This text is replaced by the Flash movie.
ro en
 
 
 
 
Newsletter
 
 
 
 
Publicatii » Brief Analysis » Alianta Israel - Cipru ?
 

Alianta Israel - Cipru ?

 

Andrei - Horatiu IONESCU

 

 

            De la aparitia studiului lui M. Kroenig in ultimul numar din ‘Foreign Affairs’, intitulat «Time to Attack Iran«  (http://www.foreignaffairs.com/articles/136917/matthew-kroenig/time-to-attack-iran ) dezbaterea in jurul chestiunii daca acest lucru este “cea mai putin rea dintre optiuni” nu a incetat. Mai mult, aceasta dezbatere, care s-a inflamat si datorita climatului de ajun de alegeri prezidentiale ( coincident cu desfasurarea “primarelor” republicane ) in SUA, dar si raportului din noembrie 2011 al IAEA de la Viena care a aratat cat de aproape este Teheranul de obtinerea armei atomice, a generat si actiuni de ordin militar. Iranul a amenintat cu inchiderea stramtorii Hormuz , ceea ce a determinat SUA sa afirme , prin deplasarea unei unitati navale in acest acvatoriu , angajamentul sau fata de respectarea principiului libertatii marilor.

            Recent Iranul a deplasat, pentru a-l retrage dupa cateva zile , un distrugator si o nava de insotire prin Canalul de Suez in Siria, in portul Tartus. Aceasta din urma actiune are semnificatii multiple, dar legate toate de “marele joc” care are loc acum in regiunea Orientului Mijlociu. Pe de o parte, Teheranul exprima astfel sprijinul fata de regimul Assad, care este tot mai mult supus criticilor internationale de cand rezolutia CS al ONU de implementare a planului Ligii Arabe referitor la un transfer pasnic de putere a fost respinsa prin veto-ul Rusiei si Chinei ( 3 februarie a.c. ). In cazul caderii lui Assad, Iranul ar pierde suportul organizatiei Hezzbolah ,  care ameninta   cu lansari de  rachete asupra oraselor sale iraeliene  . Pe de alta parte, Teheranul incearca sa se conexeze unui alt areal de confruntare recent desenat, care este cel al Mediteranei Orientale. Aici, deterioarea relatiilor dintre Israel si Turcia in legatura , mai ales, cu episodul “flotilei libertatii” catre Gaza din mai 2010, dar si competitia pentru recent descoperitele resurse de hidrocarburi din acvatoriul aferent Ciprului, prelimina un ‘shift ’ al alinierilor de putere care va avea impact, probabil de lunga durata ,  asupra intregului tablou geopolitic al Orientului Mijlociu.

            Rezervele  descoperite  sunt estimate la  sapte trilioane de picioare  cubice  de gaz doar in largul coastelor sudice ale Ciprului , ceea ce marcheaza, a spus, ministrul Energiei al acestui stat, P. Antoniadou the beginning of a new era of prospects that open up for [this] country, the area and Europe” , ceea ce ar insemna electricitate vreme de doua sute de ani pentru Nicosia.

            Descoperirea acestor rezerve de gaz in largul coastelor Ciprului si Israelului deschide un nou dosar conflictual. Iritarea Turciei fata de prospectiunile companiilor americane in largul coastelor sudice cipriote si recenta apropiere ciprioto-israeliana in legatura cu  exploatarea acestor rezerve  reclama o privire mai atenta asupra acestui dosar.

         Cateva precizari preliminare necesare intelegerii adecvate  a acestui dosar surprinzator. Mai intai, trebuie retinut faptul ca , pe langa explorarile proprii in Zona Economica Exclusiva, Israelul, prin companii ca Delek, s-a implicat in forarea prin platforme in apele teritoriale ale  Ciprului. Acest lucru arata interesul marcant al ierusalimului pentru securitatea energetica proprie, amenintata , o data cu inceputul ‘primaverii arabe’ , de ambiguitatea aprovizionarii cu hidrocarburi din Egipt pe fondul evolutiilor politice impredictibile din aceasta tara.  (vezi  Dan R., Israel-Cyprus Relations:Revolutionary Alliance or Negotiating Tactics, February, 17, 2012, in http://www.max-security.com/uncategorized/israel-cyprus-relations-revolutionary-alliance-or-negotiating-tactic.htm ).

