O vizita istorica: Obama in China

M. HARESHAN
23 noiembrie 2009

Daca ar trebui facuta o paralela istorica- ca  semnificatii pentru durata istorica lunga- intre vizita de trei zile saptamana trecuta a presedintelui SUA, Barack Obama, in China, atunci singurul eveniment de  calibru similar este vizita din februarie 1972 la Beijing de catre predecesorul sau,  presedintele Richard Nixon. Cu alte cuvinte, ceea ce s-a intamplat saptamana trecuta la Beijing are loc practic doar o singura data intr-o generatie. Si iata de ce propunem aceasta paralela istorica:            

1.In februarie 1972, Nixon a vizitat Beijingul dupa o pregatire de cativa ani, inclusiv utilizand un canal de comunicatie secret cu China comunista furnizat de  Nicolae Ceausescu, efectuand o miscare fundamentala pe esichierul Razboiului Rece. Ca rezultat al vizitei, China comunista a fost recunoscuta de catre SUA, ea si-a ocupat locul legitim la ONU in locul Taiwanului, iar era bipolara a devenit practic un joc de putere triunghiular, in care duopolul strategic Washington-Beijing a pus in minoritate URSS si a grabit prabusirea acestui imperiu.In noiembrie 2009 Obama la Beijing a evidentiat ca nu intentioneaza sa ingradeasca China ( contained ), si nici nu o considera un competitor strategic, ci dimpotriva un partener privilegiat pentru solutionarea problemelor globale, de la incalzirea planetei la proliferarea armelor de nimicire in masa, de la gestionarea economiei mondiale la asigurarea echilibrului de putere global.“We know that more is to be gained when great powers co-operate than when they collide,” Obama said in a speech  in China . “The United States welcomes China’s efforts in playing a greater role on the world stage – a role in which a growing economy is joined by growing responsibilities.” Iar ambasadorul american in China, Jon Huntsman, a fost si mai direct: “There are really only two countries in the world that can solve certain issues…So the meetings really have been aimed at co-ordinating like never before on the key global issues.”

2.Vizita lui Nixon si Secretarului de Stat american Kissinger la Beijing in februarie 1972 avea loc intr-un climat tensionat pe arena globala a  Razboiului Rece. Daca in Europa se afla in  pregatire Conferinta pentru Securitate si Cooperare care se va finaliza in Actul Final de la Helsinki din 1 august 1975, consfintind detenta pe batranul continent intre cei doi poli ai erei bipolare, Moscova se afla insa intr-un surd conflict ideologic si geopolitic cu China , care ameninta, prin ciocniri militare  tot mai frecvente la granita intre cei doi giganti , sa se transforma intr-unul cald.Azi, criza economica si financiara globala are loc pe un  fundal la fel de tensionat. Imperativul constructiei unei noi ordini economice globale, intemeiate pe realitatile impuse de fenomenul globalizarii este absolut evident. Globalizarea a determinat o interdependenta crescanda in plan international , care a facut necesara o constructie globala multipolara, asadar abandonarea unipolarismului recent promovat de administratia George W. Bush in primul sau mandat.  Intr-un articol recent publicat , fostul sef  adjunct al US  Joint  Chieffs of Staff, viceamiralul Bill Owens,  scria indreptatit si vizionar ca:“The US-China relationship is a vital interest for the two countries and the world. Throughout history, great powers have tended to become adversaries. Now, for a few years, we have a chance to break that cycle. It will take strong and enduring commitment on both sides. But a new and engaging relationship is imperative for our common good“.

3. In 1972, relatia SUA-China a trebuit sa determine o abordare novatoare a unui dosar  bilateral foarte incarcat istoric de  adversitatea ideologica ireconciliabila si, deopotriva, de consecintele in termeni de putere regionala, globala si intern chineza  ale acesteia ( relatia SUA-Taiwan, de pilda ). Realitatea istorica a vadit ca acest lucru a fost posibil. Azi , in pofida diferentelor care pot separa cele doua mari puteri, este de prevazut ca de asemenea acestea vor fi depasite. Pragmatismul va impune acest lucru. Mai intai pentru ca , asa cum se afirma tot mai frecvent la Washington in ultima vreme, “power is no longer a zero-sum game”.In al doilea rand, pentru ca , intr-o generatie, China va egala GDP SUA, asadar lumea va avea in frunte doi giganti economici. In sfarsit, sub aspect militar, China va fi cel putin egala SUA la actualul ritm de alocare de resurse sectorului militar. Iar daca mai adaugam ca cele doua mari puteri sunt azi legate inextricabil economic- America are un deficit in relatiile bilaterale de aproape 300 miliarde de dolari- intelegem de ce vizita de saptamana trecuta a lui Obama in China a trebuit sa fie incarcata de pragmatism.

Opiniile americane la aceasta vizita sunt diverse. Chiar criticile facute desprind insa o turnura- cum ar fi  abandonarea referintelor traditionale la problematica drepturilor omului care a fost imputata lui Obama- fata de atitudinea obisnuita pana acum a predecesorilor sai.Nu este iarasi mai putin adevarat ca si in China se pare ca sunt dezbateri referitoare la   asumarea  unei  posturi globale mai pronuntata, desi comunicatul comun americano-chinez dupa vizita lui Obama evita cu grija orice referinta la un eventual G-2. Un comentariu al agentiei chineze Xinhua este ilustrativ pentru felul in care a fost perceputa la Beijing vizita lui Obama: “ The West’s perception of China has been changing gradually, and a positive turn has occurred as Obama has said more than once during his ongoing Asia tour that the United States would not seek to contain China’s rise but welcome China as a strong and prosperous player in the community of nations”.

Asadar, dincolo de orice speculatii privind constituirea unei noi ordini globale intemeiata pe un duopol americano-chinez, ramane dupa vizita lui Obama la Beijing de saptamana trecuta , in pofida criticilor nu putine exprimate de presa americana, perceptia ca acest eveniment se adreseaza, credem noi, “duratei lungi” a istoriei.