Utilizarea organizaţiilor internaţionale drept instrumente de manipulare a statelor din spaţiul ex-sovietic s-a transformat în obicei diplomatic pentru Moscova, care nu ezită să le invoce pentru atingerea obiectivelor şi intereselor sale prestabilite inclusiv în documentele de politică externă. În cazul Georgiei, fiind conştientă de un refuz categoric, conducerea de la Kremlin nu a mai făcut apel la organizaţii regionale mici, dar a recurs la mecanismul OSCE de negociere şi monitorizare a conflicetelor regionale. Doar că georgienii acum sunt şi mai reticenţi faţă de acţiunile ruşilor şi sunt mult mai sceptici faţă de capacitatea de reglementare a disputei dintre Georgia şi Federaţia Rusă cu ajutorul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa – organizaţie supusă aproape în întregime intereselor Rusiei.

Este cunoscut publicului larg că această organizaţie regională are o istorie de peste treizeci de ani, perioadă în care s-a lucrat mai mult la imaginea ei şi nu la dotarea acesteia cu instrumente şi mecanisme adecvate atingerii obiectivelor din Actul Final de la Helsinki. Acest document prin introducerea a încă trei principii de drept internaţional public în textul său în plus față de Carta Naţiunilor Unite, printre care şi mult controversatul principiu al autodeterminării popoarelor, nu a făcut altceva decât să creeze un mediu propice pentru apariţia unui număr important de conflicte regionale, mai ales în spaţiul ex-sovietic, unde multe popoare coexistau în mod impus.

Majoritatea deciziilor luate la reuniunile la nivel înalt în cadrul OSCE, cu referire la acţiunile sau inacţiunile Federaţiei Ruse au fost ignorate de Moscova, pentru că contraveneau intereselor ei. Mecanismul de adoptare a unor astfel de decizii prin consens, după modelul occidental oferit de alte foruri internaţionale, precum sunt ONU (Consiliul de Securitate) sau NATO, s-a dovedit a fi de foarte multe ori vicios. Federaţia Rusă nu a ezitat să utilizeze dreptul său de veto în rezolvarea unor probleme de importanţă majoră pentru statele membre ale OSCE sau pur şi simplu nu şi-a îndeplinit obligaţiunile ca şi în cazul Summit-ului de la Istanbul, ignorând până în prezent hotărârile cu privire la retragerea Armatei a 14-ea de pe teritoriul Republicii Moldova, inacţiune care prejudiciază integritatea teritorială a acestui stat.

Este foarte greu de acceptat pretenţiile conducerii de la Moscova de a transforma OSCE în spaţiu de negociere pentru diferendele din Osetia de Sud şi Abhazia susţinute de Rusia împortiva Georgiei, în condiţiile în care în luna decembrie 2008 Kremlinul refuzase prelungirea mandatului OSCE în aceste teritorii, în pofida existenţei acordului de încetare a ostilităţilor, care permitea observatorilor să continue monitorizarea regiunii. Preşedinţia finlandeză a OSCE propusese prelungirea mandatului misiunii în Georgia cu încă un an pentru promovarea reconcilierii şi asigurarea unor condiţii optime pentru reîntoarcerea refugiaţilor. Majoritatea statelor membre ale organizaţiei nu au recunoscut independenţa Osetiei de Sud şi Abhaziei, considerându-le de jure teritoriu georgian. Rusia a blocat această propunere şi a invocat drept argument faptul că Georgia nu mai deţine suveranitate asupra acestor teritorii.

În aceste condiţii, după conflictul ruso-georgian din luna august 2008 şi eşecurile diplomatice ulterioare de mediere a acestuia, conducerea de la Tbilisi are dreptul să fie sceptică cu privire la orice mecanism de reglementare a acestui conflict propus de Moscova, pe care nu ar trebui s-o uimească reticenţa şi refuzul Georgiei de a accepta compromisuri politice din partea unui stat agresor, care i-a încălcat suveranitatea şi integritatea teritorială.

2 aprilie 2009