            In al doilea rand este evident ca noile descoperiri de resurse energetice au schimbat situatia de securitate in regiune. Turcia este impotriva unor foraje ale statului grec cipriot din motive deopotriva de securitate nationala si de mandrie istorica. Fara a adauga si Republica Ciprului de Nord infiintata prin invazie militara de catre Ankara in 1974 si recunoscuta doar de ea insesi, pentru Turcia orice forari in zona coastelor cipriote este inacceptabila. Pe de o parte, pentru ca astfel este minimizat efortul sau de a se conexa la complexul dosar cipriot deja voluminos si a evita ca acesta sa fie o piatra de moara a propriei politici fata de Europa si in Mediterana Orientala.Pe de alta parte,intrucat tentatiile Ankarei de a recastiga un rol major in regiune sunt amenintate de aceasta insolita si recenta  conexare a Israelului la dosarul cipriot. Pentru ca, este evident, ca ‘miscari’ foarte recente arata ca Ierusalimul, aflat in fata unei ostilitati crescande a Turciei , a inceput sa aplice o strategie utila siesi, care consta in a inconjura acest stat cu state prietene . Unii au numit aceasta noua strategie israeliana ca “periferica” avandu-se  in vedere relatiile apropiate surprinzatoare dezvoltate cu unele state indepartate cum ar fi Romania, Georgia sau chiar altele din Balcani, cum ar fi , pe langa Grecia ,  Bosnia-Hertegovina. Mai trebuie adaugat aici si dezvoltarea relatiilor apropiat cu state din Caucazul de Sud, cum ar fi Azerbaidjan si Georgia. ( George Friedman, Azerbaijan Arms Deal with israel , February, 29, 2012, in “Stratfor-Geopolitical Diary”  ) Cu alte cuvinte, Israelul a devenit foarte dinamic in  regiuni unde Turcia se manifesta deja de  peste  un deceniu ca un actor major, intretinand relatii privilegiate  cu statele de aici, mai ales, dar nu numai , cu  cele care au un diferend cu Ankara, existent sau posibil a fi dezvoltat.

         In cazul Cirpului, aceasta ‘strategie periferica’ a Israelului a avut deja un rezultat remarcabil. Atena si Nicosia, pana acum conectate strans orientarilor  palestiniene in conflictul cu Israelul, au devenit mult mai ambigui, chiar glisand marcat catre pozitiile Ierusalimului.

           

In al treilea rand, protejarea noilor suprafete de foraj maritim in fata iritarii Turciei, care se impotriveste asadar acestei evolutii, solocita Nicosiei  , daca nu deterrent suficient  pe care Republica ( greaca ) a Ciprului nu-l poate oferi, cel putin o legatura militara posibila sa-l proiecteze ca realitate de care sa se tina cont  unui  eventual actor ostil. Comunitatea de interese intre Israel si Republica Cipru nu a intarziat se pare sa formalizeze o asemenea legatura de natura militara.

            In al patrulea rand, se cere mentionat ca , de cateva ori, puterile anglo-saxone -  cand Anglia, cand Statele Unite- au aratat ca solutionarea acestui dosar ar putea fi atinsa printr-o divizare de facto a insulei. Adica, recunoasterea existentei partii turcesti a insulei ca stat independent . Ceea ce ,chiar semnalata ca “balon de incercare” de unele autoritati in aceste state , nu a primit o audienta pozitiva in plan international  si a fost , probabil temporar, abandonata. ( Ted Galen Carpenter, Sacrificing an Island , in “Washington Times , November 19, 2010, http://www.cato.org/publications/commentary/sacrificing-island ).

