mult mai progresiv decat cu Rusia lui Putin, trebuie sa fie pastrata o sensibilitate la mesajul pe care il emit de fapt toti actori implicati in edificarea lui.