Organizatia de Cooperare de la Shaghai (OCS) este adesea asociata unui model alternativ (rival, în unele abordari) la cel al NATO, în regiunea din care fac parte statele membre. Cu toate acestea, diferentele sunt semnificative. Cea mai importanta dintre ele ar fi clasica deosebire conceptuala între o alianta – NATO – si o organizatie de securitate. O alta diferenta – derivata din prima – este sugerata de acest exercitiu militar. Spre deosebire de simularile NATO, amploarea acestuia a fost redusa, imaginea lui si ceea ce ar putea indica ea contând mai mult pentru membrii OCS. Spre deosebire de modelul NATO, acest exercitiu a fost foarte scurt. Daca observam planurile pentru exercitiul NATO din Georgia, care se va desfasura pe o perioada de aproape o luna – 6 mai-1 iunie 2009, diferenta este contrastanta.

Pentru Rusia, exercitiul este o buna oportunitate de a arata ca se preocupa de problema terorismului si ca nu este inactiva în timp ce SUA face eforturi în Afganistan. Cu toate acestea, interesele Rusiei par mai degraba opuse atitudinii de sprijin sugerata de presedintele Medvedev. Pe de o parte, el vrea sa sugereze ca ofera tot ce poate pentru a sprijini stabilizarea Afganistanului, pe de alta parte „stimuleaza” Kirghizstanul în directia evacuarii bazei americane de la Manas. Pentru China, exercitiul are o importanta marginala. Ea tine de coeziunea OCS si de unul din scopurile centrale ale acesteia: combaterea terorismului si a separatismului. În acest sens, OCS contine o Structura Regionala Anti-Terorista. Totusi, daca pentru NATO conceptul de „securitate” este în concordanta cu ceea ce înseamna „largirea” si „adâncirea” securitatii, pentru OCS securitatea este un domeniu mai îngust, referindu-se strict la combaterea terorismului si separatismului.

Toate statele membre OCS au probleme în ceea ce priveste terorismul si separatismul, dar ele nu tin numai de mediul intern, ci si de evolutiile regionale si globale. Acest lucru pare ca este pierdut din vedere de statele membre. Acestea din urma au construit OCS în ideea sustinerii principiilor suveranitatii si integritatii teritoriale, orientându-se astfel spre interior. Astfel, constructia subreda a OCS s-ar putea darâma oricând ar aparea neîntelegeri între cei doi mari actori ai organizatiei –China si Rusia. De cealalta parte, NATO a ramas în picioare când statele europene s-au opus profund strategiei americane în lupta împotriva terorismului.

În privinta statelor central-asiatice din regiune, putem afirma ca se contureaza câteva orientari si alinieri clare. Uzbekistanul a fost marele absent al acestui eveniment. Atitudinea nu este surprinzatoare având în vedere istoria recenta marcata de relatiile glaciale pe care le-a avut cu OCS. El ar putea deveni noul partener al SUA si NATO în Asia Centrala. Pe de alta parte, Uzbekistanul si Turkmenistanul au încercat mereu sa contrabalanseze celelalte „stan-uri” din regiune. O observam chiar în prezent în privinta a ceea ce putem numi hidro-politica: opozitia fata de construirea de catre Kirghizstan si Tadjikistan a doua baraje pe râurile care asigura o buna parte din apa Uzbekistanului si Turkmenistanului.

Concluzionand, din perspectiva acestui exercitiu militar, în privinta atitudinii OCS fata de terorismul international si fata de NATO si SUA, Rusia si celelalte participante „simuleaza” cu succes atitudinea de sprijin.