            In sfarsit, dar nu in cele din urma, exista, cum aratam , o „strategie periferica“ a Israelului, care este activata in circumstante deosebite, o data la cateva decenii. De pilda, in anii ’50 ai secolului trecut, Ben Gurion a conceput aceasta strategie pentru a evita ‘incercuirea ‘ tarii in contextul post- razboiul din 1948. Atunci statele arabe nu au incetat sa planuiasca o revansa pentru infrangerea suferita si Tel Aviv-ul a trebuit sa gaseasca proceduri adecvate de contracarare. Una dintre ele a fost constituirea de aliante cu inamicii inamicilor proprii,    that is, the non-Arab countries and minorities around and inside the neighboring Arab states (Iran, Turkey, the Kurds, Lebanese and Southern Sudanese Christians, for example).” ( Benny Morris, Israel’s New Allies, in  “National Interest”, February, 2, 2012, http://nationalinterest.org/commentary/israels-new-allies-6441) . Asadar, in contextul actual- al tentatiei dotarii cu arma nucleara  evidentiata de Iran si al radicalizarii fortelor politice la putere in unele state arabe , dar si al radicalismului unor tari non-arabe vecine ( Turcia este un exemplu )-  este oarecum firesc ca   Israel to expand its concept of the potentially friendly or even aligned ‘periphery’  to include such states as Azerbaijan, India, Greece, Bulgaria, Romania and (Greek) Cyprus.“( Ibidem)

            In ultimele luni a fost observabila asadar utilizarea acestei ‘strategii periferice’ de catre Israel. Nu putea sa nu fie astfel avandu-se in vedere , pe de o parte, crescanda ostilitate a Turciei legata de episodul ‘flotilei libertatii’ din mai 2010- cand Ankara a amenintat ca , de pilda, va organiza o noua asemenea flotila catre Gaza, de aceasta data sub escorta navelor de razboi proprii, Ierusalimul nu  a ezitat , prin ministrul de Externe, sa contracareze si anuleze astfel de elanuri belicoase prin anuntarea ca retorsiune a unor posibile livrari de arme catre gherilele kurde- iar, pe de alta parte, inflamarea maxima a “dosarului nuclear” iranian. In decembrie 2010 Israel si Cipru au semnat un acrod referitor la delimitarea frontierelor maritime , imediat denuntat de Turcia , iar recent  ministrii de aparare ai celor doua state ( Dimitris Eliades, respectiv Ehud Barak ) au incheiat un acord referitor la schimbul de informatii ( intelligence ). Tot cu aceasta ultima ocazie, stiri de presa au relatat ca ambele parti au discutat despre posibilitatea stationarii unor avioane de vanatoare israeliene in Vestul Ciprului (  baza aeriana Papandreu  , langa Paphos ). A urmat si un exercitiu aerian comun, israelo-cipriot .

            La 16 februarie 2012 a avut loc vizita premierului israelian, Benyamin Netanyahu, la Nicosia, nu putine comentarii de presa in ambele state , dar nu numai, mentionand ca ne aflam practic in fata unei stranse aliante intre cele doua state. Vizita a fost catalogata de media celor doua state ca fiind istorica. In timpul unei conferinte de presa in aceeasi zi, sustinuta impreuna cu Netanyahu, presedintele cipriot Demetris Christofias, a remarcat :  I call upon the international community, and especially the European Union, to send a strong message to Turkey that it must stop violating and start respecting international law, especially if it looks forward to becoming a member of the European family.” (The Cyprus Connection,  in “ The Jerusalem Post”, February 16, 2012, http://www.jpost.com/Opinion/Editorials/Article.aspx?id=258207). Este adevarat ca Netanyahu nu a accentuat aceste spuse si nici nu le-a contrazis/comentat,  dar se stie ca, de pilda, ca urmare a unor  actiuni ostile ale navelor turcesti, a anulat anumite contracte militare ( circa 90 milioane de dolari US  ) cu Ankara referitoare la optimizarea capabilitatilor sale ofensive aeriene.

      Laolalta cu alti comentatori ai acestor surprinzatoare evolutii (http://www.max-security.com/uncategorized/israel-cyprus-relations-revolutionary-alliance-or-negotiating-tactic.htm), ezitam intre a le  categorisi ca apartinand unei aliante in solidificare accelerata intre Cipru si israel ori in fata unei miscari tactice a ierusalimului . O astfel de tactica ar consta in a convinge Turcia ca este contraproductiv propriilor sale interese sa dinamizeze orientarea ostila Israelului manifestata in ultimele luni. Noi evolutii vor sprijini un suport de adancire a analizei si identificarii unui raspuns adecvat.